Maleyah - În lumina întunericului

IV. Bădăran sună destul de bine

       

      Îmi proptesc picioarele în podea și mă încrunt când îmi dau seama că va trebui să vorbesc cu el dacă vreau să îmi recuperez telefonul.

Pentru o secundă îmi amintesc de întâlnirea noastră precedentă. Poate că am reacționat greșit atunci, însă eram foarte supărată pe tatăl meu, iar felul în care el mi-a râs în față a fost picătura care a umplut paharul. Poate ar trebui să-mi cer scuze pentru reacția nepotrivită pe care am avut-o.

— Ia te uită, fetița lui tati, scuipă printre dinți, iar orice gând pacifist pe care îl aveam s-a risipit.

— Oh, minunat, bădăranul, îmi dau ochii peste cap și îmi încrucișez mâinile în jurul pieptului. Asta e tot ce-mi lipsea azi, șoptesc și mă afund într-un pufăit adânc.

Își îndreaptă brusc spatele și face câțiva pași în direcția mea, continuând să mă privească de parcă ar vrea să mă strivească sub bocancii săi dintr-o piele jerpelită, cu tălpile evident mult prea tocite. Se oprește la câțiva centimetrii în fața mea și își apleacă puțin corpul spre mine, păstrând pe chip același zâmbet îngâmfat.

— Bădăran sună destul de bine pentru mine, spune trecându-și limba peste buze și apoi își încleștează maxilarul.

Parcă-i pot simți zâmbetul arogant arzându-i colțurile gurii și văd cum ochii goi îi sclipesc de răutate. Se apropie și mai mult și ia una dintre cârpele murdare de pe masa de lângă mine, apoi își șterge degetele pline de ulei de ea. Din doi pași ajunge lângă mașină și, cu aceeași cârpă, șterge o piesă, ca mai apoi să se apuce să o atașeze mașinăriei cu care urma să ridice vehiculul pe rampă.

Nu știu de ce prezența lui mă scoate atât de tare din sărite, dar nu mă pot abține să nu îi dau o replică pe măsură.

— Ai ratat o pată, spun și arăt cu degetul spre aripa mașinii.

— Nu sunt aici să-ți spăl mașina, prințesă, îmi aruncă o privire obraznică și se mută undeva în zona capotei deschise.

— Cred că îmi permit serviciile tale. Dacă vreau să îmi lustruiești mașina, o vei face, spun enervată și deja simt cum o venă a gâtului stă să-mi bubuie de încordare.

Nu știu nici eu de ce mă port așa, iar blondul al cărui nume nu-l cunosc, se împinge cu ajutorul brațelor în capota mașinii și se pune pe picioare, îndreptându-și coloana. Cu un rânjet disprețuitor pe față se apleacă ușor și strânge mai bine cârpa în pumn, apoi o trece în sictir peste locul indicat de mine.

— E din partea casei, mârâie printre dinți, iar apoi îmi aruncă batista murdară la picioare și se întoarce pe călcâie, îndepărtându-se de mine.

— Întoarce-te în secunda asta și repară-mi mașina! Nu am toată ziua la dispoziție! urlu spre el fără să îmi pese dacă m-ar putea auzi și altcineva.

Câteodată, îmi vine să-mi dau singură palme când aud ce prostii scot pe gură. Dar pur și simplu nu îmi pot pune filtru la cuvinte atunci când sunt nervoasă, iar pămpălăul ăsta mă scoate din sărite!

Într-un final obțin o reacție de la el, căci își rotește corpul ca un titirez, iar ochii săi mă fixează sfidători. Se mișcă la fel de agil ca o felină gata de atac și în secunda următoare își încleștează mâinile pe șoldurile mele și mă izbește de lateralul mașinii. Pulsul mi-o ia instantaneu la goană, făcându-mi inima să se lovească cu putere de peretele toracic. Nici măcar nu înțeleg de ce mă simt așa.