Asasin personal (BoyxBoy)

unu

Îl văd în oglindă, așa că trag și-l nimeresc direct în cap. Merg la el și-i verific pulsul, e mort. Îmi scutur paltonul și-mi recuperez pălăria. Înc-o misiune cu succes. Îmi iau cuțitele înapoi și ies pe geam.

(***)

Încep să mă urc pe un zid și intru în biroul șefului. Mă așez pe scaunul de la birou, rotindu-mă pentru a fi cu fața la geam. Îmi ador "meseria". Aud pași și după scârțâitul insuportabil al ușii. Trebuie să-și dea balamalele cu ulei.

-Când trebuie să-ți vină asasinul?

Oameni noi, oameni noi. Un zâmbet îmi apare pe față și mă fac mai comod în scaun. Asasinul e cu un pas mai fața tuturor.

-Trebuie să ajungă.

Îi aud vocea șefului. Sunt deja aici, dar vreau să aud ce părere au și alții despre mine. Îmi pun mai bine mănușile pe mâini, iar masca deja îmi acoperă fața.

-Chiar crezi că nu poate primi un glonț în cap?

Întreabă celălat. Am primit... Era să rămân paralizat, dar nu mai contează. Uneori un simplu pumn poate fi mai grav decât un glonț... Cel puțin pentru ceilalți.

-Doar ai puțină răbdare.

Îmi dau ochii peste cap la replica șefului. Răbdarea e ceva ce n-au toți, iar la mine există doar când ucid. Precizia e arma mea forte, iar modul subtil, în care mă strecor pentru tot, e un avantaj de proporți.

-Eu m-aș numi nemuritor, dar anii trec destul de repede.

Decid să vorbesc și mă întorc cu scaunul spre ei. Le-am putut vedea fețele șocate de apariția mea, dar șeful scoate un teanc de bani și mi-l pune în față.

-Chiar ești nemuritor, câți ani ziceai că ai?

Pufneac la replica sa și încep să număr teancul de bani. Interesant, nu lipsește nici un dolar, bun. Îmi pun banii în ghiozdan și mă ridic în picioare.

-Chiar crezi că te-ar trăda de bani?

Îl aud pe străin în timp ce-mi fixam armele la locurile lor. Imi ridic capul și-l privesc amuzat, deși știu că nu poate vedea asta.

-Nu, trădătorii sunt executați... Cu sânge rece. Nu ratez niciun glonț, deci ai face bine să nu mă enervezi.

Spun cu o voce sumbră și sar pe geam, aterizând în picioare. Mă uit în sus și le fac cu mâna, apoi plec printre clădiri. Nu trebuie să-mi fie cunoscute metodele de trăit, dar știu că stârnesc interesul tuturor.

(***)

Mă duc spre casă, dar am o presimțire proastă. Simt că sunt urmărit, dar nu văd pe nimeni în jurul meu. Poate am dormit prea puțin sau poate chiar sunt urmărit de cineva chiar bun.

Aud un foșnet în spatele meu și trag un glonț, mă întorc, dar cineva îmi pune o batistă, cu substanțe, la gură, slăbindu-mă și lăsându-mă fără putere să mai acționez.

Mă simt tras de către cineva și dus într-o dubă neagră. Aud niște cătușe și după sunt legat de mâini și picioare. Grozav! Când ies de aici, îi voi face să-și urască ziua în care s-au născut.

(***)

Simt cum duba încetinește și după se oprește de tot. Deci am ajuns. Privesc pe micul geam, dar tot ce văd sunt copaci. Mijlocul nimicului, bun. Nu-mi dau seama dacă au făcut-o intenționat, dar nu mi-au luat armele sau ghiozdanul.

Vine cineva îmbrăcat în negru și mă scoate la aer. Era noapte când am plecat, iar acum răsare soarele, cât am mers? Mă duc într-o casă, care valorează mai mult decât existența mea, și mă împing până în fața a două ușii enorme. Unul dintre ei mă împinge în interior și închide ușile în urma mea. Un lucru foarte prost să mă lase singur cu... Șeful lor?

-Apropie-te!

Îmi ordonă cineva și decid să fac exact așa cum mi-a spus. Sunt curios pentru ce a fost tot acel spectacol. Atât de căutat pot fi? Mă duc lângă biroul din mijlocul încăperii și aștept să văd ce "ordine" mai primesc.

-Așează-te!

Mă conform și chiar sunt curios cine crede că e o idee bună să mă enerveze în halul acesta. Voiam să mă odihnesc după o noapte plină de acțiune. Acesta se întoarce cu scaunul și rămân ușor șocat, când văd că e cineva de nici 25 de ani.

-Eu sunt Vince, încântat să te cunosc. Îți sugerez să te faci comod, aici vei locui o perioadă lungă de timp. Te vreau să lucrezi doar pentru mine.

Brusc îmi place situația. Mă las pe spate și-mi încrucișez brațele la piept. Cât de greu ar fi fost, dacă venea ca un om normal la mine? Poate pentru că nimeni nu știe unde mă pot găsi la nevoie.

-Poți să-ți... Dai jos masca? Vreau să știu cu cine stau de vorbă.

Dau negativ din cap și-mi pun glezna piciorului stâng peste coapsa dreaptă. Îmi trosnesc oasele de la degete și după gâtul.

-În ce constă această treabă și după mai vorbim despre identitatea mea.

Vorbesc pe un ton jos și-l privesc fix. El zâmbește și mă aprobă. Se ridică în picioare și se apleacă peste birou, strângându-l în mâini.

-Trebuie doar să mă protejezi, poți face asta?

Pufnesc anuzat și-l imit. Îl privesc fix în ochi și dau negativ din cap. Îl prind de maxilar și-mi scot un cuțit din buzunar. Am zis că e o greșeală, dar nu vreau să-l omor, îmi place cum sună.

-Nu-mi place să fiu subestimat. Zic, trecându-i cuțitul pe sub gât. Vârsta exactă nu ți-o zic, dar sunt minor. I se măresc ochii la auzul vorbelor mele, iar asta mă face să râd. Nu merg la liceu, deci mă ai aici 24/7. Continui să vorbesc.

El îmi prinde mâna, în care am cuțitul, și mi-o dă la o parte. Se îndepărtează de mine și se așează pe scaun, eu urmându-l. Îmi pun cuțitul înapoi și-l privesc cu un zâmbet în colțul gurii.