Regele de argint

Lichid

      Capitolul 10.

Lichid

 ✡

Nu am fost niciodată bogată din punct material. Dar am avut ceva mai de preț: prieteni. A doua mea șansă de a avea o familie adevărată. Cu ei alături de mine nu mi-a fost teamă de nimic. Şi poate că nu erau perfecți, poate că Mihai era prea atașat de lumea virtuală şi un pic prea obsedat să dea bine în ochii tuturor din lumea reală, iar Miha avea camera prea plină de obiecte pe care ea chiar le credea magice, dar, cu toate astea, știu că mă iubeau nespus de mult.

       Nu aș fi dat iubirea asta nici pe toți banii din lume. Eu deja eram bogată în alt sens.

- "Crezi că prietena ta e bine?" M-a întrebat Aze, care îmi împacheta hainele luate de la uscat.

- "Nu știu..." am răspuns eu în timp ce țineam caietul de istorie în mână, deși nu citisem un cuvânt din el.. Eram mult prea îngrijorată pentru Mihaela. Știam de la ea că relația cu mama ei nu era tocmai un foarte bună, dar evitase mereu să îmi spună prea multe.

- "De ce ai numai haine oribile?" Afirmația lui Aze m-a trezit la realitate.

- "Nu sunt oribile! Sunt confortabile, dacă vrei să știi."

- "Sunt oribile."

- "Nu sunt!"

- "Ba da!"

Ding-dong

Am tăcut amândoi, gândindu-ne cine ar putea fi la ora asta. Nu așteptam nici un musafir. Azefastus s-a ridicat în picioare şi s-a îndreptat alarmat spre ușă. L-am urmat temătoare, oprindu-ne amândoi în fața ușii.

- "Eu zic să nu deschizi."

- "Trăiesc cu doi demoni. Ce poate fi mai periculos decât atât?" Am deschis ușa ușor, nefiind pregătită de un posibil atac. "Miha!" Am strigat văzându-mi prietena în fața mea. Arăta groaznic, părul îi era răvășit, avea ochii umflați și roși și tremura toată. Asta mă speria mai mult decât un hoț sau atacator.

- "Pot să intru?" Vocea îi era slăbită și abia o puteam auzi. Nu fusese aici mai devreme şi plecase în siguranța cu mama ei? Începeam să mă gândesc la tot ce era mai rău.

- "Ce s-a întâmplat? Unde e mama ta?" I-am făcut loc să intre, dar aceasta abia dacă s-a clintit. Părea că se gândește din greu la ceva. Într-un final a intrat şi s-a așezat direct pe canapea, ținându-și mâinile între picioare și privindu-și tenișii.

- "Tu ai spus mereu că suntem ca o familie. Ei bine.. atunci trebuie să știu dacă într-adevăr așa e. Putem avea încredere una în cealaltă, nu?" Mă privea cu ochi imploratori, iar eu am înghițit în sec. Mă simțeam groaznic. Cum puteam să îi ascund Mihei despre Aze și Rith? Eram o prietenă îngrozitoare și nu meritam încrederea Mihei.

- "Bineînțeles." Am zis, zâmbindu-i fals. Miha a oftat gălăgios și după o lungă pauză în care şi-a privit încălțămintea iarăși, a prins curaj.

- "Sunt o vrăjitoare. Sau cel puțin așa cred..."

- "Cum ai spus? Mihaela, cum ai ajuns tu la concluzia asta?" Aveam o mie de întrebări pentru ea și nu eram chiar convinsă de ceea ce spunea prietena mea. Dar privind-o în halul în care era, m-am calmat, luând-o uşor.

- "Nu știu! Nu știu ce se întâmplă! Doar că.. mama.. mama mereu s-a comportat diferit cu mine și era prea obsedată să-mi controleze viața! Credeam așa ar trebui să fie o mamă.. dar m-am înșelat. Mama nu era normală și nici eu.. Nu ți-am spus niciodată Clara.. iartă-mă, dar îmi era atât de frică. Am auzit voci în capul meu care-mi vorbeau mereu în altă limbă și mă avertizau mereu de ceva, dar le-am negat mereu prezența.. deși cu cât mai mult le ignoram, cu atât mai des le auzeam." Respira tot mai greu şi începeam să mă îngrijorez tot mai tare pentru ea. "Știi de ce s-a comportat mama diferit cu mine? Pentru că și ea e o vrăjitoare! Din cauza ei aud vocile astea blestemate." Mă privea speriată în ochii și nu știam exact cum să reacționez. Am luat-o în brațe și am ținut-o așa multă vreme, în timp ce ea începuse să plângă.