Din întâmplare

O plimbare amuzantă

Am rămas surprinsă.... mama lui părea așa  drăguță și defapt era o scorpie. Am ieșit  încet pe unde am intrat și  am înconjurat casa ieșind în curtea din față de unde pașii mi s-au îndreptat spre poartă.

Eram supărată. Pe mama lui.. pe el că  m-a adus aici. La ce mă  așteptam? Să  mă  adore? Am ieșit  din incinta casei lui si m-am grăbit spre drum. Nu voiam ca el să  se întoarcă și  să  sesizeze că am plecat..Sau mai rău să vină  după  mine. În clipa aceea tot ce voiam era să pun un ocean între mine și el. Era un drum pustiu iar autostrada era destul de departe ca eu sa ajung prea repede așacă tot ce puteam era să sper că cineva va trece și mă  va lua.

Pașii îmi amorțeau deja.. și abea plecasem. Mă  rugam în gând să apară o mașină și  să  mă  ducă  măcar  în oraș . Că de acolo mă  descurcam. La naiba că nu am mașina. Exact când credeam că avea să  mă  găsească în curând am auzit în tăcerea pustietății  un motor. Asta e. O mașină. Am ciulit bine urechile până când am realizat că se apropie. Mulțumesc  Doamne.

Am văzut ceva apropiindu-se cu viteza dar pe măsură ce privirea mi se focaliza pe vehicul am constatat că mai bine m-ar prinde Cristian. O motocicletă venea pe drumul pe care eu speram să  treacă o mașină. Impulsul de moment m-a făcut  să  nu ridic mâna  pentru a-l oprii. Dar parcă  citindu-mi gândurile, motorul s-a oprit fix lângă  mine și  casca a fost luată  în mâini  pentru a ajunge jos de pe capul conducătorului.

Am observat întâi  părul castaniu strălucitor prin care și-a băgat mâna dându-i un stil dezordonat drăguț,apoi privirea mi s-a oprit în ochii lui verzi superbi. L-am recunoscut repede. Era chiar chelnerul din seara precedentă . Care mi-a lăsat numărul.

-Ce domnișoara frumoasă  abandonată aici.

A zis aceasta și  inima mi s-a micșorat în fața cuvintelor lui. Buzele lui pline și  rozali se accentua pe fiecare literă fiind foarte drăguț. Alex are ochii verzi. Si el are ochii verzi. Am realizat că  am o slăbiciune  pentru ochii verzi.

- Nu sunt abandonată. Am zis poate prea tăios.

- Bine. Dar încotro?

- În oraș. Sau cel puțin încerc să ajung.

-Hopa sus. Te duc eu.

A zis surprinzându-mă. Inima îmi bubia în piept.

-Eu să  mă  urc pe chestia aia? Ți  se pare ție  că  am față de donatoare de organe?

A zâmbit încet în colțul gurii făcându-l  și  mai simpatic.

- Nu. Ai față de actriță sincer.

Remarca lui m-a facut sa rosesc. Era tot ce îmi  doream să fiu actrița. Dar el de unde știa asta?

-De unde ști că  vreau să  fiu actrița ?

-Sincer am zis la mișto. dar mă  bucur că  am nimerit-o. Oricum. Fii atentă. Facem un târg. Dacă tu te urci pe motor cu mine... Și  nu îți  va plăcea, îți sunt dator cu un suc,o masă,un film.. ce vrei tu.

-Și dacă  îmi  place? Am zis nesigură.

-Dacă îți  place.. ieși  cu mine și  prietenii mei măcar o dată. Și îți ofer serviciu de taxi cu scumpetea asta.

A zis făcând semn spre motor. Nu știu  dacă  era descrierea lui sau dorința mea de a pleca mai repede,dar cert este că usor m-am apropiat de el punând  mâna  pe ghidonul negru si lucios al motorului.

- Nu mă  urc cu străini . Am zis hotărâtă și plecând de lângă el.

-De ce îți e frică