Capitolul 28

19.6K 601 160
                                    

Mă foiesc enervat din cauza zgomotului ce se aude. Aș vrea să se oprească odată pentru a putea dormi din nou. Însă zgomotul nu se oprește deloc. Mormăi deranjat și apuc telefonul. Privirea îmi e în ceață și nu pot să văd cine e mă sună. Apăs pe butonul verde de pe ecran și aduc telefonul la ureche.

- Da...

- Iubitule, suntem în drum spre casă. Poți face tu cumpărăturile, te rog?  Vocea Amandei se aude.

- Mda... Am sa le fac.

- Bine, te iubesc!

- Şi eu, pa!

Îi închid. Îmi arunc telefonul și mă ridic cu grijă din pat pentru nu a o trezi pe Izabella. Îmi caut niște haine si merg spre baie pentru a face un duș.

Imediat după mă duc în bucătărie. Am nevoie de cofeină pentru a îmi începe dimineața. Apăs pe butonul de făcut cafea de pe automat și aștept să îmi pregătească băutura. După ce e gata o iau cu grijă. Suflu în ea pentru a se răcii, dar nu pare să funcționeze. Aud niște pași. Izabella apare în fața mea cu părut ciufulit și cu o față somnoroasă. Își îndepărtează stângace părul ce îi stă în ochii.

- Bună dimineața! Îi urez.

- Bună!

- Ai dormit bine?

- Aha. Îmi răspunde mormăit.

Iau o gură din cafeaua puțin amară. Izabella se foiește prin bucătărie. O urmăresc cu privirea cum caută ceva prin dulapuri. Oftează și se întoarce cu fața spre mine, sprijinindu-se de blatul de lângă ea.

- Nu mai sunt cereale. 

- Trebuie să fac cumpărături azi. Vrei sa vi cu mine?

Ea dă aprobator din cap. 

- Vrei să-ţi fac o ciocolată caldă?

Mormăie un da fără să își ridice capul spre mine. Mai iau o gură din cafeaua mea, ce începe să se răcească, și iau un plic de ciocolată caldă. După câteva minute de liniște se aude un sunet scurt, semn că s-a făcut băutura. Îi pun cana în față, iar ea se uită puțin la aburul ce iese. Apucă cu ambele mâini cana și o duce la gură. Ia o înghițitură și se strâmbă.

- E prea fierbinte. Mi-am ars limba. Se văicărește ea.

- Trebuie să ai răbdare să se răcească puțin. 

Se ridică de pe scaun și apare în dreptul meu. Își pune mâinile pe umerii mei și își apropie buzele de ale mele până când formam un sărut. Își între deschide gura și întru în gura ei, întâlnindu-i limba.  

- Vezi, e arsa. 

Îmi spune când dezlipim sărutul. Surâd. O prind de șolduri și o aud mai aproape de mine. 

- Numai tu poți simți asta. Eu nu am simțit nimic. 

- Eşti sigur? Ce ar fi sa mai incercam o dată?

Mi se pare ridicol, dar nu o refuz. A devenit un obicei să particip la micile ei joculețe. Nu știu dacă realizează că face asta, dar mereu pune o capcană la care cad. O sărut din nou. 

- Ai simțit? Mă întreabă rânjind.

- Tot nu.

Își bate obrazul cu degetul gânditoare. Un mic zâmbet îi apare pe chip și se ridică pe vârfuri pentru mă săruta din nou.

- Nici acum?

-Nici acum. Îi confirm.

Iarăși mă săruta. Acest sărut dă din nou a fi un sărut scurt, însă o trag înapoi în sărut. O ridic de pe sol, iar ea își încolăcește picioare în jurul meu. Îi sprijin spatele pe perete și mă concentrez pe buzele ei. Cum s-a ajuns din nou la asta? De ce nu îi pot rezista? De ce o vreau așa mult? E atât de greşit. De ilegal. Vreau să opun rezistență, să ţin o anumită distanță față de ea. Însă e imposibil. Mereu ajungem în același stadiu. Despart sărutul din cauza gândurilor mele.

AdoptatăUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum