Chains [H.S.]

Capitolul 12.

"In 1770, Elizabeth ar fi avut aproape..." am soptit, incruntandu-ma, incercand sa imi aduc aminte in ce an s-a nascut. Septembrie. O mie sapte sute cincizeci si...

"Saisprezece ani, geniule." imi intorc privirea spre Ryan, care era atent la drum. Mi-am lasat privirea sa cada in jos, apoi m-am reintors spre geamul meu. Daca ea ar fi avut saisprezece ani pe atunci inseamna ca nu este vorba despre ea. Ea a disparut in 1769 sau 1770. Care ar fii sansele sa fie vorba despre ea? Nu ar avea logica. De fapt, nu are logica. Ce naiba este cu acel jurnal? Al cui, mai exact? Ar fii imposibil sa fie a lui Harry. Ar insemna ca ar avea peste 200 de ani ceea ce este absurd. Deci cu alte cuvinte, acel jurnal al putea al unuia din stramosii lui sau poate e doar un jurnal oarecare pe care l-a gasit undeva, aruncat si uitat. Ceva nesimnificativ...

Dar e greu de crezut ca acel jurnal e nesimnificativ, avand in vedere cum s-a infuriat, vazandu-ma in acea camera. Poate ca nu jurnalul era cel mai pretios lucru din camera. Adica, nici macar nu pot sa ma gandesc la o explicatie logica pentru iesirea sa. Adica... Da, nu trebuia sa intru acolo fara sa stie si cu siguranta faptul ca am ascuns colierul in buzunar nu a fost cea mai inteligenta miscare, insa nu stiam ce altceva puteam face. Acel colier semana leit cu cel din portretul lui Elizabeth. Cel putin asa cred.

"Asta ar insemna ca Elizabeth este Elizabeth." murmur, acoperindu-mi cu palma ochiul drept, frecandu-ma usor, total in ceata.

"Okay, deja devi ciudata. Ce dracu se petrece?" ma uit la Ryan cum a oprit masina brusc, privindu-ma cu o fata complet socata si neintelegatoare. Mi-am ridicat o spranceana, vazandu-l cum da din cap, asteptand sa ii raspund.

"Ce? Despre ce vorbesti?" intreb iocenta.

"Despre nebunia ta." ridica mainile de pe volan, pentru a gesticula. "Inca de cand te-am gasit alergand pe strada ca o nebuna iesita din ospiciu, vorbesti aiurea." Ma stramb, incercand sa par confuza. Bine, stiam ca vorbesc destul de ciudat pentru ca totul e mult prea complicat si nu inteleg aproape nimic, dar asta nu inseamna ca pot sa ii si explic chiar tot ce se intampla. Oricum nu m-ar crede.

"Nu inteleg la ce te referi." am spus aproape sincera, intorcandu-mi privirea in fata, privind prin barbriz, strada pustie. Mana lui Ryan m-a prins de barbie, mutandu-mi capul din nou spre el. M-am incruntat, observandu-l cum ma priveste curios de parca as fii vreun specimen ciudat.

"Ce na..." aproape injur, insa el ma opreste.

"Esti drogata?" raman cu gura intre-deschisa auzindu-i cuvintele. M-am zbucit barbia, lovindu-l cu palma stanga peste mana, acesta retragandu-si-o.

"Nu, ce dracu?!" intreb enervata de atitudinea lui. Se incrunta de parca tocmai as fi mintit, ceea ce m-a facut sa imi dau ochii peste cap. "Doar condu, e aproape ora doua dimineata si vreau acasa." oftez, lipindu-mi fruntea de geamul meu, relaxandu-mi capul pe sticla rece.

"A fost o noapte lunga, ha?" spune mai mult pentru el, in momentul cand apasa pe aceleratie, observandu-l cu coada ochiului si isi duce mana dreapta la ceafa.

"Mie imi spui..." am soptit, ducandu-mi mana subtil spre partea stanga a gatului, atingandu-mi pielea inca ranita cu buricele degetelor. Mi-am muscat buza pe interior, pentru a nu scanci, apoi mi-am tras cu mana stanga parul deasupra gatului, incercand sa acopar urma.

***

M-am trantit in pat, oftand zgomotos, mai mult maraind, in timp ce patul a inceput sa scartaie enervant din cauza presiunii greutatii mele. Mi-am intind mainile si picioarele ca un x, inchizandu-mi ochii. Aveam o durere infernala de cap, iar ochii mi simteam atat de grei si de umflati. Am cascat, deschizandu-mi cu greutate ochii, privind tavanul alb, plin de crapaturi printre ploamele intre-deschide. Ma intreb daca aceasta camera a fost a Elizabeth. Poate par nebuna, dar crapaturile parca formeaza o stea cu cinci colturi daca te uiti atent. O stea nu foarte uniforma si cu o linie care nu se continua mai mereu, dar seama ca o stea ciudata.