Asasin personal (BoyxBoy)

cincizeci și trei

Deschid ușa casei și merg direct în camera unde era Vince, ignorând privirile celorlați. Nu m-au mai văzut, venind dimineața? A, da, intram pe geam. Acum au logică privirile lor confuze.

Bat la ușă și intru. Îl văd, stând pe pat, pe spate. Își întoarce capul spre mine, iar zâmbetul îi apare pe față. Închid ușa în spatele meu și merg imediat la el.

Îl sărut imediat cum am ajuns deasupra sa, iar acest moment n-aș mai vrea să se termine vreodată. Îi simt mâinile pe spatele meu, cum coboară pe brațele mele, încruntându-se când îmi simte bandajele.

-Te iubesc.

Îi șoptesc pe buze.

-Și eu. Unde ai fost?

Întreabă curios și-mi privește bandajele... Pe care era sânge, dar nu sângele meu. Omul mi-a lăsat sângele său murdar pe mâini, data viitoare îl omor.

-Am fost la Șarpe, unul s-a luat de mine că sunt doar un miliardar și l-am pus la respect.

Zic și dau din umeri. Acesta mă privește cu o sprânceană ridicată și probabil că se gândește la ce cred eu.

-Nu l-am omorât și nu m-am întâlnit cu Mike. Am vorbit doar cu Șarpele.

Acesta aprobă și mă sărut. Îi fac semn, atunci când ne desprindem din sărut, să mergem să mâncăm. Coborâm la parter și intrăm în bucătărie.

-Împăcați?

Întreabă Alex și-mi mut privirea spre el. Mă privește cu un zâmbet pe față, dar i se șterge imediat când îmi vede brațele.

-Dani...

-N-am omorât pe nimeni! Și nici al meu nu e. Doar m-am bătut pe cineva care n-aveam prea mult creier.

Zic și-mi dau ochii peste ccap Acesta oftează și se uită la Vince, dar nu zice nimic, ci doar îi zâmbește. Îmi spune că e mâncare în frigider și că se întoarce mai pe seară acasă, deci să nu fac vreo prostie.

-N-am 5 ani!

Strig atunci când iese pe ușa casei, iar acesta îmi răspunde că sunt mai rău ca unul. Mă întorc în bucătărie și pun două porții de mâncare la încălzit.

Pun farfuriile pe masă, dar Vince nici nu mă privește. Am făcut ceva greșit? Îmi trec o mână prin fața sa, iar el tresare de parcă s-ar fi trezit dintr-o transă.

-Vince, ești bine? Dacă te doare ceva, mergem la spital.

Spun îngrijorat pentru starea sa fizică, dar dă negativ din cap.

-N-am nimic... Hai să mâncăm.

Mă minte și n-o voi lăsa așa.

-Vince, am făcut ceva...

-Vreau să te muți cu mine. Nu să vi la mine și să pleci, vreau să te văd mereu lângă mine... Posibil să fie prea devreme pentru asta.

Vorbește cu viteză, fără să mă privească, și începe să mănânce. El chiar vorbește serios? El vrea asta?

-Desigur. Cum aș putea refuza?

Spun cu zâmbetul pe buze și-l văd cum își ridică capul, privindu-mă fix în ochi. Mă topesc doar la simpla sa prezență.

-Cu o condiție... În oraș.

Zic ceva mai serios, dar acesta aprobă, păstrându-și zâmbetul pe față. Continuăm să mâncăm, iar atmosfera este mult mai lejeră. Terminăm, spăl vasele și ieșim din cameră. Îl văd pe Dan cum coboară pe scări și ne salută în treacăt. 

-Hei, Dan, ai idee unde s-a dus Alex? 

Acesta se oprește din mers și se întoarce spre mine.

-Mama vrea să se mute din țară, așa că-i lasă lui afacerile, fiind cel mai mare. 

Explică și dă să intre în bucătărie, dar îmi vede fața confuză, așa că vine la mine.

-S-a dus cu mama să-i treacă afacerile pe numele său. Ce nu înțelegi? N

-Tu nu te superi? Adică... nu vrei să ai și tu o parte? Nu ești supărat?

El oftează și dă negativ din cap.

-Este fratele meu, n-am de ce să mă supăr. 

Spune, punând accentul pe cuvîntul fratele.

-Știe.

Zic scurt și înțelege la ce mă refer.

-Oare de ce nu mă miră? Faceți ce vreți, poumbeilor.

Vorbește și se întoarce. Intră în bucătărie, iar la ușă se aude un ciocănit. Merg să văd cine e, iar în casă intră Șarpele. 

-Ce faci, băiete?

Îi răspund că bine și-mi întinde o cutie, spunându-mi să am griză de ceea ce este în interior. 

-Jax?

El stă puțin pe gânduri și ridică din umeri.

-Încă e viu.

Spune fără sentimente în voce, dar știu că e o luptă în mintea sa. 

-Deschide cutia.

Mă îndeamnă și-mi face semn spre cutia dreptunghiulară lungă de carton.

O deschid, iar în interior se află o macetă. O ridic și privesc atent ceea ce e grabat pe teacă. O scot și pot jura că-mi sclipiresc ochii la vederea vârtfului ascuțit.

-Ador...

Șoptesc himnotizat de gravura unică ce este pe lamă. E din oțel, dar placat cu argint și vopsit în negru. Are mâner din lemn dur, dar e vopsit în negru. O întorc pe altă perte, încremenind când văd gravura specifică unui singur loc din lume. 

-Este confecționată de bunicul meu. Am mai multe, dar aceasta am zis că-ți va plăcea cel mai mult. 

Îmi ridic privirea spre el și după pe șarpele de pe mâner. O pun înapoi în teacă și o așez cu grijă pe podea. Îl iau ăn brațe, mulțumindu-i pentru cadou.

-Deci nu cred... Nu m-ai lăsat niciodată să pun mâna pe una... O ador! 

Spun și-o ridic de pe podea. Mai stăm puțin de vorbă și pleacă înapoi la Jax. Mă întorc și-i văd pe ceilalți cum mă priveau. 

-E autentică?

Dau afirmativ din cap și urc imediat în camera mea. Scot de sub pat un seif pentru arme, îl deschid și pun în interior maceta. Am ideea perfectă unde vreau s-o țin, dar prefer să rămână în siguranță, aici. Pun totul înapoi, nevrând să știe cineva de acest seif. 

O ador. Nici n-am cuvinte să explic cât de mult îmi doream să am una. Șarpele nu mi-a dat niciodată una pe mână. A spus mereu că sunt prea importante pentru a le distruge pe nimic i-i dau dreptate. 

Sun puține în lume, care nu se află la Șarpe, iar asta le crește valoarea extrem de mult. Sunt căutate de colecționari, dar și de mafioți, fiind unele dintre cele mai rezistente macete din lume, dar n-are mai nimeni acces la ele.