Chains [H.S.]

Capitolul 25.

Facea el oare asta? O iubea oare Harold pe Elisabeth? Aceasta era intrebarea. Pentru ca daca da, unde a fost povestea lor? Unde a fost iubirea enerna, promisiunile lungi duse pana la moarte? A fost doar dragostea trupeasca sau iubirea cea de toate zilele care iti prelungeste simturile si trairile, care iti da aripi sa zbori pana nu ti mai vezi pamantul cel atingeai odata cu picioarele, care iti da foc si te arunca intr-o padura infinita, nelasandu-te sa te  stingi si sa ti gasesti linistea. Dragoste. Atractia sexuala privita din toate unghurile, flacara adolescentilor si a hormonilor ce te inabusesc. De aceea s-a sinucis Elisabeth? Din dragoste? Oare asta a fost de fapt? Doar o atractie mica intr-un ocean plin de emotii. Oare asta a tulburat-o pe ea? Sa mori din dragoste. O tragedie.

Iubirea. Iubirea e altfel. Nu, nu, iubirea e cea care iti da aripi sa zbori, dar tu alegi sa pasesti. Alegi sa ramai. Iubirea e sentimentul din care renasc toate celelalte. Furia, gelozia, tristetea, ambitia, mandria. Nenumarate stari ce pornesc dintr-un singur cuvant. Cand spui iubire, nu inseamna ca vorbesti de afectiunea dintre oameni. Iubirea nu este doar pentru vietuitoare. Sa nu sarim direct la concluzia ca iubirea inseamna sarutari, mangaieri, cupluri si sex. Pentru ca iubirea e mai mult decat toate acestea. Poti iubi pe cineva fara a avea parte de aceste lucruri. Sau oare asta inseamna dragostea si a fi indragostit de cineva? Nu, iubirea e mai mult. Nu e doar o persoana cu care doresti sa ti impartasesti tot restul vietii. Iubirea poate fi dedicatia pentru locul de munca, iubirea poate fi implicarea si ambitia de a termina liceul printre cei mai buni dintre cei mai buni, iubirea poate fi bunatatea de a oferi si a imparti ce ai cu ceilalti. 

Si daca iubirea face ca oamenii sa aleaga sa ramana, Elisabeth de ce a dorit sa plece? A fost alegerea ei sau a trebuit sa faca asta? A facut-o oare ea?

"El a facut-o?" stateam pe canapeaua rece din suflageria lui Harry si ma gandeam. Amandoi eram tacuti, uitandu-ne in gol. Reflectand la urmatoarea discutie pe care trebuia sa o purtam intr-un final. Inca atatea intrebari care nu au fost puse, inca atatea raspunsuri care nu au fost gasite. 

Acesta statea pe fotoliul din partea stanga, uitandu-se lung pe geam. Au trecut multe secunde, dupa parerea mea, mult prea lungi, inainte sa-l observ cum ofteaza si iese din trasa. Stiam ca ma aude, dar parca nu avea energie sa ma asculte de fapt. 

"Da." a spus scurt, fara sa-si mute privirea. 

"Da, ce? Nici macar nu stiai ce aveam de gand sa te intreb." m-am incruntat. A oftat.

"Ce voiai sa intrebi?" puteam citi sarcasmul din vocea lui, chiar daca nu folosea un ton diferit de cel pe care il folosea de obicei. Parea suparat ca ma avea pe cap. Sau doar asa mi se parea mie.

"Daca a iubit-o vreodata." am murmurat, mutandu-mi privirea spre usa. 

"Da, probabil." a raspuns sec.

"Nu pari prea convins."

"Pentru ca nu am 300 de ani sa stiu ce a fost intre ei, stiu doar ce e acum." cuvintele lui erau aspre, scuipate printre dinti. Ma intrebam ce il deranja mai tare, ca trebuia sa vorbeasca cu mine pentru a-mi oferi raspunsuri sau ca trebuia sa vorbeasca despre noi.

"Te referi la noi doi?"am intrebat, incercand sa-i observ expresia. Nu s-a schimbat. Se uita in continuare pe geam si raspundea mecanic

"Ma refer la nenorocitii aia care ti-au ciuruit masina." 

"Mi se pare ca schimbi subiectul." am spus pe un ton calm, sperand sa nu tipe la mine.

"Ti se pare." mi-a taiat-o dur. Am inpirat adanc si am aprobat usor din cap pentru mine. Nu voiam sa ma cert, asa ca l-am lasat asa.

"Bine, hai sa vorbim despre asta atunci." am tras adanc aer in piept si mi-am inchis ochii, expirand puternic. Habar nu aveam in ce ma bagam. "Cine sunt ei si de ce ma cautau?"