Adoptată

Capitolul 22

Au început discuțiile despre nuntă. Fiecare cu câte o idee. Fiecare vrea să aibă parte în asta. Fiecare mai puțin eu. Doar mă uit la ei și mai adaug ceva când vine vorba de mine. Deja am fost de acord cu obligațiile de a fi căsătorit. Să organizez și o nuntă mi se pare mult prea mult.

Am decis impreuna cu Amanda să facem nunta in primăvara. Nu vrea sa o facă iarna. Deja a stabilit si data, 12 martie.

În afară de nunta care trebuie să vină, mai vine și Crăciunul. Un alt eveniment pe care mi-aș dorii să nu particip. Niciodată nu mi-au plăcut sărbătorile. Așa că am încercat să le evit. Însă, de când e Izabella aici, l-am sărbătorit numai pentru ea. Mereu a fost entuziasmată de Crăciun. 

Acum nimeni în afară de mine și Izabella nu e acasă. Din cauza părinților mei încep să petrec mai puțin timp cu Amanda. Se comportă de parcă ei s-ar căsătorii cu ea, nu eu.

Aud niște pași. Mă întorc și o găsesc pe Izabella. Are o față somnoroasă. Se pune pe canapea fără a spune ceva. Clipește de câteva ori.

- 'Neaţa! Îi spun pentru a porni o conversaţie.

- S-a întâmplat ceva?

O întreb când nu primesc niciun răspuns de ea. E dă din cap afirmativ.

- Curge din nou ceva roşu din mie şi nu mai sunt tampoane.

Mă încrunt, neînțelegând ce vrea să zică. Se uită la mine și, după câteva secunde, îmi dau seama.

- Mă duc la magazin imediat.

Nu mai spune nimic. Îmi iau cheile și portofelul și plec la magazin. Discuțiile despre cum corpul ei se maturizează mereu au fost cele mai jenante. Nu pentru că nu sunt destul de matur să înțeleg cum merge corpul unei femei. Doar că nu știu cât de mult o ajută perspectiva mea. Prima oară când i-a venit menstruația a început sa plângă. A durat ceva până când mi-am dat seama ce e cu ea. Apoi am căutat pe internet informații pentru că de unul singur nu știam cum să îi explic.

Ajung la magazin si ma duc la raionul cu tampoane. Iau un pachet la întâmplare și ma duc spre casa de marcat. Doamna de acolo se uită puţin ciudat la mine, dar tace din gura. Ii plătesc şi plec înapoi spre casa.

E complicat să creşti o fată, mai ales dacă eşti bărbat. Fetele sunt prea complicate, tot ce ţine de ele e complicat. Mai ales când vine vorba de Izabella. Nu a avut cine sa o învete lucrurile pe care ar trebui sa le știe, iar eu nu sunt în poziţia necesară pentru ai i le spune. Are nevoie de o mamă, sau măcar de cineva de sex feminin care să îi explice. Era mai ușor când era mica si nu întreba nimic. Cu cât mai mult crește cu atât mai multe întrebări pune. Și e normal. Dar nu pot să îi răspund la orice întrebare. Nu sunt pregătit pentru asta.

Ajung acasă. Izabella nu mai e pe canapea. Se aude dușul. Mă îndrept spre baie și intru. Niciodată nu îşi închide uşa când e în baie. A locuit până acum numai cu mine. Nu avea de ce. Însă acum e familia mea în vizită. Nu aș vrea ca cineva să intre peste ea. Mai ales Derek.

Izabella îmi observă imediat prezența. Îmi zâmbește în timp ce se joacă cu spuma.

- Ți-am adus astea.

Las tampoanele pe un dulap din apropiere.

- Mulțumesc!

O las să își continue baia. Îmi reiau locul de pe canapea. Iau telefonul în mâini și îl deblochez. Am două mesaje de la Amanda în care îmi spune că întârzie puțin.

Ii observ prezenta Izabellei abia atunci când se așază lângă mine. Își pune capul pe umărul meu. 

