Adoptată

Capitolul 19

De ore mă gândesc dacă eu sunt îndrăgostită de Luke sau nu. E greu să-mi dau seama. Eu cu el mereu am avut o relaţie strânsă. Nu ştiu ce fel de iubire simt pentru el. Ce-i drept simt o grămada de chestii când e cu mine. Dar în mine există o speranţă că de fapt nu îl iubesc.

Nu, nu e speranță. E frică. Frică că o să mă doară. E evident că nu vrea să fie cu mine. Mi-a zis-o în față. El e tatăl meu. Nu așa merg lucrurile. Dar dacă între fiică și tată nu există astfel de relații, de ce eu s-ar putea să-l iubesc? Nu are sens!

Obrajii mi se umezesc, la fel și ochii. Sunt atât de confuză încât mă enervează. Am nevoie de cineva lângă mine, iar acum nu mai am pe nimeni. Nici măcar pe Luke. Nu îi pot spune nimănui problemele mele în totalitate. Nu îi pot spune tot ce mă apasă așa cum o făceam înainte. Cum ar reacționa i-aș spune că e posibil să fiu îndrăgostită de el? Cu siguranță nu bine. Mă simt pierdută. Atât de pierdută încât nu cred că voi găsi o cale pentru a-mi revenii.

- Izabella, ce se aude aici?

Subiectul gândurilor mele e acum în fața ușii mele. Îmi șterg lacrimile, încercând să nu produc altele.

- Plângi?

Se pune pe marginea patului îngrijorat. Îmi ridic ochii spre el și îmi iau câteva minute să îl privesc. Îl iubesc, mereu am făcut-o. Dar ceva s-a schimbat, nu mai sunt același sentimente. Inima mi se face ghem doar uitându-mă la el. 

- Am avut un coșmar. Mint.

De când încep eu să mint? Nu l-am mințit niciodată. Însă am început să o fac din ce în ce mai des. Sunt nevoită să o fac. Vine spre mine și îmbrățișează. Mă strânge la pieptul lui și mă simt în siguranță, bine. Mă simt atât de ușoară. De ce simt toate aceste lucruri? Nu vreau asta, aș da orice să nu mai simt durerea și confuzia asta. Îl strâng mai tare în brațe de frică să nu plece fix în momentul acesta. Un suspin îmi părăsesc gura fără să le pot controla.

- Gata, liniștește-te. A fost doar un coșmar.

Încearcă el să mă aline. Mâna lui îmi mângâie ușor părul. Îi simt respirația domoală pe creștetul capului și în scurt timp un oferă un pupic pe frunte. Are buzele calde și nu mă pot gândi decât la cât de bine ar fi dacă ar face contact cu buzele mele. Vreau să îl sărut, însă ultima oară când am vrut să o fac nu a ieșit prea bine. Am nevoie de asta, dar nu pot lua un alt refuz.

Inspir și expir adânc și, fără să mai gândesc, îmi lipesc buzele de ale lui. Aștept să fac ceva, orice, dar nu. Nu reacționează în niciun fel. Mă distanțez într-un final. Mă ustură ochii. Vreau să plâng, dar nu o voi face. Nu mă dau bătută așa ușor. Mă așez în poala lui, o altă idee venindu-mi în cap. Mâinile lui se așază pe șoldurile mele și mi le strânge ușor. Cu o mică ezitare o fac. Îl sărut pe gât. Sau măcar încerc, nu știu dacă o fac bine. Oare îi place sau mă crede idioată? Mii de gânduri îmi trec prin minte, dar niciuna nu mă oprește din treaba mea.

- Izabella, nu aici.

Îmi șoptește. Mă opresc și mă uit la el. Ce vrea să spună cu asta? Sper să fie ceea ce cred eu. 

- Vino cu mine!

Îl urmez în liniște. Ne oprim când ajungem în baie. Îmi abțin micul zâmbet ce vrea să-mi apară pe față. Mă uit la el cum încuie ușa. Privirile ni se intersectează. Se apropie de mine și mă lipește un perete, astfel încât ajung să îl încolăcesc cu picioarele.

- Nu îmi vine să cred că voi face asta. Mormăie.

Nu înţeleg ce vrea să spună până când să îşi aproprie buzele de ale mele. Mă săruta. Chiar o face. Încep să mă întreb dacă visez. Sper să nu. Se simte atât de real, de bine. Sărutul nu a fost de lungă durată, însă destul cât să mă aprindă și mai tare. Își înclină capul și buzele lui fac contact cu pielea gâtului meu. Îmi umezește locul în care mă sărută, iar, fără să vreau, un geamăt îmi scapă printre buze. Îmi dă breteaua de la maieul cel purtam jos, sărutându-mi umărul dezgolit. Face la fel și cu breteaua de la celălalt umăr. Maieul, fiind larg, cade de pe mine, dezgolindu-mi sânii.

