Fata cu părul de foc (finalizată)

DEZLĂNȚUIREA

Christian înclină din cap şi se întoarse spre Janelle, ridicând pistolul. Mâna îi tremura şi încerca să țină arma cât mai dreaptă.

    -Împuşc-o! zise Alexis.

Christian rămase neclintit. Nu putea să facă asta.

    -Morții mă-sii! Acum, Christian !

Christian închise ochii şi, în loc să tragă, se întoarce cu pistolul îndreptat spre Alexis.

    -Tu chiar crezi că o să mă împuşti? începu roşcata să râdă.
     -Taci,Alexis! Ai luat-o razna şi cineva trebuie să te oprească!
    -Nu îmi spune că acel cineva eşti tu, Christian! Eşti mai penibil decât credeam. Eu, nebună? Nebună poate din cauza voastră! Am ajuns să nu mai am încredere nici în mine şi asta doar pentru că am fost mințită încontinuu! Deci dacă cineva ar trebui să fie împuşcat, acela ar trebui să fii tu. Tu eşti singurul vinovat!
    -Nu merge aşa, Alexis! se enervă el. Nu da vina pe mine pentru greşelile tale! Tu eşti responsabilă de ele. Nu te-am mințit şi o ştii cel mai bine. Am încercat să te protejez.
    -Nu mă face să râd! De cine să mă protejezi? De Valkov? Sau de cei care mă vroiau moartă?
    -Am crezut că te protejez de toți, scumpo. Dar m-am înşelat. Trebuie să te protejez de tine.
    -La naiba cu toată vorbăria asta! Împuşc-o odată! Ai face un bine omenirii! interveni Janelle.

Christian strânse pistolul cu ambele mâini şi trase piedica. O privi apoi pe Alexis şi nu îi venea să creadă că roşcata râdea în continuare. Era prea sigură pe ea, iar asta nu îl ajuta. Ştia că trebuie să o împuşte, dar, în acelaşi timp, simțea că ar face o greşeală. Nu! Greşit era faptul că Alexis înnebunise. Ştia că şi el participase la crearea acestui monstru, de aceea trebuia ca el să o împuşte. Crezuse că dacă o va pedepsi puțin pe Janelle, Alexis va trece peste şi totul va reveni la normal. Dar, ca prostul, îşi făcuse iluzii. Ea nu va reveni la normal, nu îl va uita şi nu vor fi fericiți. Nimeni nu va fi. Era pierdută în lumea ei, iar sufletul îi era înnegrit din cauza răzbunării şi a urii. Nimic nu ar mai fi adus-o înapoi. Nici măcar iubirea lui pentru ea.

     -Ştim amândoi că nu o să o faci! se apropie ea de el.

    Pistolul îi atingea pieptul roşcatei, iar Christian simțea cum îi tremură mâinile. Faptul că ea era atât de aproape, îl făcea să îşi piardă mințile. Ochii ei îi străpungeau sufletul parcă devorându-l, ispitându-l.

     -Christian...Iubitule...îi şopti ea la ureche, ca apoi să îi muşte lobul.

  Alexis îşi trecu o mână prin părul lui, şi, în timp ce îl privea, îl dezarmă cu cealaltă mână, dându-i cu pumnul în stomac. Christian scăpă pistolul şi se ghemui din cauza durerii. Lovitura primită accentuă durerea groaznică care îi cutremura tot corpul,  amintindu-i de bătaia de mai devreme primită de la Xander. Simți cum şi ultima fărâmă de speranță dispăru,  făcându-i loc sentimentului de frică. Frică față de ea.
    Alexis ridică arma şi începu să o treacă dintr-o mână în cealaltă, rânjind satisfăcută de turnura situației.

     -Se pare că nu eşti în stare să duci un lucru până la capăt! vorbi ea calm,  făcându-i pe cei doi şi mai înspăimântați.

    Roşcata se poziționă în fața lui Janelle şi îi apăsă fruntea cu metalul rece.

     -Ştii? Poate dacă nu mi-ai fi călcat încrederea în picioare, nu ai fi ajuns aici. Iar faza cu logodna...Consider-o istorie! îi şopti ea la ureche.

   Christian înghiți în sec şi se ridică cu greu în picioare. Nu va permite asta. Nu avea nici un sentiment pentru cea care era legată de scaun, dar,  totuşi,  nu putea permite ca un suflet să moară.