Asasin personal (BoyxBoy)

optsprezece

-Îmi spui?!

Insistă acesta. Îl privesc fix în ochi și sper să-mi înțeleagă privirea pe care o am, dar continuă cu insistențele.

-Mama...

Renunț și spun. Acesta se uită la mine șocat și-și trece un deget peste partea vineție care acoperă o parte bună de piele.

-Ce... De ce?

Trag aer adânc în piept și refuz să-l mai privesc. De ce? Pentru că așa am trăit toată viața.

-Am fost la tata, la spital. Acesta a început să mă atingă din nou. Când am ajuns acasă mama îmi spusese că n-am fost "ascultător" la tata, adică nu i-am gemut la atingeri. Să zicem doar că... A avut o bată de metal... Destul de lungă.

Vorbesc aproape cu voce spartă, dar încerc să mă calmez, în zadar. Mă apucă de bărbie, forțându-mă să-l privesc. Mă privește îngrijorat, șocat și nervos. Cred că vrea el s-o omoare... Pe amândoi să-i omoare, dar de asta mă ocup eu deja. Îmi șterge lacrimile și-mi închid ochii, trăgând aer în piept.

-Daniel...

Îmi șoptește și mă strânge în brațe. Nu-mi dau seama de ce, dar îl strâng cu putere și eu. Trag aer adânc în piept și mă îndepărtez de el. Se aude televizorul cu știrea că domnul Lopez a murit, iar un zâmbet îmi apare pe față.

-Un psihopat în devenire.

Îl aud și pufnesc amuzat. Are dreptate... De ce mă mai complic?

-Bine punctat. Un glonț omoară mai ușor decât otrava în mâncare.

Zic obsorbit de-o idee excelentă. Mă întoarce cu fața la el și mă privește confuz. Poate sună puțin prea... Dubios ceea ce am spus, dar nu-mi pasă.

-Poți să-mi dai numărul tău de telefon? Urmează o întâlnire la care să fie prezentă și mama. Poți să tragi un glonț către ea?

Îl întreb și sper că răspunsul să fie unul pozitiv, dar acesta mă privește, fără să zică ceva. Fix când volan să-i spun că nu-i nevoie, mă sărută apăsat.

-Sigur, te ajut, dar sigur ești bine?

Mă uit ușor confuz la el, neînțelegând la ce se referă, dar mă atinge scurt pe fund și-mi pică fisa. Îl privesc fix în ochi și dau negativ din cap.

-Te sperie și când te ating eu?

Întreabă în șoaptă și-și urcă încet mâinile spre fundul meu. Mă încordez când îi simt palmele calde și încerc să mă îndepărtez, dar nu mă lasă. Mă lipește de el și-mi șoptește că totul este bine. Încerc să-mi calmez bătăile inimii, reușind într-un final.

-Mi-l dai? Mă așteaptă frații mei și ne cam grăbim.

Decid să sparg liniștea, asta spre nemulțumirea lui. Ia o hârtie, un pix și începe să-l noteze. Imi înmânează bugata de hârtie, dar nu-și desprinde privirea de pe ochii mei.

-Ți-aș da și altceva, dar nu e momentul. Abia aștept să ne mai vedem... Iubire.

Îmi șoptește, iar eu înghit în sec la auzul apelativului folosit. Acesta mă mai sărută o dată și-mi dă drumul din îmbrățișare.

-Nu poți accepta un refuz, nu?

Acesta îmi răspunde negativ și ies pe geam. Plec împreună cu Dan spre mașina lui Alex și sper să nu întrebe de ce a durat atât, dar îmi cunosc frații. Ajungema mașină și pornim la drum.

-De ce va luat atât?

Întreabă Alex. Oftez și prefer să ignor întrebarea. Adaug numărul de telefon în agendă și-i trimit un mesaj penrtu a știi că sunt eu. Îl aud pe Dan cum insistă cu aceeași întrebare și-mi dau ochii peste cap.

-Schimbare de plan. La următoarea întâlnire cineva o va omorî pe mama și gata. Va părea un atac la adresa unui om bogat, iar nimeni nu va presupune nimic.

Explic ce urmează să facem și primesc câte-o privire confuză de la fiecare. Poate pentru că zâmbesc în timp ce explic cum ne vom omorî mama, dar nu mai contează.

-Înainte să întrebați, am găsit pe cineva care s-o omoare.

Aceștia mă aprobă și continuăm drumul. Se aude telefonul lui Dan, iar după o scurtă conversație, ne anunță că tata a murit. Grozav, hai cu presa. Oricum asta e o nimica toată... Urmează să fiu din nou "pedepsit".

(***)

Ajungem acasă, iar gândul îmi stă doar la ce va urma. Acum că tata nu mai e, toată puterea o are mama, iar eu voi avea cel mai mult de suferit. Mama încă nu e acasă, dar va veni în curând. Deschid televizorul, iar mama apare pe ecran. I se ia un interviu și " săraca" de ea plânge. Un teatru ieftin.

Frații mei apar în camera și se strâmbă la cuvintele mamei. "Mi-am iubit mereu soțul și-l voi iubi o eternitate". Mă face să râd. Mi se face pielea de găină atunci când se uită în cameră și spune "Nu-mi place să-mi pedepsesc copii". Alex închide televizorul, permițându-mi să respir liniștit.

-Când este următoarea întâlnire?

Întreabă Dan pe un ton stresat.

-Două zile.

Răspund relaxat și-mi iau telefonul când aud c-am primit un mesaj. E de la Vince.

Vince

Ce faci?

Destul de bine.
Cum m-aș putea simți când se va întoarce mama și mă va "pedepsi"?

Iubire...
Totul va fi bine

-El cine e?

Îi aud vocea lui Alex și după observ că se uitau în telefonul meu.

-Nu contează... Ignorați apelativul pe care l-a folosit, e la mișto.

Zic serios, dar nu pare să mă creadă. Fac schimb de priviri și ies din camera mea. Sper doar să nu mă ia la întrebări mai târziu.

Vince

*poză*

Ce? Ăla e sânge?