Blackband

Capitolul 29

           - Erza își face griji pentru tine, doar, îmi spune pentru a mia oară Vanesa, iar eu dau ochii peste cap.

         - Nu am nevoie să își facă griji pentru mine. Îmi pot purta singură de grijă după cum ai observat, Vanesa. Tot ce vreau e să... să fiu ca voi. Mi s-a pus pata, iar când mie mi se pune pata nu mă dau bătută până nu reușesc acel ceva.

          Vanesa oftează și se ridică de pe marginea patului meu, bătându-mă prietenește pe umăr.

      - Să te faci bine.

     - Yasmin se va face?

    - Își revine și ea, îmi răspunde zâmbind. Știu că e nașpa să stai singură închisă aici, dar nu-ți mai pot ține companie. Ne auzim mai târziu dacă e.

         Eu afirm din cap și mă las pe spate după ce aceasta iese din cameră. Închid ochii și gândesc. Sunt atât de multe lucruri la care ar trebui și parcă nu ar trebui să mă gândesc în același timp. În primul rând Erza și crizele acestea ale ei pe care nu le pot înțelege. Îi pasă așa dintr-odată de mine? Nu e cam dubios, surioară? M-ai părăsit când aveam cea mai mare nevoie de tine. A murit omul acela pe care nu-l voi mai numi tată apoi ai dispărut și tu lăsându-mă cu mama, o femeie ce avea probleme mari cu drogurile și alcoolul. Deci unde ajungem, Erza? Când ai plecat nu ți-a păsat de mine?

           Habar nu am ce să mai cred.

      Și pe cealaltă parte mai este și idiotul de Erick ce mă bulversează atât de mult. Acum este drăguț cu mine și îmi dă atenție și îmi dă speranțe, iar în secunda a doua totul dispare și rămâne un tip rece pe care nu-l mai recunosc. Cine ești, Erick? De ce te detașezi imediat cum vezi că ne apropiem? Care este acel motiv?

        La naiba și cu tine.

      Și când mă gândeam la lup, lupul intră pe ușa camerei mele zâmbitor cu o tavă de mâncare în mână. 

            - Ai o stare bună? mă întreabă direct și se așează lângă mine pe scaunul de la biroul meu 

           - Oarecum.

          - Bun, pregătește-te să nu mai ai, râde aceasta când mă încrunt la el, imediat va apărea Minerva în cameră la tine pentru a-ți continua orele pentru îmbunătățirea ta ca și membru Blackband.

         - Minerva? îmi dau ochii peste cap și-mi pun mâinile în cap. Îți bați joc de mine, Erick? Nu am chef de ea, mă enervează maxim fițele ei de superioară și...

       - Închide gura, Scarlet, nici tu nu ești mai prejos.

        Mă încrunt și mai tare și-l lovesc cu pumnul în umăr iar el se abține să nu râdă.

      - Ce a fost asta? întreabă iar eu îmi dau iar ochii peste cap. Aaa, trebuia să mă doară, corect.

         După care începe să se plângă că-l doare umărul și deși încercam să fiu serioasă bufnesc în râs când îi privesc fața mimând urerea pe care trebuia să i-o provoc cu pumnul meu. 

        Însă râsul meu se oprește brusc când în cameră apare Minerva țanțoșă cu acel zâmbet care mă umple pur și simplu de nervi. Și se vede clar cât de reciproc era acest sentiment negativ una față de alta. Erick se ridică de pe scaun și-i face semn să se apropie, deși aș fi sperat să stea la ușă să-mi vorbească. 

         - Spor, scumpelor, spune foarte amuzat de situația în care mă aflu așa că-i arăt degetul mijlociu, iar el pufnește în râs când Minerva se uită la mine, crezând că i-am arătat ei.