Într-o mie de bucăți

34.♚︎ Regrete

Ray

      Ochii ei au devenit verzi acum din cauza lacrimilor adunate ce stau să cadă la prima clipire.

      Sunt un prost...cel mai mare prost. Îmi vine să o strâng la pieptul meu să îi opresc lacrimile ce au început să curgă.

Dar și le șterge singură...

      Mă doare fiecare lacrimă de-a ei exact ca un cuțit învârtit în rană. Mă simt amorțit și fără pic de putere. Vreau să nu mai plângă, să se oprească.

      Dar la naiba! Sunt blocat, nu pot să fac nimic, nu pot să spun nimic.Toată durerea asta e provocată de mine...

      De ce aduc moarte oricărui suflet?

— Să nu mai revii..., glasul ei cândva frumos se îneacă printre lacrimi acum. Nu mai veni...dacă doar vii să-mi amintești de ce pleci de fiecare dată.

Chipul ei frumos se scaldă în lacrimi, iar zâmbetul ei a dispărut demult. Atâta tristețe și durere în doar câteva cuvinte n-am simțit niciodată. Mă doare sufletul atât de tare încât sunt incapabil să reacționez în vreun fel. Plânge în hohote, și doar din vina mea.

N-am știut niciodată cum să reacționez în astfel de momente. Creierul meu se blochează și se ascunde într-un colț al minții până când furtuna trece. Cred că ăsta e un mecanism al apărării încă de când eram mic și mă apăram de bătăile și țipetele părinților...mă afund în lumea mea.

Sunt un laș...Un mare laș!

Am distrus singurul suflet pur din viața mea.

      — Nu poți să apari din nou, dintr-o dată și să te aștepți ca totul să fie ca înainte! Sau ca noi doi să mai fim vreodată prieteni...nu poți să vii și să pleci când vrei ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

      Își șterge lacrimile nervoasă și aruncă cu toate aceste cuvinte spre mine, ca niște gloanțe menite să mă rănească. Ar trebui să mă omoare pentru tot ce i-am făcut, ar trebui să dea cu mine de pereți...dar ea e prea blândă cu mine, doar plânge...

      E un suflet atât de puternic...aș vrea să pot să fiu și eu ca ea, să am puterea să iert de atâtea ori...

      — Nu pot să mă prefac că nu exiști în viața mea, să trec pe lângă tine ca și cum nu te-aș cunoaște...Asta vrei?

      Chiar nu aș putea să fac asta vreodată. Ceva mă leagă de ea, chiar dacă nu pot fi ceea ce își dorește. Dar nu pot să renunț la ea atâta timp cât sunt în viață...nu pot să nu-i vorbesc când e în același loc cu mine, nu pot să consider că nu există sau n-a existat vreodată... Chiar dacă mi-am dorit ca ea să mă uite!

      — Vreau să nu te mai prefaci că nu înțelegi despre ce e vorba, ești un egoist! Mă privește cu dezamăgire și pleacă.

      Parfumul ei îmi trezește mii de amintiri atunci când trece pe lângă mine, și mă lasă în urma ei mergând încet de parcă n-ar vrea să plece, de parcă ar vrea să mai rămână...

      Aș vrea să o opresc...dar n-am puterea. Nu cred că sunt în stare să rămân lângă ea... Și astfel i-aș rupe iar inima în două.

Chiar sunt un egoist, la dracu! Am vrut ca ea să mă uite, dar pentru asta trebuia să îmi păstrez în continuare aparențele, și n-am făcut-o!

Pumnul meu lovește cu putere în peretele de lângă mine, iar eu nu mă satur să tot lovesc până când nu simt durerea din ce în ce mai mare.