Într-o mie de bucăți

6.♛ Asta nu poate fi real

— Amy..., ești bine? Întrebarea lui Denise mă trezește din gânduri.

Ieșisem pe balcon, în răcoarea nopții. Aveam nevoie să procesez toate informațiile astea. Aveam nevoie să înțeleg tot ceea ce mi-a spus Ray.

Oare tot ce-a spus să fie adevărat? Chiar îi sunt...înger?

— Mintea mea e acum un talmeș valmeș Denise, imi duc mâna ușor la piept și privesc înainte. Nu mai știu ce simt...nu mai știu ce vreau...nici nu mai știu ce înseamnă de fapt să fii bine. Deci...nu știu, gesticulez supărată, sunt bine?!

Lacrimile îmi curg și nici nu mai mă obosesc să mi le șterg.

— Nenorocitu! Ce ți-a făcut iar? Ce a mai zis? Jur că îl omor, îmi spune orbită de ură și aproape că îi vine să plece după el să îl i-a la întrebări.

— Denise! Mă răstesc la ea. Te rog..., vocea mi se inmoaie acum din cauza lacrimilor, te rog, fii aici lângă mine și lasă deoparte ura ce-o simți pentru Ray...

— O să îl urăsc tot timpul! Nu te merită Amy! Omul ăsta nu merită nici măcar să îl privești în ochi. E un nenorocit și îți pierzi timpul cu el.

      — Și dacă merită o a doua șansă? Îi spun cu lacrimi în ochi.

      — Poftim?!?

      — Eu nu îl urăsc, nu sunt capabilă de asta. Și eu nu îl văd tocmai ca pe un nenorocit...

      — Amy, sper că nu vorbești serios.

      — Și dacă vorbesc?

      — Ai uitat tot ce ți-a făcut?

      — Nu! Dar n-am uitat nici ce simt atunci când sunt cu el...

      — Amy, ești tulburată și e normal, dar nu cred că mai gândești cum trebuie.

      — Și tu ești orbită de ură! Ai uitat cum e să iubești? Stai cu Marco doar din pură obișnuință sau cum? La câte ți-a făcut ție Marco...am fost lângă tine și te-am susținut necondiționat în orice alegere ai făcut, chiar și atunci când te-a înșelat, deși eu n-aș mai fi stat lângă unul care a călcat strâmb. Dar îl iubeai și l-ai iertat. Și acum după atâta timp pare că vă iubiți ca în povești, asta pentru că i-ai acordat nenorocita aia de șansă! Deci care e diferența dintre noi două? Tu de ce poți să ierți un om care s-a dus la alta, iar eu nu am dreptul să-i acord o șansă celui care...care doar a renunțat la mine...?

      — Amy...știi bine că situațiile noastre sunt diferite.

      — Întocmai! Fiecare ducem un război cu noi înșine, fiecare ducem o luptă grea. Suntem toți pioni în același joc al iubirii, dar situațiile nu vor fi niciodată la fel... Și dacă greșesc și de data asta, lasă-mă să fie greșeala mea. Fi lângă mine Denise...și atât. De asta am nevoie acum, dar dacă nu poți, atunci...

      — Bine...am să încerc să nu mai judec atât de aspru. Acum spune-mi, despre ce ați vorbit?

      — A fost prima oară când am văzut un bărbat că plânge pentru mine... S-a ferit un timp să mi-o arate, dar l-am văzut totuși...
Mi-a cerut iertare pentru tot...mi-a mărturisit ce însemn pentru el, mă întorc cu fața spre balustrada balconului și privesc în zare, adunându-mi sufletul pentru câteva momente.

      — Oh...draga mea...

      — Și l-am simțit... S-a schimbat Denise, mă întorc cu fața la ea, lăsând toate lacrimile să se adune fără să le bag în seamă. Nu mai e același de anul trecut, simt o maturizare în el, o schimbare în mai bine.