Într-o mie de bucăți

35.♚︎ Plecat

Ray

M-am trezit cu același gând în dimineața asta – asta dacă am dormit cu adevărat. Nici nu-mi mai aduc aminte bine când am dormit ultima oară cu adevărat.

Voi renunța definitiv la Amy, iar planul meu de a o face să mă urască o să dea roade într-un final – sau așa sper.

Poate nu e cea mai bună alegere pe care am făcut-o în viața asta, dar așa văd eu rezolvarea.

Doar urându-mă își va da seama că eu nu sunt potrivit pentru ea. Doar urându-mă va renunța la mine...

Vina păcatelor mele mă urmărește la orice pas pe care îl fac. Tot ce ating, în jurul meu pălește. La fel și Amy... cândva era o floare delicată, acum, sufletul ei e ofilit de atâta tristețe.

Nu mai pot îndrepta lucrurile acum, e prea târziu. Trebuie să ies din scena asta...

      — Salut, dau noroc cu Nick și mă uit pe desfășurătorul zilei de azi.

Se pare că va fi o zi destul de lungă și mai mult ca sigur, iar nu vom termina la timp.

      — Salut, ce-i cu tine azi? Nu prea ești în apele tale.

      Râd sec. Da, nu sunt în apele mele de mult timp. Nu mai știu în apele cui sunt...

— Nimic, ridic din umeri și mă încrunt involuntar. Cred că n-am dormit destul, încerc să dau o explicație, deși nu știu de ce mă scuz.

— Ai tu grijă să semneze toți prezența? Mă întreabă în timp ce el deja pleacă grăbit în altă parte.

— Da, îi răspund verificând ceasul de la mână.

Ar trebui să fie și Amy pe aici, însă nu o văd deloc printre sutele de oameni. Sper să vină...să nu renunțe la banii ce-i primește pe filmarea asta, are atâta nevoie de ei și ar fi păcat. Dar e om de cuvânt – asta știu sigur, o să vină, îmi spun din nou în gând.

Dar ce o să mă fac când o să o văd aici? Nu o mai pot privi în ochi... Nu după cât am făcut-o să sufere.

      Mai trec alte zeci de minute în care tot ce fac e să am grijă ca toți cei care vin să semneze și să urce în autocare. Din lista ce o am au mai rămas doar câteva persoane de venit, ultimul autocar ar trebui să fie de ajuns.

      — Nick, îl atenționez când ajung în fața lui, o să plec eu cu autocarul ăsta, au mai rămas doar câteva persoane de venit. Vii tu cu ceilalți?

      Un nod mi se pune în gât când îi înmânez lista, iar în dreptul numelui lui Amy nu e nicio semnătură.

      — Da, chiar asta voiam să-ți spun și eu, îmi ia foile din mână bucuros.

      Am urcat în autocar și tot drumul spre platou am simțit o apăsare grea în piept. Sunt nevoit să petrec ziua asta în preajma ei – asta dacă va veni, și sper că am să pot să o evit cât pot de mult.

      Îmi aprind o țigară atunci când ajung și privesc absent la tot ce e în jurul meu.

      — Te-ai descurcat bine ieri, mi-ai atras atenția destul de mult, Zeke, asistentul secund al regizorului se apropie și dă palma cu mine. Mai rămâi pe lângă noi și în curând sigur vei face parte din echipă.

      — Așa sper, rânjesc și dau palma cu el.

      — Ai un foc?

      — Poftim, îi întind bricheta.