Regele de argint

Fapte

Capitolul 17   

FAPTE

✡ 

Era o zi rece de septembrie. Afară dădea să plouă. 

Nu trecuse mult decât Iustin dispăruse, iar mama îl căuta fără oprire. Ziua pleca de acasă, căutându-l prin tot orașul, iar seara suna continuu la toate cunoștințele pentru a întreba dacă l-au văzut. Dar de fiecare dată primea același răspuns, inclusiv de la poliție, care ușor înceta să-l mai caute.

Stăteam pe acoperiș, așteptând ca ploaia să-și reverse stropii pe mine. 

- "Mama? Azi am luat un zece la biologie." vocea îmi era atât de răgușită și de greu de înțeles. De ce trebuise să le lase Iustin? De ce trebuia să o facă pe mama să sufere în felul acesta? De ce trebuia eu sufăr? Îmi era atât de greu să înțeleg tot ce se întâmpla. Nu greșisem cu nimic, nu făcusem nimic rău nimănui. Și totuși... 

Picături de ploaie au început să se scurgă din cer, urmând o ploaie torențială. Dar eu nu mă mișcam din loc. Lăsam stropii reci să se scurgă pe fața mea. Nu voiam să-mi fac mama să sufere mai mult decât o făcea deja, așa că am învățat să mă descurc singură. Găteam, făceam curățenie și aveam grijă ca mamei să nu-i lipsească nimic. Îmi spuneam mereu că trebuie să fiu tare pentru ea. 

- "Mi-ai promis, Iuu. Mi-ai promis că o să mă protejezi mereu!" am țipat la cer, parcă luptându-mă cu ploaia. "Mi-ai promis Iu." Când nu am mai avut forță să suport ploaia, am căzut în genunchi resemnată. "Mi-ai promis..."

Și totuși unde erau cei care trebuia să fie tari pentru mine?

  ✡  

- "Aze, ce sunt de fapt Arcașii?" Mi-am întrebat prietenul, în timp ce serveam cu toții micul dejun. În dimineața asta serveam o omletă simplă deoarece cheltuisem toți banii pe luna asta şi nu mai aveam bani de mâncare.

- "De ce întrebi?" M-a privit acesta curios. Era clar că nu-i plăcea mâncarea, dar era vina lui că nu mai aveam bani.

- "Mă gândeam că, dacă tot am renunțat la școală aș putea să mă antrenez să devin unul."

- "Imposibil!" Mi-a tăiat-o acesta scurt. "Nu devii unul, ci te naști. Arcașii sunt cea mai pură specie și cea mai strictă. Niciodată nu au acceptat altă specie în rândul lor, un Arcaș trebuie să se cupleze doar cu un alt Arcaș. Copilul lor va primi un arc la naștere, începând să se antreneze pe el de la vârste fragede. Sunt capricioși, egoiști și orgolioși peste măsură. Cu siguranță nu ai cum să devii unul dintre ei." A spus acesta serios, parcă amenințându-mă. "Și apoi, o puștoaică ce nu poate măcar să facă rost de un iubit, cu siguranță nu poate să încalce legile sacre ale Arcașilor." A râs acesta de mine. Enervată am vrut să-i dau una în cap, dar știam că puteam mai mult.

- "Aze, spune-mi, ai gustat din ciocolata ce am adus-o?" Am zâmbit malefic, făcându-l pe demon să devină serios. Pușlamaua, avea să vadă el de ce eram în stare.

- "Ai adus ciocolată?" M-a privit acesta sceptic, uimit că încă nu reacționasem la insulta lui.

- "Da. Stai să ți-o aduc." Am spus, ridicându-mă de la masă. În timp ce eu plecasem să iau ciocolata din geanta de pe hol, Aze aștepta nerăbdător, iar Rith îi pieptăna blănița lui Gin, fără să îi pese de jocul nostru.

- "În sfârșit, neîndemânatico, faci și tu ceva bun." A spus acesta văzându-mi ciocolata din mână. M-am așezat liniștită la masă privindu-l inocent.

- "Nu ai vrea ca ciocolata să fie și mai dulce? Uite, ia borcănașul acela și pune pe ciocolată. Cu cât pui mai mult, cu atât e mai dulce." Am continuat pe același ton. Aze a luat borcănașul pe care scria piper şi a turnat din greu pe ciocolată.