Capitolul 26

2.3K 211 20
                                    


   - Evident că nu sunt eu El Nino.

   - Atunci? 

   - Sunt unul dintre oamenii lui, Karinuț. El Nino e ocupat acum cu prietenii tăi, am fost pus să stau cu tine. Darrr, mă jur că a fost foarte distractiv să mă joc cu tine.

       Simt cum capul mi se învârte și simt nevoia de a mă așeza. Mă lipesc de perete și mă scurg pe podea ca ceara de la lumânare. Dacă prietenii îmi pățesc ceva, voi înnebuni probabil. Mai ales Erick și Erza.

          - Cine este El Nino? Cum e? Ce vrea?

        Acesta devine mai serios și se așează lângă mine, întinzându-mi un pahar de vin. Nu ar trebui, dar starea mea era atât de oribilă încât îl iau și beau două guri.

       - El Nino este o persoană periculoasă pe bune, așa cum ți l-ai imaginat. Oh, nu, nu ca tata, nu mă refer la fizic aici, râde acesta, capul e unealta sa. El și Erick se aseamănă foarte mult. 

      Nu mă uit la el, nu știu dacă sunt nervoasă pentru că a râs de mine sau dezamăgită și înspăimântată de întâlnirea cu El Nino. Nu știu la ce mă pot aștepta și asta e foarte frustrant. Mai ales că nu pot avea încredere în nimeni, nici măcar în tipul acesta enervant. 

      - Cine ești? Nu prea pari unul de-a lor.

     - Nu sunt, răspunde el amuzat, râzând și eu mă încrunt. Eu sunt doar pentru mine, blondo. El Nino mă ține aici pentru că fără mine, este varză din punctul de vedere al tehnologiei. Sunt capul lor. 

      - Mda...nu prea pari foarte inteligent.

     - E bine să fii imprevizibil. Mai bine să pari prost și apoi să le arati oamenilor cât de deștept ești, decât să pari deștept, apoi să le arati că ești un prost. Oricum, blondo, datoria mea e să te păzesc cât El Nino se ocupă de prietenii tăi neastâmpărați.

        Tresar și-mi ridic privirea către el îngrozită. Acesta devine serios pentru prima oară de când l-am cunoscut și știu că nu e a bună.

     - Unde sunt ei? Și care e rolul tău mai exact aici? 

   - Ei sunt chiar deasupra noastră. Ești prizonieră, ești la subsol. Iar eu trebuie să te țin aici până El Nino se va întoarce. Nu știu ce se va întâmpla după, dar nu te baza pe mine.

  - Dar tu nu pari un băiat rău... de ce lucrezi pentru el?

 - Nu sunt rău, blondo. Dar viața uneori te obligă să faci lucruri. 

  - Ce vrea el de la mine?

 - Nu știu. Ce te face să crezi că-mi spune mie ceva? E foarte închis în el. Ți-am zis, e ca Erick din Blackband. Însă tu ești doar o momeală. Fiind aici, ei te vor căuta și-n gaură de șarpe, cu totii știm asta. Pentru că Blackband sunt uniți, bineînțeles și..

        Așteptam să continue, însă se oprește din vorbit când se aude un zgomot în ușă și tresar imediat. Fac ochii mari și îngheț în loc când aud o voce oribil de groasă și înspăimântătoare. Tipul prietenos deschide ușa, iese și preț de câteva minute nu se mai aude nimic. Mă apropii de ușă cu pași mici, însă pe ușă intră cineva și îngheț în loc.

    Însă nu era tipul prietenos. 

    Mi-am dat seama cine este din prima. 

    Ochii reci; zâmbet vulcanic și poziția sigură pe el; corpul bine lucrat și teama pe care mi-o transmitea era uimitoare de evidentă. Nici nu mai era nevoie să-mi zică, știam că el este. El Nino.

BlackbandWhere stories live. Discover now