Din întâmplare

Eram așa fericit.

*Cristian pov*

Mă uitam de departe la ea. Fusese o idee drăguță chestia cu lacătele. Trebuie să îi mulțumesc Mariei că mi-a spus ce îi place Liei de obicei și așa mi-am dat seama că îi plac lucrurile spontane. S-a uitat la mine de acolo și eu am întors capul cu repezeală .. Nu știu de ce am făcut asta,dar m-am speriat. Mă concentram din nou pe lacăt. Povești de dragoste scrise pe ele, ha?

Și dacă as scrie ce? Nu se va împlini.. Ea e atât de aproape dar cu un singur apel, din partea ratatului ăluia, ea dispare. Mă uit din nou la lacăt. Ok. O fac. Am scris frumos pe el,așa cum n-am scris în anii de liceu. Nu-mi asum riscuri pe poduri magice de dragoste.

Brusc lacătul meu părea puțin ruginit. Oare tipa de la magazin îmi vânduse lacăte refolosite? Oricum. Mă uitam lung la lacăt.. Oare era posibil așa ceva? Atunci mi-am amintit că eu am vrut lacăte cu aspecte vechi pentru a fi un simbol al imortalității iubirii noastre. Sau ceva ce spunea profesoara mea de literatură despre poezii, însă părea să se potrivească. Am zâmbit. Sunt dus cu capul, jur. Ce îmi face fata asta?! M-am ridicat uitându-mă la ea. Ea se uita la mine, de asemenea.

I-am făcut cu mâna primind un răspuns al ei vag. Nu am curajul să văd ce a scris pe lacăt. Numele acelui fraier pe care ea îl iubește. Știu. Când se va termina tot între noi, voi reveni aici și voi căuta lacătul ei. Doar așa ca să mă conving pe mine.

Îmi spusese că mă place.. Nu e posibil
Era doar trista, iar eu eram acolo pentru ea. Nu vreau sa ma amăgesc singur. I-am făcut din nou semn pentru a arunca cheile. M-am uitat din nou la cheia mea. Te rog.. Și am aruncat-o fără urme de reținere. Când am privit-o, terminase și ea așa că am luat-o de mana și am plecat cu ea de pe pod. Poate fi imposibilul posibil?

Găsisem un loc bun să mâncăm și pur și simplu o priveam. Oare putea exista altă fată atât de frumoasă precum ea?
Ochii ei mari urmăreau ceva de pe meniu.

-Vreau apă.

A spus ea lăsându-mi meniul. Mereu încerca să spună că nu dorește nimic pentru a nu-mi cheltui banii cu ea, însă dintre toate, doar ea merita să îi ofer tot ce era mai frumos și bun.

Am luat meniul și m-am uitat peste el atent. Ia să vedem oare la ce se uitase ea? Ce să îi iau bun? Chelnerul a venit. De ce dracu sunt mereu băieți chelneri? Toți se uită la ea.

-Bon. Prêt à commander?

- Oui. La jeune femme veut de l'eau, des crêpes, un menu 7, des ailes de poulet et des pommes de terre. Înfumuratule.

Ultimul cuvânt fiind spus pe limba mea pentru a nu mă înțelege. Părea un idiot.

-Oui. Și să știi că am inteles ce ai spus.

Lia a început să râdă cu poftă, iar eu deja eram gata să îl pocnesc, însă ceva m-a oprit. Fața ei atunci când l-am bătut pe Alex. Atât de speriată. Nu îmi voi ierta niciodată asta. Ei i-a fost frică de mine atunci și nu vreau sa se mai repete. Chelnerul a plecat și eu am continuat să mă holbez la ea. Fata asta era clar ceva ce eu nu înțelegeam încă. De ce?

-Deci prințesa mea. Ia zi-mi tu mie. Cum te simți acum?

-Mă simt liniștită. Mulțumesc pentru tot. Ești singurul care a făcut pentru mine asta... Atâtea lucruri.

