Invaders

16. Pradă - Prădător

Cele trei fiare se apropiau de noi, fiind pregătite să înfulece o porție zdravănă de carne de om...și extraterestru. Dacă stau să mă gândesc, mă puteam include în ambele categorii. La urma urmei, nicio persoană normală nu ar avea în posesie o asemenea forță cu care am fost eu înzestrat în urmă cu doar câteva minute. Acceptam că eram diferit față de restul lumii, însă ceea ce mă îngrijora cel mai rău era faptul că nu îmi mai cunoșteam cu adevărat identitatea. Toată această experiență dobândită până în momentul de față nu îmi spunea mai nimic. Doar că devenisem un ciudat.

Cât timp mi-am reorganizat gândurile și memoriile, am realizat că leul ajunsese la o distanță neglijabilă față de noi, fiind pe punctul de a sări către Mike. Țin să menționez că era un leu cu totul special. Coama era imensă, având tente aurii atât spre bază cât și spre creștetul capului. Ca dimensiuni, nu se putea compara cu restul regilor junglei. Atingea niște dimensiuni impresionante iar aura ușor gălbuie ce îi contura trupul îl transforma într-o adevărată divinitate egipteană. Am încetat din a mă mai holba la el și am acționat cum se cuvine. Deși devenise, poate, puțin cam plictisitor pentru ceilalți să asiste la aceeași schemă clasică, pentru mine încă era un basm. I-am oferit leului un pumn sănătos în piept, suficient cât să se izbească puternic de unul dintre pereții camerei, dărâmându-se, în același timp, și masa cu borcănașele puturoase. Probabil că cei trei m-au înjurat pe moment pentru mirosul extraordinar ce se năpustise asupra noastră, însă preferam să îl simt și să îndur decât să-l fi văzut pe Mike ucis.

– Ești bine? l-am întrebat eu.

Nu mi-a răspuns. A preferat să se îndrepte spre mine și să mă bată prietenește pe umăr, zâmbind. Avea privirea țintită către cele trei divinități. Darius ne-a strigat pe amândoi să ne revenim și să ne concentrăm pe ceea ce avem de făcut. Așadar, ne-am împărțit sarcinile. Alex și Mike au ales să se dueleze cu hipopotamul, unindu-și, astfel, abilitățile, pentru ca victoria să fie sigură. Darius a pornit pe varianta din mijloc iar eu am rămas cu noul meu prieten, leul. Terenul de luptă era destul de îngust, lumina lăsând de dorit. M-am îndreptat către capătul opus al camerei, față de cel în care se afla leul, și am lovit cu putere peretele. Voiam să continui afară bătaia, însă nu am făcut altceva decât să-mi risipesc energia. Zidurile parcă deveniseră de trei ori mai rezistente. În aceste condiții, eram oarecum obligat să îmi continui procesul de îmblânzire între patru pereți.

În același timp, Alex devenise invizibil, hipopotamul fiind derutat de loviturile primite, parcă venite de nicăieri. Nici Mike nu stătea rău la acest capitol. M-am bucurat să observ evoluția lui. Acum era capabil să producă două clone, ceea ce făcea ca meciul dintrei cei doi și animal să pară ca și câștigat. Eram entuziasmat de această nouă etapă în care am ajuns. Mă simțeam din ce în ce mai încrezător în propriile forțe și sunt sigur că și ei erau de aceeași părere. Așteptam ca leul să atace dintr-un moment în altul. Observam că mă analiza din cap până-n picioare, pășind lent printre pietrișul și mizeria formată în jurul lui în urma impactului. Atunci mi-am dat seama că s-ar putea să am o șansă. Mi-am îndreptat mâna dreaptă către borcănașele naufragiate pe podeaua umedă a templului și am încercat să stropesc leul în ochi cu lichidul rămas intact, reușind, totodată, să-l orbesc pentru câteva momente și să-i distrag atenția. Odată ce fiara devenise haotică în mișcări, am hotărât să profit de moment și să aplic lovitura finală. Alergam ca un sălbatic în cei zece-doisprezece metri pătrați ai camerei, cățărându-mă pe un perete pentru a putea ajunge în tavan. De acolo am sărit instant spre leu, doborându-l fără ezitare. Se formase o gaură gigantică în jurul lui care, mai târziu, a rămas neacoperită. Animalul dispăruse, evaporându-se rapid, lâsând în urmă puțin praf auriu.

M-am uitat în jur să văd dacă ceilalți mai aveau ceva de disputat cu adversarii, însă rezultatul era același. Toate cele trei divinități sălbatice dispăruseră complet odată cu cele două clone ale lui Mike, moment în care și Alex a revenit la forma sa fizică. Eram bucuros și surprins în același timp. Nu mă așteptam ca toată această întâmplare să se sfârșească într-un mod atât de banal.