Regele de argint

Cuvinte

Capitolul 16

✡

CUVINTE

✡

- "Iuu! Iu!" Am alergat plângând spre fratele meu, sărindu-i direct în brațe. "Copiii iar s-au luat de mine! Au spus că eu nu am un tată care să mă protejeze așa cum au ei!"
- "Mădă..." Nu era prima dată când plângeam în brațele lui Iustin, dar era prima dată când acesta nu mai știa ce să spună. Îi era ușor să mă consoleze atunci când mă loveam sau făceam vreo prostie pe care o regretam, dar îi era atât de greu să găsească cuvintele potrivite pentru lipsa unui tată, când probabil nici el nu putuse trece peste.
Atunci eram atât de egoistă, nu m-am gândit o clipă, că poate şi Iustin suferea la fel de mult ca mine. El îmi era un adevărat frate, pe când eu cu greu mă puteam numi o soră.
- "Dar știi, nu sunt tristă." Am încercat să spun atunci când Iu rămăsese fără cuvinte. "Te am pe tine să mă protejezi!"
- "Fii sigură de asta, Mădă! Întotdeauna te voi proteja."
- "Promiți?"
- "Promit!"

✡

- "O petrecere? Ești sigură de asta Miha?" Mi-am întrebat prietena foarte curioasă de subiect.

- "Foarte sigură! Mai sigură ca niciodată!" Mi-a răspuns prietena mea în timp ce răsfoia o revistă de modă. Adusese foarte multe cu ea. Și nu doar reviste, ci și haine, machiaje, pantofi și diferite aparate de torturat părul.

- "Și eu am fost invitată? Eu?"

- "Doamne, Clara! E a cincea oară când mă întrebi asta. Da! Andreei Corvici dă o petrecere și a ținut neapărat să trimită invitații aproape tuturor din școală. Va fi atât de uimitor. Andreea organizează cele mai tari petreceri." s-a emoționat aceasta, uitând cu totul de revistă.

- "Dar ești sigură că și eu am fost invitată? Adică de obicei eu nu sunt invitată." am repetat încă o dată întrebarea. Nu eram sigură că prietena mea înțelesese bine, deși avea într-adevăr o invitație cu numele meu pe ea. Eu nu eram niciodată invitată nicăieri. Dar nu mă deranja asta, oricum m-aș fi simțit prost. Eu nu știam nici să mă îmbrac bine, nici să mă distrez la asemenea petreceri.

- "Așa-i? Chiar și eu am fost invitat." a spus Mihai, care stătea întins pe pat, jucându-se pe telefon. Mihai era din aceeași categorie ca și mine. În timp ce alții se distrau prin cluburi, noi ne petreceam timpul acasă.

- "Abia aștept mergem!"

- "Dar nu pot să merg! Eu nu am mai fost niciodată invitată undeva! Nici măcar nu am cu ce să mă îmbrac. Ce spun eu, nici măcar nu aș știi cum să mă comport. Nici nu mă gândesc să merg." Mi-am încrucișat mâinile, dând rapid din cap.

- "Ba o să mergi! De asta am adus haine."

M-am uitat spre grămada de rochii adusă de Miha. Nu mai purtasem o rochie de când eram mică. Încă speriată de gândul unei petreceri, m-am apropiat, luând o rochie în mână. Era atât de scurtă, aveau să mi se vadă picioarele.

Nu, nu, nu! Cu siguranță nu o să port asta! Pentru nimic în lume!

✡

O jumătate de oră mai târziu mă aflam îmbrăcată într-o rochiță albastră în fața Mihei și a lui Aze, care complotase cu prietena mea, dându-și amândoi cu părerea despre rochia ce aveam să o port în la petrecere.

- "Cred că albastrul aceasta nu i se potrivește deloc." a spuse demonul, privindu-mă ca un adevărat cunoscător al modei.

- "Sunt de acord. Încearcă-o pe asta." mi-a spus blonda mea prietenă, luând o rochie roșie în mână.