Din întâmplare

Surpriză sau nu?

Pentru prima data nu eram deranjată de soarele care îmi bătea pe față prin fereastră. Era atât de blând și mă mângâia pur și simplu într-o adiere caldă. Nu aș mai fi ieșit de sub așternuturi. Cum m-am mișcat puțin am simțit greutatea mâinii lui Cristi pe talia mea. Mă îmbrățișa încă, stând cu pieptul lipit de spatele meu și era așa confortabil. M-am întors cu fața spre el privindu-l. Ochii îi erau închiși și ma ținea în continuare în brațe. Avea fața ca de copil mic și n-ai fi zis o clipă că e așa un drac când e treaz.

Buzele lui erau destul de mari și pline, frumoase. Privindu-le mi-am amintit săruturile noastre. Puține, dar existente în memoria mea și atunci când m-a lins pe buze. Iac. M-am apropiat ușor. Un sărut cald și atât. Nu va ști niciodată și eu mă voi simți împăcată că am făcut-o, însă exact înainte să o fac m-am răzgândit. Am oprit apropierea la un cm de fața lui însă în acea clipa m-a prins de ceafă și m-a tras lipindu-și buzele de ale lui.

Am simțit căldură lui topindu-se pe buzele mele și liniștea pe care o voiam, dar s-au spart ca într-o oglindă când i-am văzut ochii deschiși privindu-mă așa că m-am tras de lângă el cu viteză și regret, exact atunci m-a prins de mână și m-a tras la loc sărutându-mă. Ușor. Nu știam ce să fac, dar când mi-a pus mâinile pe talie am simțit că pentru o clipa locul meu era acolo. L-am sărutat înapoi, lung și astfel sărutul inofensiv la care mă gândisem prima dată cădea ușor în păcat adâncindu-se.

Când am izbutit să ne oprim, eu am fost prima care a fugit la baie. Roșie și fără să zic vreun cuvânt, am fugit la baie pentru a mă curăța dar și pentru a evita orice urmă de contact între noi. Și totuși.. A fost cel mai bun sărut primit vreodată.
---------------------------------------------------------

*în urmă cu o săptămână *
*Cristi pov*.

-Dumnezeule mare. Stai deja de câteva zile bune cu botul în telefonul ăla! Ce mama mă-și îi faci? Îl descanti?

Marius vorbea însă nu prea ajungeau cuvintele cu adevărat la urechile mele. Părea că trec pe lângă ele cu tot cu frustrarea prietenului meu.

-OMULE! Lia e la spital!

-Ce?

Am țipăt scoțând ochii din ecran și privind o clipă la el. Am sărit ca ars gata să ajung cu viteza luminii, sau mă rog, a mașinii modificate.

-Ho bre că e bine dar așa mă mai asculți și pe mine. Ce faci acolo?

-Ceva pentru Lia.

-Bineînțeles ca e pentru Lia. Dar ce este???

-Un detectiv. Aștept să îmi scrie de 3 zile.

-De ce un detectiv?

Însă nu a trebuit să răspund pentru că mi-a sunat telefonul. Chiar detectivul.

Franța, Paris, Desavento Patricia, Arodisment 7.

Am găsit-o!

-E vorba de mătușa Liei. Are nevoie de ea să afle adevărul despre familia ei.

---------------------------------------------------------

*Înapoi în prezent*
*Lia pov*

-Ce?

-Mătușa ta se află după aceasta ușă. Surpriză.

Inima îmi bubuia cu putere. Cum era posibil?

-Am căutat-o toată viața mea... Cum ai făcut asta?

Lacrimile îmi înțepau ochii și mă uitam în gol. Ce? De ce se întâmplă asta? Credeam că e o glumă proastă, însă ușa de lemn din fața mea era drăguță, cu numele mătușii pe ea. Gata. O să bat în ea.