Capitolul 49

23.7K 783 248
                                    

Izabella

Mă uit în oglinda mare din fața mea și nu îmi pot ascunde zâmbetul nicidecum. Totul pare doar un vis prea frumos. Însă e realitatea. Totul se simte atât de real. Fiecare emoție, fiecare fior, fiecare furnicătură, fiecare senzație, e adevărată și se simte atât de intens. Rochia voluminoasă pe care o port e de un alb imaculat. E cam greu să mă mișc în ea, dar merită efortul. De câte ori arunc o privire la reflexia mea îmi dau seama cât de real e totul. Eu chiar mă căsătoresc cu Luke! Am așteptat momentul acesta de doi ani în continuu. Acum că a venit am atâtea emoții. De parcă fata ce se reflectă în oglindă nu sunt eu.

- Nu-mi vine să cred că fata mea se mărită! 

Exclamă mama în timp ce îmi așază mai bine voalul pe cap.

- Nici mie nu-mi vine să cred.

- Ești atât de frumoasă. 

- Desigur că e frumoasă. Noi am făcut-o.

Vocea tatălui meu mă face să tresar. Mă întorc cu fața spre el. Niciodată nu l-am văzut la costum. Nu e ca și cum l-am văzut de prea multe ori. Am început să-mi îmi petrec din când în când timpul cu mama, dar el nu pare că vrea să se apropie prea mult de mine. Încerc să nu mă simt stingheră lângă părinții mei, însă nu pot să fiu în totalitate în largul meu. Mi-au făcut multe, mult prea multe, pentru a putea fi iertați. M-au născut doar pentru a mă distruge. Nu mai pot repara nimic acum. Nu-mi mai pot da copilăria înapoi.

- Ai grija ce faci azi. Să nu te prind în preajma lui Luke prea mult. Îl sperii cu sfaturile tale de căcat despre cum e să fi șot. Ești groaznic la asta. Îi spune mama, iar el râde.

- Sunt groaznic la a da sfaturi sau la a fi soț? Întreabă el încă amuzat.

- Și una și alta.

- Și totuși încă porți inelul de căsătorie.

Se apropie de mama și îi ia mână întra lui. Mă simt de parcă nu ar trebui să văd asta. Știu că ei se iubesc. Se înțelegeau de minute încă din vremea în care locuiam cu ei. Se potrivesc la perfecție. Au aceleași intenții, același umor prost, aceleași gânduri. Și totuși nu mi se pare că semăn deloc cu ei. Da, pe exterior avem destul de mult asemănări, dar pe interior suntem compleți diferiți.

- Ghinionul meu a fost că m-am îndrăgostit de tine.

Cred că au un moment intim. Nu vreau să iau parte la așa ceva. Îmi dreg vocea, captându-le atenția. Aceștia iau o mică distanță între ei. Nu sunt deloc obișnuită să îi văd arătând semne de afecțiune. Nu mi-am petrecut prea mult timp alături de ei doi pe când eram mică și cât am petrecut nu arătau că se iubesc prin gesturi sau cuvinte frumoase. Ei aveau un alt fel de-aș arată iubirea. Unul din care până și un copil de nouă ani putea înțelege că există dragoste între cei doi.

- În fine, am venit aici pentru te anunța că începe nunta. Începe el să vorbească puțin stânjenit.

- Oh, mulțumesc că m-ai anunțat.

- Știi, mă gândeam că te pot conduce eu până la altar. Sunt tatăl tău și... înțelegi tu.

Îmi evită privirea și îmi dau seama că e puțin emoționat. Mă amuză asta. Tatăl meu, cel care m-a vândut unui necunoscut, care emoții în ziua nunții mele. Sigur îmi imaginez asta.

- Mi-ar face plăcere. 

Răspund într-un final. Își ridică privirea spre mine și îmi aruncă un mic zâmbet.

- Haideți, dacă mai vorbim mult Luke va bănui că nu îți vei mai face apariția. 

Spune mama înainte să iasă din mica cămeruța improvizată. Nunta are loc în aer liber. Ceea ce ne-a dat peste cap cu pregătirile. E dificil să să organizezi o nuntă într-un spațiu deschis. Nu pot să zic că am făcut eu prea mult efort.  Luke a angajat pe cineva care să se ocupe de tot. 

AdoptatăWhere stories live. Discover now