Adoptată

Capitolul 6

Suntem acasă deja de vreo două ore. Amanda încă nu îmi vorbește. După spusele ei, m-am băgat în treaba ei. Nu îmi amintesc când am căzut de acord că Izabella e treaba ei, totuși. Ea mereu a fost treaba mea. Responsabilitatea mea. Oricât de mult o iubesc pe Amanda, nu vreau să își facă iluzi. Desigur că vreau ca cele două să se înțeleagă. Dar nu va Amanda să îi devină mamă vitregă. Eu sunt cel ce are grijă de ea. Nu am nevoie de cineva să mă ajute.

Nu îmi place să mă cert cu Amanda. E foarte aprinsă în fiecare conversație contradictorie pe care o purtăm. Dar mă enervează la culme încercările ei să "o ajute" pe Izabella. Ea nu o cunoște deloc.

- Eşti foarte strict cu ea.

Îmi reproșează Amanda din senin. Împăturește ultima bluză și o pune peste celelalte. Pleacă spre dressing și le așează la locul lor. De când am venit acasă tot ce face e să reorganizeze dressingul.

- Nu mi se pare. 

Spun când vine lângă mine, în pat. Mă privește printre gene.

- Eu as muri dacă părinţii mei ma tineau asa.

- Poate sunt puțin cam protectiv, dar doar pentru că o vreau în siguranță. Mi se pare perfect normal.

- Nu o lași să aibă viață socială, Luke. O controlezi, nu protejezi.

- Dramatizezi.

- Serios? Câți prieteni are?

- Niciunul! Oricum nu are nevoie de ei.

- Tu te auzi? O ții sechestrată în casă. Dacă nu te pricepi la a crește copii, de ce ai mai luat-o? 

- Nu e treaba ta cum am decis să o cresc pe Izabella. E o persoană complicată și fragilă. Nu are nevoie de drame adoleșcentine și inimi frânte. Are nevoie de suport și grijă. Nu o cunoști nici de o săptâmână. Nu încerca să îi schimbi stilul de viață!

- Vreau doar să ajut, iubitule! Cu siguranță ți-a fost greu să o crești de unul singur. Pot face cumva să-ți ușurez treaba?

- Ai putea să o lași în pace. 

Îi răspund tăios. Amanda oftează.

- O voi lăsa în pace dacă tu o dai la școală.

Expir obosit de subiectul acesta. Școala nu e un loc potrivit pentru ea. Prea mulți oameni, prea multe pericole. Nu e o persoană deschisă. Liceul ar fi pentru ea doar o experiență lipsită de sens.

- Mă voi mai gândi.

- E bine și așa. Acum, ce zici dacă am lăsa toată treaba cu Izabella și sa ne bucuram puțin de noi. 

Se apleacă spre mine, zâmbindu-mi. Nu mai pare să fie supărată. Sunt recunoscător că a lăsat baltă conversația asta. E mult mai plăcut să stau cu ea când nu mă contrazice la fiecare pas.

Degetele sale se plimbă pe sub tricoul meu. Atingerea ei e delicată. Mă face să uit că acum un minut mă enerva. Îmi apropii fața de a ei și o trag într-un sărut. Se împinge în mine, ajungând deasupra mea. O prind de șolduri și o fixez mai bine peste mine. Înainte să îmi dau seama, buzele ei se află pe clavicula mea și îmi umezește pielea. Îmi las capul pe spate, oferindu-i mai mult acces. Mă excită nespus când preia controlul. Rezist instinctului de a dezbrăca total și să intru în ea.

Intru pe sub tricoul ei și îi deschei sutienul. Amanda mă ajută să îi scot brele și acesta cade lângă noi. Îi prind sânii între palme și îi masez încet. Îi simt respirația caldă a Amandei pe pielea mea și mă înnebunește.