Asasin personal (BoyxBoy)

șaisprezece

Se aude o cheie în ușă și după intră mama pe aceasta. Ține în mână o bară de metal ușor rotundă la un capăt. Îmi zâmbește și încuie ușa în urma ei. Eu o privesc fix, sperând că nu va face asta, dar nu funcționează. Se apropie de mine și mă mângâie pe față.

-Dragul meu pui, când vei fi și tu ascultător?

Mă întreabă, prefăcându-se îngrijorată pentru mine, dar e totul doar un teatru ieftin. Primesc o bată în coaste ceea ce mă face să mă conformez la ceea ce n-a spus. Mă poziționez în pat, iar mama îmi face semn să-mi dau jos tricoul, dar nu fac după cum spune. Aceasta se enervează și mi-l rupe, lăsând la vedere abdomenul meu.

Vrea să mă sărute, dar mă impotrivesc și încerc s-o dau de pe mine. Scoate o bandă adezivă și-mi leagă mâinile deasupra capului. Încerc să mă apăr cu picioarele, dar cedez atunci când îmi sunt legate și ele. Blugii zboară de pe mine, la fel și boxerii.

Mam... Beatrice mă privește satisfăcută și reușește să mă întoarce pe partea cealaltă în ciuda împotrivirii mele. Ia niște cătușe și-mi leagă mâinile mai sus pentru a fi incomodă poziția. Îmi simt și picioarele legate la depărtare, iar apoi bazinul ridicat.

-Mamă, te rog.

-Nu-mi mai spune așa. Este numai vina ta și trebuie să plătești pentru asta!

-Cu ce am greșit?

-Eu mergeam cu ce bărbat voiam, iar tatăl tău era de acord cu asta pentru că nu era legat de mine, dar tu ai fost cel care ne-a forțat să ne schimbăm viața.

N-am apucat să mai spun ceva căci îmi bagă bâta de metal, iar eu încerc să nu țip de durere. O mișcă cu brutalitate în mine și nu se oprește până nu începe să curgă sânge pe așternuturi. O scoate la fel de brusc și-mi desface cătușele de la mâini și picioare.

Iese din cameră, dar eu nu mă pot mișca. Încep să plâng silențios și să mă gândesc la orice altceva. Caut cu mâna pe sub pernă punga cu pastilele și iau una. Vreau să uit... Vreau să uit că măcar exist, dar știu că nu voi putea.

Ușa se deschide, iar în cameră intră frații mei. Nu trebuie să mă uit la ei pentru a știi că sunt îngroziți. Simt cum mă îmbrățișează, dar n-am forța necesară pentru a mai mișca vreun deget.

(***)

Mama e plecată la spital pentru a-i spune tatei că m-a "pedepsit", iar eu sfărâm pastilele pentru ea. Dacă Xander mi-a tras țeapă, va plăti cu vârf și îndesat. Termin și ultima pastilă, iar acum trebuie doar să mâncăm și va muri... Încet, dar sigur.

-Ești mai bine?

Dau afirmativ din cap la întrebarea lui Dan, provocând câte-un oftat de la fiecare. Am împărțit praful în 6 cantități cât de cât egale. În fiecare seară câte o porție, în maxim o săptămână va pica la pat și după o să-i joc pe mormânt.

-Tipul sigur nu-și bate joc?

La auzul vorbelor lui Alex, mă ridic de pe scaun, scoțând un icnet de durere. Caut prin sertarele biroului recipientele dorite, le găsesc și pun parful în ele.

-Xan îmi știe de frică. Două pe zi, iar în vreo două săptămâni va muri. 

Ei mă aprobă și fac schimbde priviri.

-N-o s-o ducă la morgă pentru a vedea motivul decesului.

Întreabă Dan și-i zâmbesc. 

-Un glonț în cap.

Spun calm și ascund toate recipientele cu praf. Ei mă privesc confuzi, iar eu încerc să-mi dau seama dacă am spus cevagreșit sau fără sens.

-Cine va trage?

Întreabă și Alex. Deci asta era. Dau negativ din cap și zâmbesc, gândindu-mă cum să-l conving pe Max.

-Știu persoana potrivită.

Aceștea par confuzi, dar mă aprobă. Nu apucăm să mai spunem ceva că o auzim pe mama, strigându-ne pentru a merge la masă. Iau un recipient cu praf și coborâm, mergând în sala de luat masa. 

Îi zâbesc mamei și mă așez la masă. Începem să mâncăm, iar după câteva minute, Alex îi spune mamei că vrea să-i arate ceva, plecând din încăpere. Merg la farfuria mamei și pun praful în mancarea. Să fie norocul nostru că mâncăm mult piure? Cel mai probabil. Mă așez înapoi și continui să mănânc. 

Mama se întoarce, iar Alex este roșu pe un obraj. Continuăm  să mâncăm în liniște. Mama nu pare să aibă vreo idee despre ce i-am pus în mâncare. Terminăm de mâncat și mergem fiecare unde avem treabă. Intrăm în cameră mea și încui ușa.

-Deci pe cine vrei să contactăm?

Le fac sem să mă urmeze și ieșim pe balcon. E o distanță de vreo 7 metri, dar am reușit de multe ori să scap de aici. Reușim să coborâm fără să facem zgomot și ieșim printr-o gaură din gard.

(***)

Bat la ușa lor, iar Will îmi deachide. Vine și Max, se prezintă intre ei apoi scot planul casei noastre. Îl înmânez și explic ce vreau să facă.

-Asasine, nu poți să-ți omori mama?

Spune Max în semn de glumă.

-Ba da, dar nu trebuie să părem implicați în asta. Te bagi sau nu?

Insist eu.

-Nu, nu se bagă. Max nu va face nimic.

Intervine Will.

-Nu mai vorbi în numele meu! Zi-mi când vrei să vin...

Nu apucă să termine de vorbit că intervine din nou Will.

-MAX! Nu. Te. Duci.

Zice nervos acesta.

-Ți-ai asumat că omor. Dacă nu-ți convine, ne despărțim. Eu nu-mi schimb viața!

Se lasă liniștea în încăpere după spusele lui Max. Will îl privește fix și pufnește amuzat, dar în semn ironic.

-Foarte bine. Asta e casa mea, când mă întorc să nu te mai găsesc aici.

Spune calm și iese pe ușă. Mă uit la Max și dau negativ din cap. Ăsta nu-și distruge relația din cauza mea.