Într-o mie de bucăți

9.♛ Cafeaua buclucașă

      — Hai și tu în apă! Denise strigă la mine de la malul mării și îmi tot face semne din cinci în cinci minute.

      — Nuuu, strig la ea pentru a nu știu câta oară și mă amuz de cât de insistentă poate fi.

      M-aș duce în apă și acolo aș rămâne pentru tot restul zilei. Acolo mă simt cel mai bine și în largul meu, de parcă aș fi una cu marea...

      Dar nu mi-am luat costum de baie după mine. Și dacă mă întreabă cineva de ce nu mi-am luat nici nu știu exact ce să răspund.

      Pentru că mi-e rușine să mă dezbrac și să rămân în două bucățele de material în fața lui Kyan care se pare că își petrece o altă zi cu noi?...ori a celorlalți oameni?

      Pentru că atunci când mă duc pe plajă pentru a înota prefer să fiu singură și să mă contopesc în valurile mării?

      Am ales să le spun că sunt prea obosită și nu am chef de apă, tocmai de-aia m-am îmbrăcat doar în pantaloni scurți și acest maiou lejer, fără a-mi lua măcar pe dedesubt costumul de baie.

      Cu toate că acum regret alegerea asta...

      — Nu știi ce pierzi!

     — O să descopăr eu! Strig din nou la ea amuzată.

      Îmi așez mai bine ochelarii de soare și mă întind pe prosopul așezat sub umbrelă.

      E liniște. E bine.

      Am timp să mă relaxez și să meditez la cele întâmplate. Am avut nevoie de o pauză de la inimă și gânduri. Acum e timpul să gândesc din nou și... poate să iau o decizie.

      Mă simt...diferit, dar cumva bine.

— Mai spune-mi odată de ce nu vrei să te bucuri cu noi de apă? Mă întreabă Kyan când ajunge în dreptul meu, scuturându-și capul de picurii de apă și bând cu poftă din sticla de apă.

— Hey! Mă râzgâi la el, m-ai udat!

— Aaa și ți-e că te topești? Se apropie și mai mult de mine și mă stropește din nou, de data asta luând apă din sticlă.

Nu îi răspund nimic, doar mârâi ca un copil râzgâiat la el.

— Hai! Hai la apă, râde și mai aruncă câțiva stropi în mine.

— Nu mă convingi, râd.

— Tot uit cât de încăpățânată ești uneori, dă din cap de parcă m-ar certa.

      — Sper să te obișnuiești curând, râd și îmi trag cartea mai aproape, căutând pagina la care am rămas.

      — Cine doamne iartă-mă, mai vine ca tine pe plajă doar să citească?

      — Nebunii?! Îl întreb retoric amuzându-mă de fețele pe care le tot face.

      — Și totuși ce citești? Încearcă să descifreze titlul de pe cotorul cărții.

— Brandon Dark, rostesc serioasă închizând cartea pentru a-i prezenta coperta. Comportamentul uman, continui mândră și îi analizez reacția.

— La asta nu mă așteptam, rostește încurcat. Mă așteptam la vreo siropoșenie de-a voastră, a fetelor, gesticulează cu mâna, dar asta nu.

— Poate că sunt un pic mai diferită, față de concepția ta asupra noastră, a fetelor, clipesc des din gene și mimez doua ghilimele în aer.