Din întâmplare

Rolul cel mare

-Cum adică Manuela nu vine?

Secvențe din seara precedentă îmi tot zburau prin cap. Mă mințise. Oare de ce?

- Nu vine

- De ce?

El n-a răspuns doar m-a privit intens ceea ce m-a facut sa roșesc. Ochii lui albaștri se plimbau peste ai mei în lumina romantică din salon.

-Ce să mă fac Kevin?

-meow.

- Ai dreptate. Merg la audiții.

Mi-am târâit picioarele pe podeaua rece din casă până în baie unde am început rutina de dimineață. Apa caldă mă ajuta sa fiu ca nouă de fiecare dată.

Următorul pas fiind dulapul meu care în ciuda faptului că e plin ochi... nu am niciodata cu ce să mă îmbrac.. Până la urmă mă hotărăsc pe o rochie cu buline. Doar iau un rol de genul. Am luat cheile și am plecat în lumina vie a dimineții.

Strada avea un aspect umed din cauza furtunii din urmă cu o seară. Zilele în Arizona erau încântătoare. aleea ingusta intitulată drept "strada" de lângă bloc era tixită de mașini parcate,iar cerul părea că e un cuptor. Mult prea cald pentru perioada asta.

Am înaintat pe asfaltul umed. Mergând am simțit o prezență ciudată a unei mașini rosii care incetinea pe langa mine. Geamurile fumurii nu dezvăluiau identitatea șoferului. Panica s-a instalat în corp făcându-mi picioarele să se miste anormal de repede. MĂ URMAREA.

Am intrat după un colț și mi-am lipit spatele de zidul rece al clădirii. Cine mă poate urmări într-o dimineață așa frumoasă în plină stradă? Adrenalina îmi zvâgnea prin vene în clipa în care am dus capul de după colț să verific dacă a plecat,iar corpul mi-a inghetat cand am vazut masina parcată și goală, parcă înghețată, chiar la marginea trotuarului. Unde era șoferul?

Nu mi-am terminat gândul că două mâini m-au țintuit în loc,iar privirea mea a dat de ochii cristalini ai lui Cristian. Sperietura m-a facut sa țip,iar ușurarea că nu sunt singura m-a facut să îl îmbrățișez strâns uimindu-l.

Am simțit mâna lui caldă mângâindu-mi părul și parfumul lui probabil scump pe care acum îl inhalam ca pe aer. Eram așa fericită de prezenta lui. Simplul fapt că nu eram singura făcea minuni asupra stării mele.

-Scumpo...ești bine? A întrebat vizibil îngrijorat de starea mea ciudata.

Am ridicat ochii in care se aflau lacrimi mici în colțuri și l-am făcut să tresare luându-mi fața în palme.

-Hei... ce este?

- MĂ URMAREA cineva....

-cine?

- Nu sunt sigură.. mașina aia.

Am zis sigură pe mine, dar când am dat iar cu ochii acolo tot ce am văzut era un loc gol în parcarea improvizată care găzduia până acum câteva clipe o mașină roșie. Mașina ce mă urmărise.

-Micuțo... nu e nimic acolo...

- știu dar acum o secundă.. stai.. ce faci tu aici?

-Veneam la tine.

A zis acesta zâmbind șarmant și atunci am observat. Tricoul roz pe care il purta ii stătea ca turnat. Ochii albăstrui erau la fel de minunați precum apa, părul brunet îi era răvășit făcându.l să arate chiar mai bine, dacă era posibil, iar acele buze pline care adăposteau niște canini evidențiați lângă un zâmbet perfect. Un băiat foarte frumos..