Asasin personal (BoyxBoy)

cinsprezece

Își bagă o mână în pantalonii mei și-mi strânge organul ptin boxeri. Îmi dă drumul și mă privește încântat, în timp ce eu încerc să nu plâng în fața prostului. Își plimbă mâna pe fața mea și zâmbește mulțumit.

-Sper că te-ai păstrat pentru tatăl tău. Când ies de aici, n-o să-ți fie deloc bine.

Îmi șoptește la ureche și-mi face semn să ies din sala de spital. Îl ascult și încerc să nu urlu de nervi și orice altceva. De ce nu pot reacționa în fața tatei? Voiam doar să-i dau ujn pumn în față. Dau cu ochii de ceilalți și forțez un zâmbet. Vreau să plec, dar mama mă prinde de braț și mă privește fix.

-Ascultă-ți tatăl. Nu este niciunul dintre voi în stare să conducă afacerile familiei, deci salvează-l.

Îmi zice în șoaptă pentru a nu ne auzi cineva, dar nu-mi pasă de spusele sale. Îmi scot mâna din strânsoarea sa și merg spre scările de la spital. Mi-am auzit frații, strigându-mă, dar mama i-a oprit din a veni după mine. Oricum vreau doar să fiu singur. 

Trec pe lângă mașina familiei și-l ignor total pe șofer. Vreau să mor. Îmi pun căștile îi urechi și dau muzica aproape de maxim. Nu-mi place că sunt slab în fața tatei, dar în fața lui simt că sunt din nou un copil de 6 ani care nu se poate apăra singur.

Fac dreapta pe o stradă și merg printre blocurile ci geamuri sparte. Intru într-un fel de bar, atrăgând atenția tuturor și primind priviri urâte, dar nu-mi pasă. Merg spre barman și-l privesc fix.

-Puștiule, aici nu se agață.

Spune batjocoritor, făcându-mă să-mi dau ochii peste cap.

-Îl caut pe Xan, așa că ai face bine să-mi spui unde e.

Rostesc pe un ton jos, primind o privire ușor enervtă de la el, dar oftează.

-Biroul său.

Aprob și mă îndrept spre locul spus de el. Sper că nu-mi trage țeapă. Bat la ușa cu geam și primesc aprobarea că pot intra. Xander, când mă vede, parcă i se luminează ziua.

-Te-ai întors la vechile obiceiuri, Daniel?

-Nu, am nevoie de un drog. Ceva ce poate fi pus în mâncare, dar să nu i se simtă efectul imediat. Nu mă grăbesc, poate dura și mai multe zile până acționează. Ai ceva de genul?

El stă puțin pe gânduri și aprobă. Merge la niște dulapuri de lângă, scoțând o cutie maro. O deschide și-o întoarce cu fața spre mine. Mă apropi de el și văd câteva pastile galbene.

-Cred că asta cauți, dar ai grijă. Mama ta nu e atât de proastă.

Îmi dau ochii peste cap la auzul vorbelor sale, dar îl aprob. Vreau să iau cutia, dar o închide și-mi face semn că trebuie să dau bani. Scot 5 mii de dolari și-i înmânez. Sper să se spele cu ei pe cap.

-De aceea îmi plac mie oamenii bogați, nu vă uitați la bani.

-Tu nu știi nimic. N-ai auzit vreodată de mine și nu mi-ai dat astea. La fel voi face și eu, iar toți vom fi fericiți. Tata o să primească ce are nevoie, iar mama nu va lua astea. Ne-am înțeles?

Acesta mă aprobă și-mi zâmbește încântat de situație. Vrrau să plec, dar mă întorc și privesc sertarul pe care scrie "droguri ușoare".

-10 mii pentru 10 pastile de un gram și 5 seringi. Acum.

Îmi zâmbește și face cum îi spus. Îi dau banii și-mi iau drogurile. Știe ce vreau doar dacă zic atât, deci știu ce mi-a pus aici.

-Te-ai văzut cu tatăl tău, iar te-a atins? Îi rup capul.

-Tata e ultima mea problemă. Voi vorbi cu un medic ca să văd cât mai trăiește, dar tu vei sta de-o parte și-mi vei da droguri.

-Ai nevoie și de arme?

-Am pe cineva pentru asta. Nu uita, noi nu se cunoaștem.

Zic și ies din birou. Nu pot spune c-am încredere în el, dar nu m-a trădat până acum, deci are puțin respect față de mine. Poate pentru că îi dau mai mult decât costă astea, dar nu mai contează.

Ies din spatele blocurilor și mă îndrept spre casă... Ce ciudat sună. Trebuie să sfărâm pastilele pentru mama și să le ascund pe celelalte, iar totul va fi în regulă.

Intru pe ușa casei, iar primul lucru pe care-l văd este fața supărată a mamei. Ce-am făcut? N-am primit un glonț în cap? Încerc s-o ignor, dar mă prinde de braț, forțânduu-mă s-o privesc.

-Tatăl tău mi-a spus că nu te-ai comportat frumos, așa că trebuie să fi pedepsit. Vin în 10 minute la tine în cameră.

O privesc serior și aproape că-mi vine să râd. O femeie de 50 de ani contra unui adoleșcent de 16. Bătălia bătăliilor. Ar râde și curcile de asta. Oricât de amuzant ar fi, ea vorbește serios.

Urc scările și-mi încui ușa de la cameră. Oricum are cheie, dar e o liniște provizorie. Ascund toate drogurile unde știu eu mai bine și încerc să văd dacă pot sări de pe balcon, dar aici nu mai sunt 5 metri cu iarbă jos... Aici sunt vreo 7 cu ciment, nu-i combinație.

-Mama doar nu vrea...

Se aude de după ușă, dar se oprește la jumătatea frazei. Amândoi plecă din dreptul camerei și pot auzi cum vorbesc cu mama, dar în zadar. Nici măcar nu mă miră de ce a zis tata că "nu m-am comportat frumos". La el frumos, în legătură cu mine, însemnă să gem la mișcările sale, deci... Ce familie de tâmpiți am!