Capitolul 15

21.2K 695 159
                                    

Familia mea a venit în vizită. După atâția ani departe de ei sunt în fața mea. Nu mă simt atât de confortabil lângă ei precum mă așteptam. Suntem numai noi patru, vorbind de parcă abia ne-am cunoaște. Amanda vine în câteva minute, iar Izabella încă e la școală. 

- Când am auzit că te vei căsătorii nu mi-a venit să cred! Cinci ani în care nu am mai auzit de tine și deja ți-ai găsit o soție. Spune-mi ceva despre ea.

Mama începe entuziasmată conversația pe care știu că voia să ajungă de când a venit aici. Probabil e mai interesată de Amanda decât e de mine. Nicio iubită pe care i-am prezentat-o nu a fost potrivită pentru ea. Nu știu câte șanse are Amanda să fie plăcută.

- O cheamă Amanda și e secretarea mea. Suntem împreună de aproape un an. E o femeie excelentă. Frumoasă, inteligentă, cu principii. 

- Mă flatezi, iubitule! 

Amanda apare în living. Părinții mei se uită la ea pentru câteva secunde, apoi îi zâmbesc. Mama chiar o ia în brațe. Presupun că nici nu mai contează cum e viitoare mea soție cât timp mă căsătoresc cu ea. Familia mea consideră căsătoria un lucru foarte important. Un lucru pe care nu l-am putut înțelege vreodată. 

- Cat de superba ești! Mama o pune să facă o piruetă.

- Mă bucur să vă cunosc, doamnă Blake. Îmi pare rău că am ajuns atât de târziu.

- Nu îți face griji. Apropo, spune-mi Candice. Ei sunt șotul meu Liam și fiul meu Derek.

Mama face semn spre cei doi. Amanda face cunoștință cu tatăl și fratele meu imediat ce mama îi dă drumul. Nimeni nu pare nemulțumit de alegerea mea până acum. Ceea ce mă liniștește. Nu cred că aș putea suporta un comentariu răutăcios din partea lor. 

- Suntem foarte fericiți pentru tine, fiule. Ne-am făcut griji pentru tine de când ai decis să te muți singur în Chicago. Nu am mai auzit vreo veste de la tine de mulți ani. 

Tata îmi vorbește cu compătimire. Știu că cuvintele sale sunt de fațadă. Niciodată nu s-a interesat de viața mea încât să îi pese. A vrut doar să se laude cu mine. Acelea erau singurele momente în care îmi dădea importanță. În rest, abia își amintea să exist. 

Nu mă chinui să îi răspund într-un fel. Mă mir că a făcut un drum de o zi și ceva pentru a mă vizita. Probabil mama a fost cea care l-a bătut la cap asta. Mi-am petrecut toată viața alături de oamenii ăștia. Acum mi se pare atât ciudat să îi am aproape. 

- Frățioare, cine e bunăciunea aia?

Derek, fratele meu, sparge liniștea inconfortabilă care s-a așezat. Confuz, mă întorc spre direcția care se uită. Mă încrunt când dau de Izabella. Stă în tocul ușii și se uită la fiecare dintre noi pe rând. Apucă clanța în mâini și pare pregătită să fugă în orice clipă. 

Mă întorc spre Derek și îi arunc o privire urâtă. 

- E fiica mea, idiotulule! 

Realizez imediat că nu astă era cel mai bun mod să o prezint pe Izabella. Ei nu au habar că am adoptat un copil. Nu aș fi vrut vreodată ca ei să știe de ea. Știu că nu o vor plăcea. Nu se ridică la nicio așteptare a lor. Și nu am vrut că părerea lor proastă să o afecteze pe Izabella. Așa că am rupt orice conexiune cu ei. 

- E cumva o glumă? Rostește mama încercând să râdă.

Oftez. Iza a rămas tot în tocul ușii. Ba chiar a mai dat câțiva pași în spate. O chem lângă mine printr-o mișcare ca capului, dar nu se mișcă imediat. O văd cum inspiră o cantitate mai mare de aer în piept înainte să meargă spre noi.

AdoptatăWhere stories live. Discover now