Adoptată

Capitolul 17

Urăsc să-mi petec timpul la mine acasă de când avem vizitatori. Candice și Liam îmi vorbesc numai dacă au ceva să-mi reproșeze. În rest toată atenția i se dedică Amandei. Nu mai pot suporta o secundă din a auzi cât de specială e ea. Așa că acum mă aflu cu Derek la mine în cameră. Nu știu ce părere să am despre el. Îmi place de el mai mult decât de restul totuși. 

- Camera ta e mai drăguță decât a mea. Remarcă el.

- Camera ta nici nu e camera ta. E o cameră de oaspeți. 

Pufăie și se așază la marginea patului. Când mă uit la el îmi amintesc de Luke. Poate din cauză că seamănă foarte bine. Arată ca un Luke mai mic. Doar cu câteva trăsături diferite. Mă întreb cum arăta Luke când era un copil. Nu mi-a arătat nicio poză de când era mic. Am crezut că nu are. Nici eu nu am. Dar acum cred că el a încercat să își ascundă trecutul de mine. Nu mi-a vorbit niciodată de el. Nu mi-a spus nicio poveste despre viața lui dinainte de mine. Nici nu am crezut că are părinți.

- Tu și Luke vă înțelegeți bine? 

Întreb dintr-o dată. Derek aproape tresare la întrebarea mea. Mă gândesc că motivul principal pentru care nu mi-a spus de familia lui e pentru că nu se înțelegea bine cu ea. În așa fel nu a crezut că e elementar să știu. 

- O făceam. De când a dat bir cu fugiții relația noastră frățească a cam ruginit. 

- Cum adică?

- Adică nu a mai suportat responsabilitățile de acasă. Așa că a plecat imediat ce a împlinit optsprezece ani. Nu știu dacă ar trebui să îl fac slab sau puternic. Mereu a fost prea multă presiune pe el. Știi tu, părinții noștri voia ca el să exceleze în toate. Nu a fost niciodată fericit cât timp a stat în aceeași casă cu ei. 

Ce-i drept părinții lui nu sunt deloc persoanele cu care ai vrea să-ți petreci timpul. Oare lui Luke îi e greu să vorbească despre asta? Oare nu are destulă încredere în mine încât să-mi spună?

- Sună îngrozitor. 

- El părea să se descurce. Chiar îi făcea mândri pe părinții noștri. Tata la fiecare reuniune de familie aducea vorba de el. La început eram puțin gelos. Dar mă bucur într-un fel că ei nu am pus presiune pe mine. Eu am avut voie la o viață. Luke nu. Sunt fericit că a plecat și și-a construit viața lui. Dar mi-aș fi dorit să nu mă bage și pe mine în aceeași oală cu restul. 

Vreau să îl ajut pe Luke. Mă întreb cum se simte acum, când părinții lui sunt din nou sub același acoperiș cu el. Nu vreau să fie nefericit.

- Pot să te întreb ceva, Izabella?

Derek își înclină capul într-o parte în timp ce mă privește. Dau afirmativ din cap.

- Luke a venit aici pentru libertate. Așa că nu văd cu ce scop ar adopta pe cineva. Te rog, fi sinceră. Care e relația ta cu el?

Relația mea cu el? Relația noastră nu e nimic. El devine din ce în ce mai distant după ce ne-am sărutat. Probabil regretă asta atât de tare încât nu mai poate să fie la fel cu mine. Am crezut că totul va fi ca înainte. Dar el mă ignoră de la incidentă de azi dimineață.

- Nu m-a adoptat pentru a fi fiica lui. Nu îl consider pe Luke tatăl meu. Dar e totuși singura persoană pe care o am. El e familia mea.

- Înțeleg. 

Zâmbește slab și se ridică. Vine spre mine. Într-un moment neașteptat mă ia în brațe. Sunt confuză, dar îl înconjor și eu cu brațele. Nu știu pentru ce e asta, dar chiar aveam nevoie de o îmbrățișare acum.