Maleyah - În lumina întunericului

III. Totul s-a dus pe apa sâmbetei

        Simt că visez cu ochii deschiși, căci ziua de astăzi este una la care mă gândesc de luni bune. Petrecerea de ziua mea se apropie cu repeziciune. Doar o dată în viață devin majoră, așa că am de gând să fac în așa fel ca totul să fie perfect, iar dacă asta înseamnă să-mi aleg tortul și rochia cu două luni înainte, așa voi face.

O bătaie calculată în ușă mă trezește din gânduri. Mai fac două piruete în fața oglinzii și apuc clanța între degete, deschizând larg ușa.

— Mal? întreabă mama în timp ce intră în cameră.

— Da? Stai! spun și îmi duc mâinile în față. Nu-mi spune! zâmbesc și arunc o altă privire în oglindă. Mi-ar sta mai bine cu părul desprins, nu?

Apuc elasticul și îmi eliberez părul din coadă, după care îl așez mai bine în față. Nu-i rău. Rochia asta roșie îmi scoate ochii albaștri în evidență, iar formele mi se conturează destul de bine. În combinație cu geaca neagră de piele și un ruj roșu aș putea cuceri lumea. Chicotesc mulțumită și îmi reîntorc atenția spre mama care nici nu se așează bine pe pat, căci se foiește neliniștită. Zâmbesc cu un singur colț al gurii, făcându-mi loc lângă ea și îmi duc brațul după umerii săi.

— Sunt atât de încântată pentru ziua de azi, murmur visătoare, dar tăcerea mamei mă face să o fixez cu privirea.

— Scumpo...

— Nu, nu, nu! spun ridicându-mă brusc de pe pat. Știi bine că este ultima zi în care pot face comandă la Moonies, pufnesc nervoasă. Ce s-a mai întâmplat și acum?

— Îmi pare rău, Mal, dar este un caz urgent. Un client important a intrat în belele. Nu îl pot abandona acum.

— Înțeleg, răspund ironic. Pe mine mă poți abandona fără nicio problemă.

— Ajunge, Maleyah! aud vocea impunătoare a tatălui meu și îmi întorc capul spre ușă, unde îl găsesc stând cu brațele încrucișate la piept și cu o privire dură. Te duc eu în oraș, adaugă pe un ton lipsit de inflexiuni și apoi iese din camera mea.

— Îmi cer scuze, Mal....Nu așa îmi doream să fie, își lipește palma de umărul meu, ca mai apoi să-mi ofere o îmbrățișare scurtă și să plece din cameră.

— Îmi cer scuze, Mal! Nu așa voiam să fie! o imit cu o voce subțire și șoptită.

O iubesc pe mama. Jur că da. Aș putea merge până atât de departe încât să spun că este modelul meu în viață. Este o femeie independentă și puternică, care a știut mereu ce își dorește și a tras cu dinții până a obținut acel lucru. Am avut mereu o relație deschisă cu ea și în fiecare zi am avut ceva de învățat. Singura problemă este că uneori am impresia că jobul ei este mai important decât mine.

Și, de altfel, nu ar fi prima dată când mă lasă singură din cauza vreunui client important. Aparent, toți sunt importanți, iar să fii un avocat de succes nu îți lasă prea mult timp de petrecut cu familia.

Deschid șifonierul înalt de lângă mine și iau de pe umeraș geaca, iar de dedesubt apuc bocancii negri și mi-i arunc în picioare. Îmi mai aranjez pentru ultima oară părul și ies din cameră cu gândul că nimeni nu-mi va strica ziua asta. Este o zi importantă și dacă asta înseamnă ca mama să fie absentă, atunci așa să fie.

Cobor scările liniștită, iar în gând mi se repetă momentul mult așteptat pe care nici nu l-am trăit încă. Îmi imaginez cum toată lumea îmi cântă la mulți ani în jurul tortului, cum se va discuta despre minunata mea petrecere la orice colț. E un sentiment de nedescris.