Într-o mie de bucăți

9.♛︎ Câte șanse merită un om?

     Ceilalți s-au trezit de ceva vreme, după gălăgia ce se aude de afară. La fel și eu.
Numai el încă doarme buștean lângă mine.
Iar eu nu știu ce să fac...nu am starea necesară să mă ridic din pat și să-mi fac apariția lângă ceilalți. Au observat cu toții încă de aseară, că se petrece ceva între noi, dar n-au pus nici o întrebare.

Îmi dau ochii peste cap, și trag aer în piept gândindu-mă că va trebui să port o discuție cu el... Și chiar nu sunt pregătită să înfrunt adevărul acum. Îmi umflu obrajii cu aer și încerc să-mi fac curaj pentru ziua de azi.

Tocmai când mă pregăteam să cobor din pat, mâna lui a ajuns peste mine–pare că involuntar vrea să mă țină în brațe. Iar pentru mine acum e prea târziu să mai fac vreo mișcare, pentru că sunt ținută ostatică sub brațul lui.

Înjur în gând și mă trezesc oftând cu ochii ațintiți pe pereți. Nu vreau să-l trezesc. N-aș știi ce să-i spun. Singura variantă e să aștept să se trezească singur.

Aș vrea să trec automat peste ziua asta, dacă se poate.

    Mă uit la ceas, de zece minute stau nemișcată, doar-doar să nu-l trezesc. Dar deja am amorțit. Noroc cu Kaden și Eliot care bat nerăbdători în ușa camerei noastre strigând-l pe Ray, până ce acesta se trezește.

— Trezireaaaaa! Trebuie să plecăm în mai puțin de o oră! Se aude de după ușa camerei noastre.

— Nenorociților! Nu mă lăsați deloc să dorm. Mârâie Ray printre dinți și se întoarce pe partea cealaltă.
Se aud hohote de râs venind după partea cealaltă a ușii.

   Am profitat și eu de moment și m-am ridicat din pat, imediat cum și-a luat mâna de pe mine. Când îmi simte lipsa din pat, se ridică la marginea patului, își așează coatele pe genunchi și rămâne așa pentru câteva secunde.

— Amy... Șoptește ușor.

Ohhh nu! E timpul să purtăm discuția. Îmi zic.

Mă uit întrebător la el, așteptând să vorbească.
Eu nu sunt pregătită pentru asta.

— Ai un analgezic de cap? Simt că se învârte casa cu mine. Se plânge.

Alarmă falsă, nu la asta mă gândeam. Pftiu, am scăpat de data asta.

—Nu am ..îi răspund la întrebare pe un ton rece.

—Oh..la naiba! Nu știu de ce am băut atât. Continuă să se plângă. Poate au fetele. Spune mai mult pentru sine ducându-și mâinile la tâmple.

Ohhh dar am eu o bănuială de ce ai băut atât de mult...si aș vrea să-ți spun și cât ești de idiot.

   Mă rezum la tăcere însă, altfel nu știu cum să reacționez. Dacă dau glas gândurilor mi-e că nu m-aș opri la timp.

   Îmi bag încărcătorul de la telefon în geantă, apoi caut să-mi scot gentuța în care mi-am pus periuța și pasta de dinți. El apucă ceva din geanta sa, apoi iese pe ușă.

Bine că plecăm în mai puțin de o oră, și scap de tensiunea asta. Îmi zic în gând mai mult de încurajare.

Îmi caut disperată periuța de dinți și găsesc doar pasta. Minunat! Mi-am uitat periuța de dinți acasă. E bine și asta decât deloc, îmi zic în minte.

Iau pasta de dinți după mine împreună cu o mini trusă de machiaj și mă îndrept spre baie.
Ca să ajungi la baie trebuie să ieși din casă și ocolești cumva casa, ca mai apoi să intrii pe o ușă și dai de un hol lung unde e baia și bucătăria.