Regele de argint

Gazos

Capitolul 9.

Gazos

 ✡

Mihaela.

        La început era doar un vis ce nu credeam că putea fi realitate. Sunt oare eu personajul negativ? Ah, nu! Dar vrăjitoarele nu sunt niciodată bune. Voi strica tot dacă mă voi limita doar la cuvinte.

Telefonul îmi suna continuu. Era mama.

- "Elarina, ce faci? Am pus deja masa. Sper că o să ajungi la timp." Mama întotdeauna mă aștepta acasă devreme. Nu am înțeles niciodată de ce se îngrijora atât pentru mine, aveam 18 ani, puteam să îmi port de grijă. Am oftat tare.

- "Mă tem că nu o să ajung, mamă. Aș vrea să trec înainte pe la Clara și cel mai probabil o să rămân la ea peste noapte." i-am zis, deși știam că nu o să-i placă asta.

- "Nu poți să te vezi mâine cu ea la școală? De ce trebuie să rămâi la ea? Elarina, draga mea, știi că nu îmi plac chestiile astea."  Din nou am oftat. De ce era atât de complicată? Ce putea să se întâmple?

- "Nu mamă! Mă tem că i-am greșit ceva prietenei mele și am de gând să repar asta!" i-am strigat, deși nu era în firea mea să nu ascult de mama. Aceasta mi-a închis în nas, supărată pentru ce îi zisesem. Orice ar fi fost, nu aveam de gând să dau înapoi.

Când am ajuns în fața blocului unde stătea Clara se vedea încă lumina de la apartamentului ei aprinsă. Mi-am făcut curaj și am sunat la interfon.

- "Da?"

- "Sunt Mihaela. Mă poți primi?"

Un ticăit lung s-a auzit și ușa s-a deschis. Am intrat timidă în bloc, urcând scările ca un melc.

Periculum! Periculum! Hostis! Hostis!

Brusc am auzit șoapte venind din toate părțile. Nu era prima dată când le auzeam, dar niciodată așa puternic ca și acum. Speriată am mărit pasul, ca la final să ajung în fugă în fața ușii la care am bătut rapid. Clara mi-a deschis surprinsă.

- "Bună..." mi-a zis uimită de sosirea neanunțată. Am intrat ca un vârtej, apoi am respirat gălăgios. Vocile dispăreau atunci când nu mai eram singură.

- "Bună. Iartă-mă că am dat buzna așa. Am venit doar să-mi cer scuze pentru că nu ți-am dat atenție astăzi. Aproape am uitat că compania Juliei nu e cea mai potrivită pentru tine. Doar că eram așa încântată de Andrei.. M-am gândit doar la mine! Iartă-mă, Clar. Știi doar că uneori sunt așa egoistă."

- "Nu-i nimic, Miha." mi-a zâmbit acesta sincer. "Știi că nu am cum să mă supăr pe tine." M-a luat în brațe. Eram atât de recunoscătoare că aveam o prietenă ca ea. Întotdeauna fusese sinceră cu mine, întotdeauna mă înțelesese și întotdeauna mă ajutase la nevoie. Cred că era prietena perfectă. 

- "Cine e?" a ieșit puștiu de care Clara avea grijă. Băiatul acela chiar era un îngeraș, era adorabil, inocența în persoană. Cred că mai aveam puțin și îl luam acasă.

- "Bună, Aze." l-am salutat, aplecându-mă pentru a-l privi fața în față. "Sper că nu te-am trezit."

- "Nu, nu. Tocmai o ajutam pe surioara Clari cu spălatul vaselor. Clari mi-a gătit ceva delicios. Sunt așa fericit că am găsit o surioară așa bună." Mi-am strâns obrajii încântată și înduioșată de îngerașul acela. Apoi am privit-o pe Clara care-și dădea ochii peste cap.

- "Da, da. Micuțul monstruleț e adorabil. Știu." apoi amuzată, apoi am pornit toți trei spre bucătărie.

Bucătăria arăta impecabil, ceea ce nu mai arătase de mult. Oare prietena mea fusese înlocuită de extratereștrii? Sau de spirite magice? Când să îi laud schimbarea în bine, un tânăr puțin mai scund ca mine ce ținea o pisică albă în brațe a apărut în fața ușii.