-Ai grijă că poate mi se urcă la cap și mă port și eu ca un bou gen Alex.

-Tu nu ai putea niciodată să mă rânesti atât... Ești un băiat diferit.

Dar tu mă poți răni pe mine din cauza faptului că ești diferită de restul. Ce nedrept e...

Mâncarea a venit și pentru câteva secunde ea a încremenit când a văzut masa plină.

-Ups.. Am luat prea mult. Servește-te.

Am spus râzând la reacția ei. Acum se vedea clar că îi era foame defapt.

-O să mă fac o grasă dacă mai stau pe lângă tine.

-Nu-ți face griji. Poți fi și grasă. Pentru mine ești la fel, din contră. Poate nu se mai uită toți chelnerii așa la tine.

-Nu se uită...

-Deja era să intru la închisoare de 3 ori din cauza asta.

-Auzi.. Hai să vorbim sincer.. Ce era cu acea știre de pe telefonul lui Alex?

Știam că mă va întreba asta, dar nu mă așteptam să o facă acum. Bătaia aia a fost una din cele mai slabe, însă ăla era fiu de reporter și a ajuns peste tot stricându-mi imaginea deja încețoșată.

-E din trecutul meu...

Am zis crezând că voi scăpa, însă cu ea nu pot niciodată să ies cum vreau eu.

-Eu ți-am zis trecutul meu.. Nu ai încredere în mine?

-Ba am, dar ceea ce mi s-a întâmplat nu contează acum..

-OK, dar am fi fost mai apropiați așa...

-Mă mănânci cu zile!!!!

-Știu.

A zis zâmbind-mi și mâncând în același timp.

-Mda.. Era o zi se Vineri. Un tovarăș aflase că iubita lui se vedea cu altul. Devenise totul greu pentru el și brusc credea că noi toți suntem împotriva lui așa că n-a vrut să ne spună ce avea de gând și a chemat băiatul ăla să își rezolve problemele cu el. Bineînțeles că el a venit cu mai mulți crezând ca și eu și restul vom fi prezenți și și-a luat-o rău. Când am aflat. Eu și câțiva prieteni am luat atitudine și am mers peste ei. I-am bătut. Nu așa rău. Defapt n-am apucat să îi batem nici cât era prietenul nostru bătut fiindcă a venit poliția. Tipul în cauză era fiul unui reporter și bineînțeles că după ce că am ajuns pe la politie. A aflat toată lumea. De restul nu le-a păsat și m-am bucurat sincer că au scăpat ei.. Dar pe mine m- au luat pentru ca eram moștenitorul celei mai mari companii de prin zonă. Mama m-a scos din belele, însă judecătoria, care deja avusese destule de zis despre faptele mele, a hotărât că dacă se mai întâmplă o singură dată ceva asemănător, intru fără drept de cauțiune.

Rămăsese cu gura căscată. Nu se aștepta la ceva de genul din partea mea, deși văzuse cum era viața mea. Pentru câteva clipe am crezut că se va ridica și va fugi cât mai departe de mine. Știam că o fată ca ea nu ar accepta o asemenea persoana. Cu acest gen de trecut. De aceea eu nu o meritam dar nici Alex nu o merită. Era pur și simplu prea bună.

-Wow.. Trebuie să îl oprim!

-E bine. Lasă Lia. Nu îți bate tu capul. Mă descurc eu să ies și din asta.

-Nu! Nu e. Lasă-mă să vorbesc cu el. Poate reușesc...

-Nu. Nu vorbi cu el. Te rog. Stai departe de el cât de mult poți, da?

-Nu te las..

-Lia. E trecutul meu și eu voi da piept cu el. Nu vei da tu pentru mine, bine? Am destui bani să îmi plătesc un avocat bun. Stai calmă.

Însă vedeam grija în ochii ei.. Și mă simțeam minunat să știu că ea își făcea griji pentru mine în loc sa fugă. Îmi dădea un fel de rază de speranță mică și Eram așa fericit.