Chains [H.S.]

Capitolul 11.

*neverificat. scuze pentru eventualele greseli*

Il urmaresc cu privirea cum urca in graba scarile din fata casei si deschide usa, cheile facand un zgomot ascutit in yala. Apasa de clanta si impinge de usa, aceasta deschizandu-se larg. Se intoarce spre mine si imi face semn sa intru prima. Trec pragul si arunc o privire de la un capat la altu al holului, incercand sa disting cate ceva in intuneric.

"Rahat!" tresar, intorcandu-ma spre Harry care se juca cu intrerupatorul, insa lumina nu pornea.

"Ce s-a intamplat?" intreb confuza, probabil sunand ca o adevarata proasta, insa din fericire pentru mine, Harry nu a fost prea atent.

"Probabil a sarit vreo siguranta." ofteaza, inchizand usa in urma sa. "Ma duc sa verific." spune inainte sa o ia la stanga si sa dispara rapid din fata mea, lasandu-ma cu gura deschisa, neapucand sa mai spun nimic.

Imi varasc mainile in buzunarele gecii si oftez pufait. Ma uit in dreapta mea si observ sufrageria luminata vag de lumina felinarului de afara care intra pe ferestre. Fac cativa pasi incamere si incep sa disting mobila. Ma apropii de canapea si imi fac curaj sa ma asez, scotandu-mi mainile din buzunare si asezandu-mi-le pe canapea, simtind material usor zgromturos care semana foarte mult cu panza. Ma uit de jur imprejur si observ ca pe pereti erau o gramada de rame, poze sau tablouri.

Aud un bazait si ma sperii fara sa vreau, insa imediat ce realizez ca am primit un mesaj, imi scot telefonul si deblochez ecranul. Fac ochii mari cand observ ca am doua apeluri nepreluate de la Ryan si un mesaj de la Lena.

*Unde esti?! Ryan te cauta disperat! A zis ca ai venit cu el si nu te mai gaseste. De ce nu mi-ai spus ca vii?!*

Ma incrunt nervoasa cand citesc mesajul si ma grabesc sa tastez inapoi.

*Esti nebuna?! Ti-am dat mesaj si mi-ai spus ca ne vedem la scari, insa nu ai mai venit! Iar Ryan e un prost care nu stie sa raspunda la telefon. Nu e vina mea ca nu ma gaseste.*

Aud niste zgomote din spre hol si imi indrept privirea intr-acolo insa nu observ nimic in intuneric. Telefonul bazaie din nou.

*Ce mesaj? Eu nu am vorbit deloc cu tine pana acum. Nu are niciun sens ce spui.*

*Ba da, Lena, are. Ti-am dat mesaj si tu ai spus ca ne vedem la etaj, dar nu ai mai venit si am dat de...* ma opresc brusc din scris, realizand ca ce tocmai s-a intamplat de fapt. Sterg mesajul si scriu altul.

*Ai avut telefonul langa tine non-stop?*

*Da. Evident. De ce intrebi? Nu inteleg nimic. Cum adica ai vorbit cu mine sa ne vedem la scari? Cand? Care scari?!*

*Esti sigura ca nimeni nu a umblat in telefonul tau?*

*Nu stiu sigur... E posibil atunci cand jucam adevar sau provocare sa il fi lasat pe masuta, dar nu cred. De ce ar vrea cineva sa-mi umble prin telefon?*

Normal ca asa a fost. Thompson probabil a auzit cand i-a bipait telefon si a citit mesajul, si probabil tot el a fost cel care mi-a raspuns. A vrut sa se razbune ca l-am turnat pe nenorocit la directoare si a profitat de situatie. Totusi nu pot inteleg. De ce naiba il uraste atat de tare pe Harry? Nu spun ca Harry este un tip prea inocent, insa cuvintele brunetului erau atat de pline de ura, atat de pline de dispret, incat zici ca era pe punctul de al ucide chiar in acel moment daca ar fi putut.

M-am ridicat deodata si mi-am intors privirea spre usa atunci cand am auzit un zgomot de pasi, Harry aparand in tocul usii. A intrat in incapere si si-a dus mana spre partea dreapta a peretului, apasand pe intrerupator, camera luminandu-se brusc. M-am incruntat, mijind ochii, inca nefiind obisnuita cu lumina. Am clipit de cateva ochii, incercand sa imi mentin incet incet ochii deschisi.