Maleyah - În lumina întunericului

II. Obisnuiați să traiți în sincron

     
        — Te rog! strigă după mine și mă întorc preț de o secundă doar pentru a-i vedea brațul întins spre mine și fața schimonosită de durere. Mai dă-mi măcar o șansă!

— Încetează, Cole! Ți-am spus deja, totul s-a terminat în momentul în care ai ales pe altcineva în locul meu, îi răspund folosind un ton rece.

Mă străduiesc să-mi controlez bătăile inimii pentru a nu-mi da de gol adevăratele trăiri. El se aruncă în genunchi în fața mea și îmi înconjoară picioarele cu brațele lui puternice. Îi arunc o privire dezgustată, apoi îmi încrucișez mâinile la piept și îmi ridic privirea în tavan.

— Nu îmi face asta! Nu mă părăsi! Te iubesc atât de mult încât mă doare. Nu aș putea trăi fără tine!

Trag aer în piept și sunt pregătită să îi dau replica, însă toată situația asta mi se pare penibilă și amuzantă în aceeași măsură. Oricât aș încerca să mă abțin, nu reușesc. Așa că imediat sala se umple cu sunetul colorat al râsului meu. Toate privirile sunt ațintite pe mine, iar în scurt timp, unul câte unul, colegii mei îmi urmează exemplul și încep să râdă zgomotos.

— Haide, Mal, este deja a cincea repetiție eșuată, aud vocea iritată a lui Heath, care se ridică și își așează palmele pe umerii mei, scuturându-mă ușor. Crezi că te poți concentra pentru mai mult de zece minute? mă întreabă pe un ton amuzat.

— Nu promit nimic, glumesc încercând să-mi înăbuș hohotele de râs. Chiar nu mă pot abține, iartă-mă. Imaginea cu tine în genunchi este răvășitoare.

— Să înțeleg că ăsta e scopul tău, să mă ții cât mai mult la picioarele tale? chicotește Heath, iar ochii săi verzi sclipesc de amuzament.

Nu am înțeles niciodată cum de un băiat ca el nu are o iubită până acum. Dar asta nu înseamnă că nu văd cum toate fetele din sală îi sorb din priviri pielea cafenie ce strălucește sub lumina reflectoarelor. Adevărul este că e un băiat atrăgător. Are tot ce îi trebuie ca să supraviețuiască liceului: este fotbalist, chiar căpitanul echipei, și nici cu fizicul nu îmi este rușine, căci arată foarte bine, iar prin părul său crețulin te pierzi doar cu privirea.

Cred că Heath este singura persoană care mă cunoaște pe orice parte m-ar întoarce. Nu avem o prietenie excepțional de lungă, dar totuși e una puternică și bine închegată. Ne potrivim perfect. În timp ce eu am nevoie de un dispozitiv de localizare pentru a-mi găsi până și cheile, Heath are toate lucrurile bine organizate. În timp ce eu mă încred în orice persoană care îmi spune o poveste frumoasă, el mă avertizează că într-o bună zi, voi avea de suferit din această cauză. În timp ce eu vorbesc prea mult, el merge pe principiul „fapte, nu vorbe".

— Maleyah? mă întrerupe profesorul Moreno din gânduri. Cu cât terminăm scena asta mai repede, cu atât ajungem mai devreme la casele noastre. Ce zici, poți face asta? întreabă pe un ton iritant. Dacă nu, sunt sigur că domnișoara Sparks ar fi bucuroasă să primească rolul principal, dă din cap spre Crystal și ridică nepăsător din umeri.

Privirea sa autoritară îmi frige pielea, iar felul în care se foiește pe scaun mă face să-mi dau seama cât de frustrat este. E un om bun, dar ținând cont că avem foarte puțin timp la dispoziție, este mai tot timpul ursuz.

Eu, în schimb, aș fi preferat oricând să fiu în parc, cu aparatul foto primit cadou de la Heath, imortalizând toate minunățiile naturii. Nu îmi place deloc faptul că trebuie să particip la piesa asta.

— Normal că pot face asta, pufnesc și îmi reiau locul pe scenă.

