Într-o mie de bucăți

15.♛ ︎♚︎ Duetul gândurilor

Amy
༻♛༺

      Nu știu exact ce suntem și ce înseamnă toate întâlnirile astea între noi. Dar un lucru îl știu sigur. Suntem din ce în ce mai atrași unul de altul, iar curând va trebui să ne potolim într-un fel sau altul foamea asta de noi.

Ne-am creat un obicei al nostru aș putea spune. În fiecare săptămână ne întâlnim la emisiunea lui, după care plecăm în centru, fumăm o narghilea, bem un vin bun, plecăm acasă, iar următoarea săptămână o luăm de la capăt.

      E ca un aranjament tăcut, stabilit între noi fără a discuta termenii și condițiile. Știm doar că săptămână de săptămână ne vedem sigur, iar zilele ce urmează între aceste întâlniri ni le petrecem vorbind non-stop la telefon și așteptând cu nerăbdare următoarea întâlnire.

      Sau...ne întâlnim așa cum am făcut-o zilele trecute când m-a invitat la terasă cu niște prieteni noi de ai lui pentru a vedea meciul.

      Să ne vedem de două ori într-o săptămână?! Da...până și eu cred că e ceva prea mult și prea neobișnuit pentru noi.

      Noi, cei ce suntem acum.

      Încă nu m-am obișnuit nici măcar cu gândul și toate sentimentele ce le-a trezit în mine atunci când m-a prezentat noilor lui prieteni drept Ea e Amy prietena mea, rămânând mult timp cu mâna așezată pe mâna mea de parcă își marca cumva prezența.

      Eu, eram a lui.
Prietena lui.
O formă mai timidă a variantei "Iubita mea"

      De abia ajunsesem la terasa din parc unde mă aștepta împreună cu Aaron, singurul cunoscut de acolo, un cuplu și un alt prieten cu care spunea că a lucrat în trecut. Eu tocmai ce mă văzusem cu fetele prin oraș și mă îndreptam spre casă, iar în timpul ăsta el tocmai ce îmi trimisese un mesaj întrebându-mă ce fac.

      M-am dus după el la terasă, aia am făcut!

      Mi-am repetat în gând de câteva ori cum ar trebui să mă prezint când ajung și ce anume să fac. M-am tot întrebat ce naiba caut eu acolo în necunoscut și de ce naiba mă duc până la urmă.

      Dar cu toate astea picioarele mele mergeau înainte de parcă erau atrase de un magnet, cunoscându-și singure drumul.

      Și alesesem într-un final să ajung cuminte acolo, să fac un semn cu mâna tuturor și să mă prezint voioasă : Bună, eu sunt Amy.

      Atât. Nu a lui Ray. A nimănui!

      Dar tocmai atunci când mă aștept mai puțin la o astfel de reacție, mă trezesc cu un Ray care mă întâmpină bucuros, cu zâmbetul larg deschis până la urechi și doi ochi strălucitori, ridicându-se în picioare și primindu-mă cu brațele larg deschise, urmând o îmbrățișare strânsă și un pupic lung în colțul gurii.

      Dacă după toate astea nu eram destul de copleșită, am fost sigur atunci când se întoarce mândru cu fața către prietenii lui și sub același zâmbet năucitor mă prezintă : Ea e Amy, prietena mea.

      Bătăile inimii mele o luaseră razna și nu eram sigură dacă aud bine, însă mâna lui susținând-o pe a mea îmi confirma că încă stăteam bine cu auzul și nici razna nu o luasem.

Prietena mea...

      Mi-a așezat scaunul sub mine și într-un final mi-a lăsat mâna liberă, dar acapărându-mă cu privirea ca și când nimeni și nimic nu mai conta.