Într-o mie de bucăți

Volumul II 1.♛ Un nou început

Nu pot să spun că am renăscut ca pasărea Phoenix, nu. Inima mea încă mai schiopătează, iar plămânii mei de abia au început să își recapete suflul.

Am simțit de multe ori că pentru mine se sfârșise lumea odată cu sfârșitul nostru. Multe zile și nopți la rând m-am afundat în propria tristețe și am evitat lumina soarelui. Am evitat bucuria vieții și m-am chinuit singură cu mii de întrebări care au ajuns o tortură la fiecare miez al nopții în care nu puteam adormi decât atunci când soarele începea să răsară...

      Am simțit cum visele mi-au fost năruite rând pe rând de către cel care mi le-a dăruit.

Am murit pe dinăuntru cu fiecare lacrimă ce-am vărsat-o până când ochii mi-au secat și au refuzat să mai plângă. Am simțit cum lumea întreagă s-a dărâmat sub ochii mei, iar eu n-am fost în stare să fac nimic...

M-am distanțat de lumea din jurul meu și am refuzat să mai simt savoarea vieții...Am refuzat să mai cred în vise și să-mi creez alte speranțe.

      M-am închis în casă și am privit mult timp pereții. N-am deschis o carte, nici măcar n-am mai ascultat vreo melodie... Am fost doar eu, ascultând haosul din sufletul meu.

Mi-a fost greu să înțeleg ce-am însemnat pentru el...dacă am însemnat ceva.

Un "La multi ani" primit în noaptea dintre ani m-a făcut să mă întreb din nou dacă încă nu i-a ajuns chinul prin care m-a făcut să trec de-a lungul timpului, sau doar e pur și simplu malefic și îi place să se hrănească cu durerea provocată celor din jur.

Nu i-am răspuns. Mi-am aruncat telefonul pe balcon, de la etajul al optsprezecelea și am continuat să beau câteva shoturi de tequila până când mi-a amorțit și sufletul, nu doar corpul.

M-a pufnit și râsul și plânsul în același timp, în momentul în care am realizat cât de distrusă emoțional ajunsesem. Dar am dat vina și pe gradele de alcool ce le adunasem la acel moment...

Am zâmbit într-un final când mi-am dat seama că scuza penibilă în care spui mi-am pierdut telefonul, la mine se aplica cu ușurință. Scăpasem ieftin de morala tuturor celor care îmi cereau socoteală de ce nu le răspund la telefon, tocmai atunci, în noaptea aia. Plus că aveam să îmi cumpăr un telefon nou de care chiar aveam nevoie...

A dracu speranță și curiozitate, m-a făcut să cer o cartelă cu același număr de telefon.

Da! Am vrut să văd dacă a insistat și a mai scris și altceva decât un simplu La mulți ani. Și nu! N-a scris nimic...

M-am luptat cu toți demonii tristeții și am reușit să respir fără să mă doară atât de tare în piept... Am reușit să mă trezesc dimineața fără să am vreun regret că o nouă zi tocmai a început.

      A venit ziua în care am privit cerul și am simțit că mă vindec. Am simțit că el mă înțelege... Pentru că el e acolo tot timpul, el nu pleacă atunci când am cea mai mare nevoie de el. Și mă iubește...mă iubește pe mine, așa cum sunt eu.

Și uite-mă acum, aici, zâmbind. Și nu e un zâmbet fals, nu. Nu încerc să mă ascund după deget și să susțin sus și tare că sunt bine.

Sunt chiar eu, Amy. Amy cea cu inima șchioapă de durere, cu aripile frânte și toate visele distruse. Dar mândră că sunt încă aici...și cumva m-am ridicat în picioare.

Am început să mă bucur mai mult de razele soarelui și lumina zilei. Să mă bucur în continuare de lucrurile mărunte ale vieții și să încep să trăiesc din nou.