Într-o mie de bucăți

8.♛ Marea mahmureală

     Oh Doamne! În ce hal mă doare capul!

      Iar am zis că nu beau...și am băut. Dar ce naiba a fost în băutura aia de îi simt și acum efectul? Jur că încă se învârte casa cu mine!

      Vreau să mă ridic din pat, dar simt o greutate destul de mare pe unul din picioarele mele. Mă simt de parcă m-a lovit trenul!

      Încerc să mă ridic într-un final mirosind aroma proaspătă a cafelei.

      Hmmm...o ador! Vreau și eu!

      Deschid ochii și îmi frec leneș tâmplele, gândindu-mă la o baie fierbinte care sper să mă trezească din lene, dar nu înainte de a bea cafeaua.

      La dra...
     Denise? Ce naiba caută Denise la mine?

      Stai! Eu sunt la Denise! Dumnezeule! O să mă omoare mama. Ba nu tata!

      — Mmm!

      O aud pe Denise cum mârâie atunci când o dau jos de pe mine și mă ridic numaidecât în picioare căutând disperată telefonul.

      Sunt bine, am ajuns acasă. O să rămân la Denise până mâine dimineață.

      Citesc mesajul trimis mamei în urmă cu câteva ore.

      Beată beată, dar încă m-a dus capul.

      Trag o privire în oglinda de pe dressingul Denisei și îmi tasez puțin rochia de pe mine. Mai mă aranjez puțin în zona bustului și încerc să fac ceva cu părul încâlcit, dar o las baltă. Sunt atât de șifonată și ciufulită, de chiar zici că am participat la o luptă crâncenă cu trenul. Noroc cu machiajul care încă stă cât de cât bine pe chipul meu.

      Puteai să îmi dai și mie o pijama..., îmi zic în gând când o văd pe Denise schimbată.

      Mă duc alene spre scări coborându-le aproape cu ochii închiși și merg spre bucătărie, acolo unde mă conduce aroma inconfundabilă a cafelei.

      Cunosc casa asta la fel de bine precum o cunosc pe a mea, petrecând atât de mult timp pe aici. Iar mama Denisei, mă consideră ca pe o a doua ei fiică. Este un spirit tânăr, deci cu siguranță nu mă va judeca pentru aspectul meu de acum, râd în sinea mea când îmi amintesc ce față am.

      — Kyan? Mă opresc în tocul ușii și fac ochii mari. Brusc parcă mi-a pierit orice somn.

      El cum a ajuns aici?

      — Uite cine a făcut ochi, îmi răspunde amuzat turnându-și cafea într-o ceașcă.

      — Mai ai cafea și pentru mine? Mă apropii ușor și îl întreb pe un ton de copil, alintându-mă.

      — Am făcut destulă, îmi răspunde și se pregătește să-mi pună într-o ceașcă la fel de mică.

      — Pentru mine o cană! Te rog..., îi spun așezându-mă pe scaunul de alături, unindu-mi fruntea cu palmele.

      — Ție ți-aș da înainte de toate, o aspirină pentru durerea aia de cap, se amuză din nou pe seama mea, când mă vede că îmi frec tâmplele.

      — Pe tine de ce nu te doare atât de tare capul? Mă bosumflu.

      — Pentru că eu a trebuit să am grijă de tine, surâde și soarbe din cafea privindu-mă atent, în timp ce se așează pe scaunul de lângă mine, oferindu-mi cafeaua.