Invaders

2. Dincolo de Calea Lactee

Nu ştiu dacă să râd sau să plâng, pentru că ceea ce am auzit ieri dimineață nu a fost încă procesat de mintea mea. Viața mea s-a schimbat radical, și a fost nevoie numai de zece minute de conversație cu prietenii mei ca să îmi modific scopurile.

Aşadar, ziua de luni a început, ca de obicei, la veşnica oră de 6 dimineața. Nu ştiu cum, dar încă rezist cu programul ăsta stupid. Am mai lenevit până la 6:10, apoi am decis să fac un duş rapid când mi-am dat seama că nu am destul timp pentru a mă relaxa cum se cuvine în baie. M-am îmbrăcat cu aceeaşi viteză, păşind totuşi cu paşi delicați către bucătărie, în speranța că nu o să trezesc pe nimeni. Ca de obicei: fraierul familiei se trezeşte cel mai devreme. Mi-am luat din dulapul de deasupra chiuvetei o farfurie şi un cuțit din suport, apoi mi-am ales micul dejun pentru acea zi. Mâncam lent din sandvişul meu cu şuncă de Praga uitându-mă minuțios la vizitatorul necuvântător de pe pervazul nostru: un porumbel obișnuit. Încercam să-i transmit telepatic să plece, pentru că nu voiam să o mai aud pe mama plângându-se că porumbeii îşi fac nevoile în cele mai nepotrivite locuri, locuri pe care ea este obligată să le curețe. Porumbelul nu s-a mișcat nici măcar un centimetru până nu am terminat eu sandvişul, când m-am îndreptat furios către geam să îl gonesc. De acum, spuneți-mi „maleficul vânător de porumbei". M-am uitat la ceas şi am încremenit: era ora 6:37, iar eu nu aveam ghiozdanul pregătit şi nici îmbrăcat nu eram. Blestemați fiți voi, porumbeilor! Cu viteza luminii, am făcut tot ce era pe listă, în timp ce tatăl meu s-a trezit și a ieșit din cameră, spunându-mi, pe un ton morocănos, un „neața" sec. I-am răspuns, vorbind mai tare decât el deoarece eram agitat și mă grăbeam destul de tare. Prietenii mă aşteptau jos şi nu voiam să pierdem ultimul autobuz liber din cauza mea. Aşadar, mi-am luat geaca şi ghiozdanul şi am ieşit imediat afară.

În fața blocului mă aşteptau colegii, care sunt totodată prietenii cu care îmi petrec viața de liceu. Doi băieți înalți, bruneți, unul pletos, celălalt cu părul scurt vorbeau şi râdeau în timp ce eu mă îndreptam spre ei cu paşi repezi:

– Scuze că am întârziat! spun eu, aproape fără suflu.
– Nu-i nimic! Oricum avem franceză, cui îi pasă dacă întârziem puțin? spune Mike pe un ton destul de vesel.
– Dar mie îmi place franceza..., zic eu.
– Doar ție! spun cei doi în cor, începând să râdă.

Da, îmi place franceza. Mi se pare atât o limbă sofisticată, cât şi o limbă în care, în spatele fiecărui cuvânt rostit, se află o doză mică de dragoste. Nu sunt tipul romantic, care se pricepe la scris declarații de iubire sau serenade pe care le recită sau le cântă la geamul persoanei de care este îndrăgostit, asta este clar, însă pot spune că accept franceza în detrimentul englezei. "Je t'aime" sună mult mai frumos decât "I love you", nu?

În timp ce ne îndreptam către stația de troleu, Mike mă întrebă brusc:

– Ți-ai făcut tema la fizică?
– Ăă... da... cred.

Nu ştiam ce să îi răspund, pentru că nu voiam să îi dau tema mea. La urma urmei, dacă ar fi fost scos la tablă şi ceea ce am scris nu era corect, mie mi-ar fi reproșat acest lucru și vina ar fi căzut asupra mea. Cel mai potrivit răspuns era „nu, nu am făcut-o", dar nu am putut să îl mint. În orice caz, am scăpat uşor, pentru că de data asta Mike nu m-a mai întrebat și a doua oară.

Apropo, unul dintre prietenii mei e Mike. Pe celălalt îl cheamă Alexander, dar eu prefer să îi spun, simplu, Alex.

Am ajuns, după 5-6 minute de mers pe jos, în stație, dar norocul nu a fost de partea noastră. Autobuzul care sosise era plin de la un capăt la altul, aşa că nu am putut urca în el. Ce era de făcut? Era ora 6:52 şi noi încă nu pornisem spre liceu. Ideea inspirată a lui Alex de a lua tramvaiul a fost lucrul care, până la urmă, ne-a salvat de la o absență. Am ajuns la liceu la 7:23 și aveam destul timp rămas pentru a da o fugă până la bufet, unde fiecare și-a luat ceea ce își ia de obicei: eu, un sandviş cu piept de pui pané; Alex, un croissant mare cu ciocolată şi Mike, un... pachețel cu şervețele parfumate. E tot timpul răcit şi preferă să investească în nările sale mai mult decât în mâncare.