Regele de argint

Alegerea - partea I

Capitolul 18.

Alegerea - partea I

✡

Locația în care l-am urmat pe Corr era o pădure de la marginea orașului. Cu toate că la început nu am realizat ce se întâmplă, acționând din impuls, l-am urmat cu o hotărâre de neclintit. Dar odată ce nervii mi se mai calmaseră, am realizat care puteau fi consecințele acțiunii mele. 

- "Aici este." mi-a spus acesta, coborând din mașină. Nesigură l-am urmat pe drumul ce ducea tot mai adânc spre pădure. Priveam atentă în jur, gândindu-mă la tot felul de posibilități. Nu-l cunoșteam pe omul acela, de ce fusesem de acord să-l urmez? Poate era vreun psihopat, iar eu eram singură cu el în pădure. Aveam o vârstă și totuși acționasem ca un copil de patru ani. 

 Poate și un copil ar fi fost mai înțelept.

- "Domnule Corr, cred că e mai bine să mă întorc. Prietenii mei probabil sunt deja îngrijorați." Am spus după ce am observat că înaintasem deja prea mult. Corr s-a întors spre mine, având un zâmbet bizar pe față.

Minunat Clara! Tocmai ai urmat un necunoscut într-o pădure unde nu vă poate găsi nimeni. Câteodată și eu mă mir de geniul tău.

- "Aici este!"

- "Nu-mi face nimic!" Am țipat, dându-mă în spate. Apoi, cu ochii închiși și mâinile întinse am așteptat tot ce era mai rău. Dar cu cât timpul trecea, realizam că nu se întâmpla nimic. "Stai, ce e aici?" Am întrebat, ținându-mi mâinile încă întinse. În scurt timp pământul din spatele lui s-a crăpat, dând la iveală scări ascunse.

- "Să mergem." A spus acesta, coborând scările. Uimită, l-am urmat pe scările ciudate ce duceau parcă spre nicăieri. Cu cât înaintam, cu atât mai întunecat era. Era ca și cum mergeam spre nicăieri.

- "Ești sigur că ăsta e drumu-" am vrut să spun când m-am ciocnit de ceva. "Au! De ce te-ai oprit? Oamenii nu se opresc brusc." Continuam să vorbesc aiurea, dar Corr nu mă băga în seamă ci continua să-și miște mâinile într-un mod ciudat. Brusc, s-a oprit, împingând ceva.

În mai puțin de un minut glasul mi-a fost pierdut. Nu știam ce făcuse Corr, dar locul a început să se cutremure și doi pereți s-au depărtat unul de celălalt, dând drumul la o lumină orbitoare să evadeze în întunericul acela. Când ochii mei s-au obișnuit în sfârșit, am putut vedea un adevărat templu.

- "Bun venit în Templul lui Amarah." spuse aceasta. Apoi am continuat să mergem. Tot locul era făcut din piatră, acoperită de verdeață. Am trecut peste un pot mic, apoi am urcat scări, trecând pe sub un fel de poartă. Din când în când mai trebuia să dau liane la o parte din fața mea pentru că acestea crescuseră excesiv. Era clar că grădinarul era de prea mult timp în concediu. În scurt timp am ajuns într-un fel de hol format din stâlpi. Pe lângă noi treceau oameni acoperiți de mante albe. Dacă la început, printre stâlpi se strecura lumina, încet, spațiul dintre ei a fost înlocuit de pereți, lumina provenind de la candelabre uriașe. La final, holul s-a împărțit în alte cinci, iar noi l-am ales pe cel din mijloc, conducându-ne într-o încăpere luminată de un fel de cristal de mărimea mea.

Am vrut să mă apropii de acel cristal misterios, dar Corr mi-a spus că încă nu era momentul, așa că am încetat.

- "De ce a trebuit să vin până aici?" am întrebat, dar nu am primit nici un răspuns. În schimb, partenerul meu de drum a făcut o plecăciune și a început să vorbească singur.

- "Zeița noastră, am adus încă un copil pierdut." a spus acesta. În fața noastră, deasupra fântânei poziționată în partea cealaltă a încăperii a apărut o lumină, transformându-se într-o femeie, mai mult decât superbă aș spune.