Regele de argint

Aceeași

23.

ACEEAȘI

✡

Îmi amintesc de prima mea ceartă serioasă cu Iu. Nu a fost plăcută. Nu a fost simplă. Nu a fost rapidă. Nu a trecut fără să nu lase urme.

- "Dacă nu știi despre ce e vorba de ce te bagi?" a țipat acesta la mine. Venise acasă plin de răni și cu nasul spart. Era clar că se bătuse cu cineva, iar cum nu voia să îmi dea detalii, am încercat să îl consolez așa cum puteam eu mai bine. Dar nu am făcut decât să îl enervez mai tare.

- "Pentru că nu e în regulă să faci asta! Dacă pățeai ceva mai grav? Crezi că e în regulă să apari așa? Crezi că mama o să fie fericită să te vadă așa?"

- "Mama nu o să mă vadă așa! Iar tu nu o să îi spui nimic! Ești oricum prea naivă să înțelegi."

- "Poate că sunt naivă, dar cu siguranță ceea ce faci nu e ceva cu care să te mândrești! Nu înțeleg ce se întâmplă cu tine. Tu nu erai așa."

Nu am mai vorbit apoi. În fața mamei ne comportam normal, dar dincolo de aparențe se ducea un război rece între noi.

Războiul s-a incheiat atunci când am aflat că de fapt Iustin se bătuse pentru mine. Când un grup de băieți mă insultaseră în fața lui, acesta îmi luase partea. Deși eram prea tânără, simțisem cu adevărat adevarata durere.

Iu era un frate bun. Dar lua întotdeauna orice povară asupra lui. Poate că asta fusese greșit la noi. El era mereu scutul gata să sacrifice orice pentru ceva ce merita.

✡

- "Elisze."

Apariția lui Aze a speriat-o complet pe fată, devenind albă asemenea unei fantome.

- "Mă bucur să te revăd, dragul meu Azefastus." A reușit aceasta să spună în cele din urmă.

Dragul meu?

- "Aș fi putut jura că în calea mea voi da de dușmani, de haloși puternici, până și de fantomele celor pe care i-am ucis, dar nu de tine, draga mea logodnică."

- "Logodnică?" Am repetat. Ochii mi s-au mărit brusc. "Cea pe care ai ucis-o?!" M-am întors spre demonul meu care numai de tăcea. Apoi după o lungă pauză râsetul ironic al fetei s-a auzit.

- "Deci asta le-ai spus?" Ochii i se umeziseră, deși continuau să-l privească pe Aze. "Chiar dacă știai că o să atragi ura celorlați?"

- "Dacă nu am putut avea parte de dragostea ta, nu am avut nevoie nici de a altora."

Chiar dacă nu înțelegeam mare lucru, puteam privii în ochii lor și observa durere. Puteam să îmi dau seama că amândoi sacrificaseră ceva în viață ce acum se revărsa asupra lor.

- "Dar ai avut-o."

- "Clara?" În sfârșit Aze îmi dădea atenție. Oare urma să primesc explicații? "Mergi acasă. Acum."

Nu, cred că nu.

Am ales să nu mă opun. În drumul meu spre ieșire m-am oprit în dreptul lui.

- "Te aștept acasă. Să nu întârzii. Deseară voi găti budincă." Am zis zâmbind fără să îl privesc direct. Inima îmi bătea cu putere. Simțeam că aveam să pierd o parte din mine. Dar am ales să am încredere. Apoi am ieșit afară.