Regele de argint

Pace

Capitolul 11.

Pace

✡

Nu voiam să mor. Chiar nu voiam să mor. Lacrimi au început să se scurgă pe obrajii mei, îmi timp ce frica și durerea îmi întunecau mintea. Totul se întâmpla atât de rapid.

De ce trebuia să mi se întâmple asta mie? De tocmai mie dintre atâția oameni pe lumea asta? Eu voiam doar...

Am închis ochii, disperată, sperând că o să mă trezesc, deși știam că nu visam. Monstrul avea să ne omoare pe mine și prietena mea și nimeni nu ne putea salva.

Acesta și-a ridicat un braț gelatinos, dorind să ne lovească din plin. Am lăsat un țipăt scurt să-mi scape, când ceva a oprit Umbra. Pentru o clipă am simțit că îmi explodează inima, apoi, treptat am început să-mi revin, realizând ce se întâmpla cu adevărat în jur.

- "Aze..." am zâmbit, plângând de fericire. L-am privit pe demonul meu furios, ce-și revenise la forma de adult, cum reușise să ne salveze fără nici cel mai mic efort. Niciodată nu fusesem mai fericită de atât.

- "Nimeni nu-mi atinge stăpâna!" A mârâit acesta, lăsând dâre de lumină albastră să iasă din el. Două aripi uriașe ca de dragon i-au ieșit din spate, ridicându-se deasupra Umbrei și distrăgându-i atenția de la noi.

Pentru o clipă am știut.

Nu-l aveam în fața ochilor pe Aze, copilul inocent a cărui privire putea să înduioșeze orice inimă.

Nu-l aveam în fața ochilor nici pe adultul misterios ce putea cuceri orice inimă de fată sau femeie.

În aveam în fața mea pe Azefastus, regele demonilor din Djiar. Cel cu pielea dură și albastră, cu aripi înfiorătoare și coarne ascuțite. Acel Azefastus în a cărui privire se citea doar pofta de sânge și de distrugere.

- "Aveți grijă." am auzit o voce plăcută în spatele nostru. Amândouă ne-am întors spre cel ce ne vorbise.

- "Un înger..." a spus Miha, care l-a privit uimită pe Gin în forma lui de halos. Într-adevăr, acesta arăta ca un înger cu aripi mari, din pene, pielea albă, fină și o privire caldă și plină de compasiune. Era exact opusul lui Aze.

- "Nu chiar.." a zâmbit Gin, aplecându-se la nivelul Mihăi și folosindu-și puterile pentru a o vindeca mai întâi pe prietena mea.

- "De unde a reapărut asta?" A întrebat Rith, care sosise și el și părea la fel de serios ca ceilalți.

- "Nu... știu." Am zis cu ultimele puteri. Rith s-a apropiat mai mult de bestie și s-a lăsat în jos, creând o pentagramă în jurul Umbrei. Între timp Gin și-a folosit puterile de vindecare și asupra mea, revenindu-mi imediat. Nu înțelegeam cum putea face asta, dar eram complet sănătoasă. Poate că până la urmă era un înger.

Pentagrama din jurul monstrului a început să strălucească, rănindu-l din plin. Aze a profitat de ajutorul lui Rith şi a atacat monstrul de mai multe ori, făcându-l să se micșoreze şi într-un final să dispară. Abia apucasem să clipesc, iar ei nimiciseră deja Umbra. Erau cu adevărat uimitori.

Sigură pe mine, am alergat spre Aze, care se lăsase la sol la fel de încrezător.

- "Aze!" Am strigat fericită, aruncându-mă în brațele lui. Acesta a revenit ușor la forma de bărbat și m-a luat la fel de tare în brațe.

- "Ești cea mai idioată pământeancă din câte am cunoscut." A zis acesta, părând mult mai relaxat.

- "Credeam că o sa mor!" M-am plâns, descărcându-mă în acele brațe, unde mă simțeam atât de în siguranță. O eternitate a trecut pe lângă mine, apoi m-am relaxat ușor, revenindu-mi la normal. M-am desprins din brațele lui, un pic stânjenită de situația dintre noi.

- "Nu mori tu așa ușor, din păcate." a oftat acesta ironic, mângâindu-mă pe cap. "Însă faci budincă bună, așa că nu e chiar așa de rău." mi-a zâmbit blând. Chiar eram fericită că îmi era alături și nu îmi mai păsa dacă era sau nu om. Pentru mine era doar Aze.

- "Ce se întâmplă aici?" vocea prietenei mele suna repetitiv în capul meu. Frica mă făcuse să uit complet că prietena mea nu știa încă despre noii mei prieteni. M-am întors speriată spre și i-am privit-o în ochii ei uimiți.

- "Miha... Eu trebuie să îți explic ceva." am început nesigură și deși ea mă asculta cu atenție, nu îmi găseam cuvintele. Cum puteam să îi explic unui om normal despre existența demonilor? Exista măcar explicația potrivită? "Și eu am secrete mari... Îmi pare rău că nu ți-am spus mai devreme." În timp ce eu mă fâstâceam, încercând să îi explic Mihei situația, o dâră neagră și un albă au apărut în jurul lui Aze și Gin, readucându-i la forma de copil și de pisică.

- "Nu pot să cred.." a spus prietena mea, privind în jur.

- "Da, nici eu nu credeam asta.. Dar mai știi cartea aia misterioasă pe care ai cumpărat-o de la bătrâna aia nebună? Ei bine... ai avut dreptate. Cartea aia chiar era magică! Datorită ei l-am invocat pe regele demonilor!" am zis sperând ca prietena mea să nu fie chiar atât de furioasă pentru că am mințit-o. În schimb reacția ei a fost exact opusul a ceea ce mă așteptam.

- "Știam eu!" a țipat aceasta cu un zâmbet victorios pe buze. "Știam eu! Ha! Tu mereu ai crezut că sunt simple obiecte, acum vezi că nu sunt? Mai zi ceva!" a început aceasta mândră de sine. Mi-am dus mâna la frunte și am zâmbit fericită că prietena mea își revenise la normal.

- "Da, bine, retrag tot ce am zis despre obiectele tale ciudate." am intrat în jocul ei copilăresc, dând din mână repetitiv.

✡

A doua zi niciuna din noi nu a fost capabilă să se trezească pentru a merge la școală. Oricum nu eram pregătită pentru ora de istorie. Miha abia se trezise, iar Aze făcea curățenie în bucătărie. Gin încă dormea în forma lui de pisică, iar Rith dispăruse de ceva vreme, dar eram sigură că avea să se întoarcă când era gata masa.

- "Merg să fac un duș." i-am zis prietenei mele și am ieșit afară din cameră. Însă planul meu a fost întrerupt de sunetul soneriei. "Oh, cine mai poate fi de data asta? Poate e chiar Dracula." am strigat ironică, gândindu-mă că de fiecare dată când suna soneria aia, trebuia să se întâmple ceva.

- "Bună ziua, domnişoară Iacobescu." Profa de istorie stătea chiar în fața mea arătând de parcă era gata să mă împuşte.

- "Doamnă profesoară! De când nu v-am m-ai văzut." Am zis încercând să par cât se poate de calmă.

- "Din moment ce nu mai dai pe la şcoală, nici nu o să mă vezi." A zis aceasta la fel de rece ca de obicei. "Unde e?" A întrebat aceasta, încercând să privească în dreapta mea.

Ce să fie? Sufletul meu? Aşteaptă până la ora de istorie ca să mi-l iei.

- "Cine anume?"

- "Regele demonilor."