— Gândește-te că e iubirea vieții tale, sau cel puțin asta ai crezut până să afli ce a făcut, încearcă Moreno să mă încurajeze. Gândește-te că fiecare respirație a ta, depinde de a lui. Obișnuiați să trăiți în sincron. Imaginează-ți cum ar fi să trăiești toată viața în sincron cu cineva, iar apoi drumurile să vi se despartă.

Aprob hotărâtă și aștept ca toată lumea să-și reia locurile. Sunt hotărâtă ca de data asta să duc scena până la capăt. Oricât de mult mi-aș dori să nu fiu aici, nu vreau să îmi bat joc de munca colegilor mei. Mai ales că știu cât înseamnă pentru Heath, fiind în mare parte scenariul său. Închid ochii și intru din nou în pielea personajului pe care îl interpretez. De data asta, îmi va reuși!

De data asta, însă, criza de râs mă lovește imediat cum dau din nou de ochii îndurerați ai lui Heath. Băiatul ăsta ar putea deveni oricând un actor foarte bun.

— În regulă, nu ajungem nicăieri așa, pufnește nervos domnul Moreno, iar eu îmi dau seama că am dat-o din nou în bară. Toată lumea, liber pentru astăzi. Domnișoară Storm, vă aștept în biroul meu.

Sala se golește în mai puțin de câteva minute, iar eu cobor de pe scenă cu pași înceți și încerc să-mi potolesc râsul când imaginea cu Heath, șoptindu-mi că am dat de belea îmi reapare în minte. Îmi dreg vocea și urc scările acoperite de un covor roșu aprins, trezindu-mă în secunda următoare în biroul profesorului.

— Stai jos, spune și face semn cu mâna spre scaunul din dreapta sa.

Traversez cu ușurință distanța care ne desparte și mă așez liniștită lângă Moreno.

— Nu-mi forța mâna, Maleyah, închide ochii și își lasă capul pe spate. Nu vreau să dau rolul principal altei persoane, întoarce capul, iar când îi deschide, ochii săi sunt ațintiți asupra mea. Revino-ți, spune și îmi oferă o ușoară bătaie pe umăr.

Îmi iau la revedere de la Moreno și îi promit că mă voi revanșa pentru timpul pierdut. Știu cât de importantă este piesa asta. E ca o tradiție a liceului.

Brațele puternice ale lui Heath mă iau prin surprindere, cuprinzându-mă într-o îmbrățișare scurtă, ca mai apoi să-și odihnească buzele cărnoase pe fruntea mea înfierbântată. Mă simt în siguranță și căldura liniștitoare pe care mi-o oferă mă poate calma oricând.

— Hai, Minnie, te duc acasă, zice și mă sărută scurt pe creștet, iar următoarele minute, cât drumul parcurs până la mașină, rămânem tăcuți.

Urc pe scaunul pasagerului, iar Heath încercuiește mașina și se suie la volan. Își întoarce calm privirea spre mine și oftează. Închide ochii și își lasă capul pe spate, ca mai apoi să și-l scuture.

— Ce-i? întreb nedumerită după ce pufnește zgomotos.

— Trebuie să-ți mărturisesc ceva, spune într-o șoaptă și pare că mai are puțin și intră în pământ de rușine.

— O haide, Heath! Ce poate fi atât de rău? zâmbesc încurajator și îmi odihnesc mâna peste a sa.

— Acum câteva săptămâni m-am înscris la o facultate din Londra, murmură. E o facultate de top, așa că nu mi-a trecut nici prin ruptul capului că mă vor accepta...

— Dar au făcut-o...continui dezamăgită.

Oftez și mă întind peste cotieră, oferindu-i o îmbrățișare strânsă. Chiar dacă mi-a ascuns asta și nu pot să neg că nu mă deranjează, este prietenul meu cel mai bun și ar trebui să fiu bucuroasă pentru el. Iubește actoria de când îl știu. Chiar dacă doi ani nu sunt suficienți pentru a cunoaște pe cineva pe îndelete, simt că îl știu ca pe ochii din cap.

— Pot să jur că în mai puțin de un an o să cumpăr un bilet ca să te vad, glumesc și chicotim în sincron.

În drum spre casă, Heath mă privește cercetător, căutând încă o confirmare din partea mea. Dau ușor din cap și zâmbesc de umplutură, ținându-mi adevăratele sentimente în frâu. O să-mi fie dor de el.

Media : Heath

Capitol scris de @ancaramona19 si @rebeccap29