- Ce faci?

Mă întreabă și îi pot simți respirația caldă pe pielea mea.

- Nimic.

- Eu m-am plictisit.

- Și ce ai vrea să facem?

Se întoarce spre mine și îmi zâmbește. Cunosc zâmbetul ăsta.

- Haide să nu mai irosim timpul în care stăm singuri.

Se pune peste mine, fără să mai aștepte un răspuns. Surâd la entuziasmul ei. O sărut cast.

- Altă dată. Acum sunt obosit.

Mormăie ceva. Nu e fericită de răspunsul meu. Își apleacă capul și plasează mici săruturi pe gâtul meu. Corpul reacționează 
imediat cu atingerile ei.

- Poti sta cu mine, stii tu, te poţi odihni la mine în pat.

Vocea ei se aude aproape de urechea mea și uit imediat de oboseală. Totuși, merg cu ea spre etaj. Intru în cameră și mă așez în pat. Vine și Izabella lângă mine. Mă încolăcește cu brațele, iar capul ei se pune pe pieptul meu. Mă uit la ea și o văd cu ochii închiși. Îi pot auzi până si bătăile inimii. Respiră regulat, la unison cu mine. Cred că nu mai are mult si doarme.

O mângâi pe partea de piele descoperită a burtei. Izabella îmi ridica o parte a tricoului îi sus. Începe sa îşi mişte degetele pe pielea mea făcând nişte desene imaginare. Dar sunt mai mult decât niște simple atingeri. Emoțiile pe care mi le trezește sunt de nedescris.

- Îmi place să stau cu tine.

O aud mormăind.

- Si mie iubito. Îi răspund.

Îmi închid ochii. Izabella continuă să facă desene pe pielea mea. E o senzaţie plăcută. Mușchii mi se relaxează. Mă duce într-o stare de somnolentă.

- Luke? 

- Da?

Mormăi, mult prea adormit. Izabella se foiește.

- Îți place să faci asta cu mine?

- Ce asta, Iza? Fii mai explicită.

- Îţi place modul în care te fac sa te simți? Sau măcar te fac să te simți cumva?

Aproape mă face să râd. Dacă mă face să simt ceva? Mă face să simt prea multe. Mă face să o vreau din nou și din nou fără încetare.

- Iubito, nici nu îți imaginezi ce îmi faci.

Iza își schimbă poziția. Se pune în poala mea. O pot admira foarte bine de jos. 

- Cum te simți în acest moment? Vine o altă întrebare din partea ei.

- Adormit.

- În afară de asta. 

Excitat.

- Bine. 

- Eu te fac să te simți bine?

- Mereu m-ai făcut să mă simt bine, Iza. Doar că acum e diferit. 

Se apleacă. Acum suntem la câțiva centimetrii depărtare. Buzele ei îmi sărută maxilarul, apoi obrajii. 

- Diferit. Și eu mă simt diferit în preajma ta. 

Plasează săruturi scurte peste fiecare părticică a pielii mele. Diferit nu e răspunsul potrivit. Pentru că diferit poate însemna multe. Izabella e atrasă de mine. Eu sunt atras de ea. Nu știu cum să mă simt în privința asta.

- Nu putem să ne simțim diferit, iubito. E imoral și ilegal. 

- Am putea face ceva să încetăm asta?

Da. Am puteam păstra distanța. Dar am încercat și asta. Nu pot păstra distanța față de ea. Are nevoie de mine să îi fiu aproape. Și am nevoie de ea să îmi fie aproape. A devenit o obișnuită să o am pe Izabella în permanență lângă mine. Timp de cinci ani am fost numai noi doi. Să păstrez distanță față de ea nu e răspunsul potrivit. 

Gândurile mi se încetinesc. Sunt prea adormit pentru a gândi corect. Sărutările Izabellei nu ajută deloc în privința asta. O strâng în brațe și cad într-un somn adânc.

*Scuze pentru eventualele greșeli*