Niciodată nu mi-a fost rușine să fiu dezbrăcata în fața lui. Mereu spunea că e în regulă să o fac. Dar acum e altfel. Simt cum îmi studiază corpul și asta îmi produce o stare de nervozitate. Dacă nu îi place cum arăt? Degetele lui se plimbă pe pielea mea dezgolită. Îmi conturează o cicatrice din zona burții, apoi se apleacă și o sărută ușor. Mă furnică pielea și gem la gestul lui. Continuă cu săruturile până sus. Buzele lui îmi atinge unul dintre sâni. Stomacul mi se strânge plăcut și îmi las capul pe spate. Îmi mușc buza pentru nu a scoate vreun sunet, dar fără rezultat.

- Șhhh! Nu trebuie să ne audă nimeni.

Îmi șoptește și dau din cap în semn aprobator. Îmi dă câteva fire de păr ce îmi stăteau în ochi la o parte și mă sărută din nou, de data asta mult mai aproape de sâni. Nu pot explica ceea ce simt acum. E atât de plăcut, iar senzațiile pe care mi le transmite sunt copleșitoare. 

- Luke? Numele lui iese mai mult ca un geamăt din gura mea.

- Da, iubito?

- Pot să fac și eu asta ție?

Își ridică privirea spre mine.

- Ce?

Nu mai spun nimic. Îmi așez mâinile pe umerii lui și îl sărut pe gât. Tresare la atingerea buzelor mele cu pielea lui, dar nu mă întrerupe. Iau asta ca pe un avantaj și cobor până mă oprește gulerul tricoului acestuia. Vreau să îl dau jos, dar mâinile lui le prind pe ale mele înainte să fac ceva.

- Ajunge Izabella. Hai inapoi in pat, e târziu.

Nu îl ascult. Îi îndepărtez mâna pentru a o elibera pe a mea și îi ridic tricoul. Spre surprinderea mea cooperează, rămânând fără tricou. Mă uit la abdomenul lui pentru câteva secunde apoi revin cu privirea spre fața lui.

- De când ai devenit tu așa rea? Rânjește și mă apropie mai tare de el.

Îmi las mâinile și îi exploreze pielea. Se simte fantastic să pot atinge fiecare părticică din el. Îmi ridic privirea spre el și îl văd înghițind în sec. Mă sărută delicat pe buze. Îi savurez gustul dulce. Iubesc senzațiile pe care le am când sunt cu el. Mă face să mă simt nemaipomenit,

- Am spus că nu mai facem asta, Iza. 

Vorbește el printre săruturi. Nu sună ca o amenințare. Mă sărută din nou și din nou. De parcă numai asta știe să facă.

- O mică excepție nu poate face rău nimănui.

El mormăie ceva la afirmarea mea. Mâinile sale îmi explorează corpul. Mă atinge, mă mângâie, mă sărută. Sunt complet la mila lui. Mă ghidez după el. Respirația lui îmi umple timpanele. La fel și gemetele înfundate. 

- Trebuie să ne oprim, iubito. E mult prea târziu.

Ia distanță de mine. Abia mai pot respira. Îmi las capul pe pieptul lui și încerc să îmi revin. Nu m-a refuzat. E doar târziu. Nu se poate să nu îl fi provocat deloc. Mereu mi-a spus că sunt frumoasă. Vreau să mă vadă atractivă. Vreau să mă vrea.

- Poftim. Îmbracă-te!

Îmi oferă maieul şi mă îmbrac cu el. Mi-am promis că nu o sa mă mai apropii de el, însă nu pot sta departe. Îmi e atât de greu să o fac, imposibil chiar. Îl iubesc prea mult pentru a sta departe de el.

Ieșim încet din baie și plecăm la mine în cameră. Ma așez frumos la mine în pat, iar Luke mă învelește. Îmi dă un pupic pe frunte și, fără să mai spună nimic, pleacă. Zâmbesc fericită. Știu că mâine va spune că tot ce s-a întâmplat a fost o greșeală, dar nu îmi pasă în acest moment. Doar retrăiesc momentele de acum câteva minute. S-a simțit minunat!Doar gândindu-mă la asta inima începe să-mi bată într-un mod neobișnuit. Mă simt de-a dreptul bucuroasă. Oh, eu chiar sunt îndrăgostită de el! Asta ar explica tot ceea ce simt. Eu chiar îl iubesc, și nu ca pe un tată. În ce m-am avântat? O să doară, nu vreau să mă doară. Dar nu am de gând să stau și să mă uit cum Amanda mi-l răpește. Am să încerc să-l fac să mă iubească până înainte de nuntă. Pot face asta, nu?

Capitol nou! Vreau păreri. Credeți că am grăbit lucrurile dintre Luke si Izabella?*Scuze pentru greşelile eventualele *