Într-o mie de bucăți

12.♛︎ O ultimă plimbare

Am nevoie de aer. Mă îndrept grăbită spre balcon, lacrimile făcându-și de cap pe chipul meu. Iar respirația greoaie începe să-mi dea dureri în piept.

Am crezut că voi fi puternică în seara asta, dar de dragul lui am permis din nou, să rămân dezarmată, fără pic de apărare în fața lui.

Îmi șterg lacrimile cu dosul palmei, iar respirația mea revine la normal încet-încet.
Inspir aer adânc în piept, ducăndu-mă mai aproape de marginea balconului. Îmi așez mâinile pe balustrada rece de fier și privesc în jur.

E totul atât de frumos. Suntem la etajul al cinsprezecelea, într-un apartament din centrul orașului. Luminile clădirilor dă viață nopții, iar mașinile trec în viteză de-o parte și alta a străzilor. E agitație peste tot.

Dar aici sus, e liniște.
În mintea mea s-a făcut liniște.

Simt cum vântul îmi mângâie fața și închid ochii pentru un timp. Inspir aer adânc în piept și mă las purtată de liniștea instalată în sufletul meu și mă deconectez pentru câteva clipe de tot ceea ce se întâmplă în jurul meu.

Până aici. Îmi spun conștientă că va trebui să renunț la orice încearcă sufletul meu să spere.

— Hey scumpo, ești bine? Mă întreabă Adelaide în timp ce mă îmbrățișează scurt și mă mângâie pe umăr.

Pare îngrijorată pentru mine. Deși nu ne cunoaștem atât de bine, o simt lângă mine ca pe o prietenă bună.

— Sunt... Bine. Încerc să-i răspund cât de cât convingător afișând un zâmbet stricat.

— Am observat că se petrece ceva între tine și Ray. Ești prea bună pentru el... Iar el nu te merită.

Își lasă paharul pe măsuța din balcon și apoi se apropie de mine îngrijorată. Mă cuprinde de mâini și continuă să vorbească pe un ton compătimitor, ținând un scurt discurs motivațional.

— Știu că nu vrei să auzi asta, dar el nu e pregătit acum pentru ce vrei tu. Îmi ești foarte dragă, deobicei noi nu ne băgăm în treburile lui, dar pe tine simt nevoia să te avertizez... O să-ți frângă sufletul, ar trebui să fii cu altcineva care te merită, nu cu el.

Îi simt sinceritatea până la oase, e exact ceea ce nu vroiam să aud, dar fix ceea ce tocmai se întâmplase.

Ray mi-a frânt deja sufletul...
Cum să-i spun că e prea târziu acum?
Că sufletul meu a încercat și încercat tot mereu să ajungă la sufletul lui, că s-a lovit de atâtea obstacole dar n-a renunțat nici o clipă, până când a fost pus la pământ?

O privesc cu lacrimi în ochi zâmbind fals, neapucând să mai zic ceva, pentru că apare imediat Kaden lângă noi, întrerupându-ne.

— Aici era sărbătorita mea!
O i-a în brațe pe sus și mă strigă și pe mine în urma lor.

— Haide, vrem să cântăm "La mulți ani ".

Adelaide râde și îi trage un pumn în umăr, spunându-i că vorbea ceva cu mine.
Mimează din buze un "iartă-mă" asigurându-se că vom continua discuția.

— Vin și eu imediat.
Le zâmbesc și pășesc încet spre intrarea în cameră.

     L-am zărit pe Ray într-un colț al camerei cu paharul de whisky în mână privind sec la mine, apoi întorcându-și privirea brusc când privirile noastre au făcut contact.

Lumina este stinsă, și ne-am strâns toți în cerc așteptându-l pe Kaden să vină cu tortul. Se văd luminile artificiilor de la tort și începem cu toți să-i cântăm în cor Adelaidei.