Regele de argint

O alta

Capitolul 22. O alta.

Atunci când eram mică gândeam altfel, credeam că voi putea realiza orice cu timpul. Când eram la grădiniță mă gândeam că voi dobândi puteri și voi putea zbura sau citi gândurile oamenilor. Când am ajuns în clasa a IV-a credeam că voi deveni un geniu sau voi fi atât de frumoasă încât voi câștiga premii pentru asta. Când am crescut mai mare, pe la gimnaziu visele mele se legau deja de partea financiară, așteptam să devin foarte bogată.

Când am ajuns la liceu...

Când am ajuns la liceu speram doar să fiu fericită, iar familia mea să fie unită pentru totdeauna.

Când am ajuns în ultimul an de liceu am realizat că nu aveam nici super puteri, nu eram vreun geniu, nu câștigasem vreun concurs de frumusețe, nu aveam nici bani, iar cel mai important, familia mea nu mai era.

Dar nu învinovățeam pe nimeni pentru asta. Nici măcar pe mine, căci în realitate singurul lucru pe care nu-l realizasem încă era faptul că eu nu făcusem niciodată nimic altceva decât să aștept. Nu doar că nu muncisem pentru visele mele, nu doar ca nu luptasem, dar nici măcar nu sperasem. Mă obișnuisem atât de tare cu zona de confort, mă obișnuisem să spun că nu se poate mai mult, că pentru persoane ca mine nu se poate mai mult.

Dar s-a putut mai mult. Mereu s-a putut mai mult. 

- "Aze, o să întârziem dacă nu termini odată!" am strigat la demonul meu. Mi-am amintit brusc cât de înfiorător păruse la prima vedere. Cu siguranță, în lumea lui era un adevărat rege, impunător, rece și crunt. Și poate că într-un fel așa era sau poate că așa era mai bine să fie. Dar, în timp am descoperit și faptul că Azefastus ascundea în pieptul lui o inimă. O inimă care tânjea după căldură. 

- "Aș fi terminat mai repede cu curățenia dacă nu mi-ai fi dat atâta de lucru!" a spus acesta, dându-și șorțul jos. A oftat și a privit mândru spre curățenia din casă la care muncise o perioadă. Mă făcea să mă întreb dacă în lumea lui făcea vreodată mai mult. Sau dacă ăsta era felul lui de a fi, să-și asigure singur confortul.

Mi-am dat ochii peste cap, trăgându-l rapid de mână spre ușă.

- "Să aveți grijă de voi!" a strigat Miha care a rămas să gătească ceva. Treceam cu toții prin schimbări majore, dar în același timp legăturile dintre noi deveneau tot mai puternice.

Ne îndreptam spre cofetăria din apropiere unde urma să am un interviu. Din moment ce bunica nu mai era, trebuia să ne susținem cumva. Nu știam dacă era pentru că mă maturizasem fără să-mi dau seama sau era altceva, dar simțeam că trebuie să am grijă de noi. Era un sentiment unic ce îmi dădea senzația că aveam pentru ce lupta.

Am început să râd singură de gândurile mele în timp ce Aze mă privea sceptic. Eu, un Arcaș? Cu siguranță dacă cineva mi-ar fi povestit despre situația actuală, l-aș fi numit nebun. Demoni, vrăjitoare și haloși.
Dar, deși ziua începuse bine, cu un cer senin și un aer liniștit, continuarea nu a fost la fel. În drumul nostru, am dat de o Umbra uriașă. Stătea ascunsă între blocurile imense şi nerenovate vreodată. Imaginea era una cu adevărat sumbră, dar regele meu a fost de nesperiat.

- "Rămâi aici neîndemânatico!" A spus acesta citindu-mi gândurile. Apoi s-a aventurat înspre Umbră.

Deşi aceasta nu era la fel de mare ca şi celelalte, monstruozitatea îi ținea piept la fel de bine lui Aze.
Demonul meu invoca diverse pentagrame în aer din care ieşeau flăcări ce ținteau spre Umbră. Dar cu fiecare lovitură ce o primea, aceasta devenea tot mai puternică, Aze reuşind tot mai greu să se ferească.