Chains [H.S.]

Capitolul 1.

"Intr-o lume rece si fara inima, robotii distrug totuuuul." Tipa Luke, repezindu-se spre mine cu niste jucarii, gata sa mi le infiga in ochii, daca se putea.

"Nu prea cred." Spun razand, prinzandu-l foarte repede de ambele incheieturi cu o singura mana, iar cu mana libera incercand sa il gadil pe burta. Acesta incepe sa rada in hohote si sa se zbata, lasandu-se pe spate pentru a scapa.

"Auuu." Exclama Ryan furios, Luke probabil lovindu-l din greseala. "Nesuferitilor, jucati-va jocurile voastre stupide in alta parte, fara sa ma loviti." Spune pe un ton arogant si superior ca intotdeauna, facandu-ma sa vomit pe interior. De parca aveam si unde sa ne ducem. Daca nu-i convine prezenta noastra, putea sa mearga de unul singur.

"Tu esti stupid!" Tipa Luke, incruntandu-se jignit spre Ryan, care inca il privirea cu dispret.

"Luke!" se face auzita mama, mustrandu-l, in timp ce Ryan ii scoate invingator limba intr-un mod complet copilaros si imatur. "Vreti sa va potoliti putin? Ryan are dreptate. Nu mai avem mult si ajungem, aveti rabdare." Ne atentioneaza pe un ton serios, iar Luke se aseaza cuminte la locul lui, avand fata complet demoralizata.

"Insfarsit." Murmura fericit Ryan, asezandu-si din nou castile in urechi, sonorul muzicii fiind destul de ridicat. Puteam sa aud zumzetul lui, in ciuda radioului care era pornit si a discutiilor dintre ai nostrii. Discuti complet plictisitoare la care nu merita sa tragi cu urechea, dar destul de zgomotoase ca sa le auzi subiectele.

"Idiot." Mi-am soptit pentru mine, intorcandu-ma din nou spre geamul meu, rezemandu-mi partea stanga a fruntii de el. Drumul a fost groaznic de lung, parca nu se mai termina. Priveam cum marginea autostrazii se intindea la nesfarsit. Am oftat zgomotos. In ciuda peisajului mohorat si saracacios, inca speram cu tarie ca aceasta mutare nu va fi un cosmar total, asa cum il vad Luke si Ryan. Nu ca mi-ar pasa ce crede Ryan, dar de data asta sunt de partea lui. Nu trebuia sa ne mutam. Odata ce toata copilaria ta ai petrecut-o intr-un loc, doar acolo vei putea spune ca te simti acasa. Poate e imatur sa spun ca nu vreau sa ma mut din cauza idei de a avea o noua casa, insa este destul de trist cand ma gandesc ca nu imi voi mai vedea niciodata casa cea veche. Adevarata mea casa. Totusi trebuie sa imi pastrez energia pozitiva si sa imi sustin parintii, in ciuda alegerii lor complet ingrozitoare.

Tatal meu venise cu ideea. Nu era deloc multumit de locul de munca pe care il avea in orasul meu natal si ura toata aglomeratia si agitatia acelui oras. Pittsburgh este o oras relativ mare, insa eu ma obisnuisem cu el. Nu ma deranja traficul si nici zgomotolele unei oras mai mare. Puteam spune ca sunt genul acela de om obisnuit cu agitatia si stresul atat de tare, ca nu ma simteam bine daca nu le aveam in jurul meu. Iubeam sa ma pierd in multime si sa vad mereu pe strada atatea chipuri noi. Tata ne-a anuntat ca si-a gasit ceva de lucru intr-un orasel din West Virginia, unde obisnuia el sa-si viziteza stra-bunicii. A spus ca are de gand sa ne mutam cu totii acolo si sa renovam casa veche a bunicilor sai. Era foarte mandru de aceasta idee, pentru ca dupa spusele lui. Acolo a inceput sa creasca arborele lui genealogic. Atat el cat si mama au fost incantati de aceasta idee si au tinut mortis sa facem acest pas, desi noua nu ne-a convenit. Luke si Ryan au protestat, insa eu nu m-am indurat sa mi spun parerea.

"Eve?" imi ridic fruntea si ma intorc spre Luke care ma tragea de maneca. "In acea casa vor exista monstri sau fantome?" ma intreaba vizibil speriat, iar eu nu ma pot abtine sa nu chicotesc la intrebrea lui. Ii mangai pometele stang pentru al linisti.

"Doar robotei si masinute gata de atac contra reginei Eveline." Il asigur, observand cum pe fata fratiorului meu mai mic, apare un zambet. Iubesc sa il vad zambind, uneori asta e tot ce imi doresc sa vad. Daca ii vad un singur zambet, deja ziua mea s-a facut mai buna.

Imi deschid bratele zambitoare, iar Luke nu pierde nici o secunda inainte de a-si incolaci micutele manute in jurul meu, strangandu-ma cu toata forta sa, parca nevrand sa imi mai dea drumul vreodata. I-am raspuns imediat la imbratisare, sarutandu-i fruntea parinteste. L-am tras mai aproape de mine, uitandu-ne amandoi pe geam, in liniste.