Maleyah - În lumina întunericului

XXI. Trecutul nu definește o persoană

Kael

Nu știu ce naiba fac. Mi-am călcat pe orgoliu și l-am rugat pe Heath să mă ajute cu surpriza pentru ziua ei, deși puștiul ăsta mă scoate din sărite. Nu-mi explic de ce, dar de fiecare dată când îl văd îmi vine să-l pocnesc. Probabil că pumnul meu se simte atras de moaca lui de bogătaș. Dar m-am abținut, căci nu cred că mi-ar fi oferit puncte în plus dacă din cauza mea ar fi apărut cu un ochi vânăt la petrecerea lui Maleyah.

Și uită-te la mine, cum mă gândesc la puncte bonus, de parcă aș fi un adolescent plin de hormoni.

Devin penibil, știu, dar jur că zâmbetul de pe fața ei când a văzut casca a făcut să merite toate astea. Și trebuie să recunosc că a atins un punct sensibil atunci când mi-a spus că am reușit să o impresionez. Asta-i nou. Cine dracu' s-ar fi așteptat să fie surprinsă de o simplă cască?

Aș fi putut să cred că face mișto de mine dacă nu aș fi văzut lacrimile din ochii ei.         La fel cum am crezut că cel mai probabil o să mă pălmuiască pentru că am lăsat-o atunci in mijlocul drumului, dar totuși ea este aici cu mine, pe motor, cu mâinile strânse în jurul abdomenului meu și cu capul lipit de spatele meu.

Când își îndepărtează încet mâinile tremurânde din jurul taliei mele și le ridică timidă în aer, încetinesc puțin, căci nu sunt sigur ce încearcă să facă. Iar când începe să țipe de parcă tocmai a descoperit libertatea pe care nici nu știa că o poate simți, mă ucide.

Înghit în sec, iar apoi izbucnesc în râs, căci nu știu cum altfel să exprim ce simt acum. Să fiu sincer, nici nu știu ce naiba mai simt, dar cred că este sentimentul cel mai apropiat de fericire pe care l-am simțit vreodată.

Revine cu mâinile înapoi în jurul meu, însă de data asta nu și le oprește în jurul taliei, ci le coboară. Pieptul mi se umple cu aer și respirația mi se blochează în momentul în care degetele ei calde ajung pe coapsele mele, periculos de aproape de locul unde amicul meu începe să se trezească.

Înghit în sec și închid ochii pentru o secundă, încercând să-mi recapăt stăpânirea de sine. Însă o secundă e prea mult, iar în următoarea îmi dau seama că nu mai mergem paralel cu pădurea, ci ne îndreptăm amenințător de ea.

Toate simțurile mi se trezesc la viață și trag de coarnele motocicletei, reușind să evit la timp impactul cu trunchiul stejarului din fața noastră. Din păcate însă, nu reușesc să mențin vehiculul pe două roți, dar tot ce îmi trece prin cap este să o protejez pe Mal, așa că dau drumul ghidonului și îmi duc mâinile la spate, înconjurându-i trupul cu ele.

Pentru că încetinisem deja, impactul cu solul nu este unul violent, dar strigătul ei mă face să intru în panică.

— Mal!

Mă întorc brusc spre ea și încerc să îi dau casca jos, dar mâinile îmi tremură mult prea tare ca să o pot deschide. Îi ridic viziera, ca să mă asigur că este bine.

— Mal, ești bine? Ești rănită?

— Tu nu te uiți pe unde mergi?! Nu ești singur, pentru numele lui Dumnezeu!

Reușesc cu greu să îmi dau casca jos și îmi trec nervos mâinile prin păr. Înțeleg de ce e supărată. Am fost iresponsabil și i-am pus viața în pericol.

— Iartă-mă. Nu știu ce s-a întâmplat de am pierdut controlul.

De fapt știu, dar nu e momentul să îi zic că de vină au fost mâinile ei curioase. Dacă e cineva responsabil pentru accident, eu sunt acela. Trebuia să fiu mai atent.