Adoptată

Capitolul 11

În sfârșit a venit weekendul. Parcă a durat o veșnicie. Am fost la liceu doar câteva zile, dar jur că mi s-a părut un an întreg. Acum nimeni nu îmi mai dă importanță acolo. Sunt mai mult decât mulțumită. Îmi petrec mai tot timpul cu Marco. Ne-am împrietenit pe parcursul săptămânii. Cu Josh doar mă mai intersectez pe holuri. Însă mă evită în mare parte. Îmi mai aruncă câte o privire urâtă, dar nimic mai mult. Încă mi-e teamă de el. Însă știu că sunt ferită de acesta pentru moment.

În pauzele de masă totul devine ciudat. Sunt multe cupluri ce doresc să își împartă momentele romantice cu toată lumea. Pe mesele de la cantină, pe scaune, în spatele sălii. Nimeni nu le dă importanță. Însă eu nu îmi pot lua ochii. Mă întreb cum e să fii sărutat. Atingeri ale buzelor am mai experimentat cu Luke, când unul dintre noi întorcea accindental capul în direcția greșită. Însă nu dura decât câteva secunde și nu conținea nimic pasional. Un sărut nu se face așa. Nu e doar o atingere a buzeor scurtă. 

Îmi scutur capul pentru a alunga acele gânduri și mă ridic din pat. Mă duc în baie și îmi fac un duș. Nu durează mult. Cred că a fost cel mai scurt duș pe care l-am făcut în ultimul timp. Apuc prosopul alb între degete și îmi acopăr corpul cu acesta. Îl strâng bine pentru a nu cădea și mă pun în fața oglinzii. E un obicei prost pe care mi l-am creat, să mă judec singură. Dar cum să nu o fac când mă uit la reflexia mea și nu mă mulțumește ceea ce văd. Pielea mea nu are nici puțină culoare, arătând moartă. Sunt slabă. Plină de cicatrici urâte. Ochi prea mari, buze prea mici. Obraji acoperiți de câțiva pistrui abia văzuți. Dacă mi s-ar da șansa să îmi schimb corpul, aș face-o numaidecât. 

Ușa se deschide, făcându-mă să tresar. Luke intră în baie. Se oprește câteva secunde în fața ușii când mă vede. Mereu e confuz când mă găsește în baie în fața oglinzii. Nu i-am spus niciodată despre obiceurile mele. Au apărut pe la paisprezece ani. Când mi-am dat seama că eu nu sunt standardatul de frumusețe a lumii acestea și nici nu voi fi voi fi vreodată. Însă nu voiam să îi dau un alt motiv de îngrijorare lui Luke. Dat fiind faptul că eu mereu am fost mai sensibilă și a fost greu pentru el să aibă grijă de mine cu toate astea.

 - Îmi pare rău, Iza. Nu am vrut să te deranjez. Nu mai sta mult. Se face răcoare și încă ai pielea udă. 

Apucă mânerul între degete, vrând să plece. Însă îl opresc.

- Luke? 

- Da, iubito?

Are pe față un semi-zâmbet ce îi îmblânzește fața, făcându-l senin. Îmi fac curaj ca să vorbesc.

- Vreau sa ma săruţi. Zambetul ii cade acum avand o faţă mirata.

- Vrei să ce?

Vorbește după câteva secunde de liniște. Mă simt rușinată pentru că i-am cerut asta. Dar, adevărul e, că îmi doresc să mă sărute de ceva timp. Mă întrebam cum s-ar simți gura lui peste a mea. Cum m-ar face să mă simt? Însă știam în ce stadiu sunt cu Luke. Însă, de când am văzut contractul acela, nu sunt sigură cum mă vede el de fapt. 

- Vreau să mă săruţi. Repet cu convingere. 

- De ce? 

Mă descurajează faptul că pune atâte întrebări. Dacă ar vreau să o facă, nu ar mai fi stat pe gânduri. Obrajii mi se înroșesc. M-am făcut de râs. Ce e în capul meu? 

- De ce nu?

- Nu cred că înțeleg exact ce vrei să spui. Vrei să te sărut?

Repetă. Cred că m-am făcut destul de sigură primele două dați, totuși.