Fata cu părul de foc (finalizată)

SCORPIONII NEGRI

"-Christine, haide odată! se aude vocea puternică a roşcatei.
-Ho, nebuno! Vin acum! Nu mai poate omul să stea la toaletă!

Se aude sunetul unui fermoar, iar uşa se deschide, scoțind un scarțâit enervant.
Îşi face apariția o tânără în jurul vârstei de 20 de ani, scundă de statură, cu un păr blond, uşor ondulat. Cealaltă era mai înaltă decat ea, cu un păr roşcat. Stătea cu mâinile împreunate la piept, bătând din picior iritată.

-Nu puteai să aştepți până la pauză ?! Normal că nu puteai...Pe tine te cheamă natura din jumătate în jumătate de oră!

Christine o privi nepasătoare şi trece pe lângă ea, îndreptandu-se spre chiuvetă. Începe să se spele încet şi chicoti încet ştiind că o va enerva pe Alexis.

-Christine, haide! La cum te mişti, o să îmbătrânesc.
-Calm down, girl! replică cealaltă relaxată.
-Ooo, nu mă lua tu pe mine cu engleza. Dacă o să iau absență, te tund cheală! chicoti Alexis.
-Hell no, girl! Nu te atingi tu de părul meu ! Ai uitat că avem ore doar până la 10?! replică Christine.
-Normal că...da. Este numai vina ta. Toată ziua mă ții numai în şeptică şi glume nesărate însoțite de umorul tău de la colțul străzii, spuse Alexis.
-Păi iartă-mă că am rămas fără sare. Nu e vina mea că eşti tu uitucă. Şi, în plus, domnişoară, nu uita că şi tu joci şeptică cu noi.
- Poate sunt eu uitucă, dar macar eu nu stau o mie de ani la baie...
-De câte ori să-ți spun ca am probleme cu vezica? spuse Christine uşor iritată.
-Dar ştiu, draga mea. De aceea am şi spus că eu nu stau o mie de ani la baie.
-Ha ha! Ce am mai râs! Aminteşte-mi ! De ce suntem noi prietene? o întrebă Christine.
-Eu te suport, tu mă suporți! Prietenie perfectă! începu Alexis să râdă.
-Eşti imposibilă!

Ieşira amândouă din baie şi se îndreptară spre sala de curs. Erau amândouă în aceeaşi gaşcă încă din liceu. Împreună cu gaşca, au hotarât să dea la Facultatea De Drept.

-Pe zi ce trece, tind să cred că nu mai scap din coşmarul ăsta, spuse Alexis.
-Hai, Alex! Ştii foarte bine de ce am continuat cu facultatea, replică Christine.
-Da,da! Trebuie să păstrăm aparențele. Şi încetează cu Alex! Ce naiba! Doar nu sunt băiat !
-Da, şefa! Să trăiți! spuse Christine imitând celebrul salut militar.
-Mda, cine vorbea?! Regina toantelor! chicoti Alexis.
-A, da?! Slugă, deschide uşa.

Alexis se uită la ea uşor amuzată şi imediat îi licări un beculeț. Încercă să îşi stăpânească hohotul de râs ce amenința să iasă şi întinse mâna în față.

-Vrei să-ți deschid uşa?
-Nu vreau! Îți ordon! replică Christine.
-Da?! Atunci marchează banu'! chicoti Alexis .
-Dacă mă gândesc mai bine, cred că o sa deschid eu uşa...

Alexis începu să râdă şi intră în clasă. Gălăgia produsă de colegii ei era infernală. Scaune aruncate prin clasă, ghemotoace şi avioane de hârtie zburau de la un coleg la altul, iar la o bancă mai mulți colegi se certau pe cărțiile de şeptică. După o jumătate de oră, se aude uşa scârțâind. Linişte totală în clasă. Toate capetele erau îndreptate spre uşa. Prin crapătura uşii se zăreşte capul lui Jay, întârziatul clasei şi, totodată, cel care băga spaima în colegi de fiecare dată.

-Hai, frate! Ne-o faci de fiecare dată! se auzi vocea unui coleg.

Jay îi arată semnul păcii în cel mai elegant mod posibil şi intră în clasă nepăsător, tinând de mână o fată. Le caută cu privirea pe Alexis şi Christine şi se îndreptă spre ele.

-Jay! În momentul ăsta duci fata înapoi de unde ai furat-o! Nu vreau să iau parte la faptele tale tâmpite! spuse Alexis.

Jay o ignoră şi o trase mai aproape de el pe fată.