Invaders

17. Orașul pierdut

Am căzut pe nisipul fin imediat ce am ieșit pe cealaltă parte a scorburii. L-am văzut pe Darius la vreo câțiva metri depărtare de noi, amuzat de căzăturile noastre spectaculoase de mai devreme. Am privit în jos puțin timp până să-mi dau seama că apa dispăruse și puteam respira normal. Brusc, totul era uscat, chiar dacă părea că încă ne mai aflam sub nivelul mării. Ne-am sprijinit unul de altul pentru a ne ridica, izbindu-ne de un zid imens de piatră. Avea o sculptură deosebită. Am observat pe partea peretelui îndreptat spre noi fețe imense construite cu multă precizie care păreau să reprezinte zeități. Sau, cel puțin, asta era impresia mea.

Am făcut câțiva pași spre Darius, moment în care o poartă imensă a început să se deschidă în fața noastră. Priveam nedumerit împreună cu Alex și Mike tot ce petrecea în acel loc. Imediat ce poarta s-a deschis complet, am fost întâmpinați de un individ îmbrăcat în haine care nu corespundeau întru totul cu ce se poartă pe pământ în zilele noastre. Semănau cu veșminte regale. Mi-am dat seama că aveam de a face cu o personalitate contemporană însă în momentul în care persoana respectivă a rostit primele cuvinte, am început să renunț încet la idee. Bărbatul s-a prezentat ca fiind gardianul înlocuitor al lui Darius. Acum am înțeles de ce astirianul s-a semnat la început cu inițialele R și G. Avea o legătură strânsă cu acel loc parcă desprins din basme.

– Ei sunt ajutoarele mele, ne prezentă Darius bărbatului.
– Mă numesc Jean. Încântat de cunoștință. Și ne-a întins mâna prietenos așteptând un răspuns din partea noastră.

Mike a fost mai rapid, introducându-ne și pe noi în discuție. După ce am făcut cunoștință, Jean a închis poarta imensă, îndrumându-ne în oraș. Aparent, cei doi se cunoșteau destul de bine. Astirianul ne-a mărturisit că el a ascuns cea de a treia bucată lipsă a tabletei K în Atlantida, moment în care a devenit regele gardian al acestei regiuni. Acum, însă, lucrurile stăteau diferit. Krussalienii s-au întors pentru răzbunare iar orașul se afla în pericol din cauza posesiei acelei piese din tabletă. Simțeam panica din jurul meu. Era în aerul rece și străin pe care îl respiram. Cu cât pășeam mai adânc în oraș, vocile neajutorate ale locuitorilor se întețeau. Expresiile lor faciale reflectau teroarea deși nu înțelegeam clar de ce. Mi se părea că Atlantida era un oraș bine ascuns, în adâncurile mărilor, ferit de orice tentativă a krussalienilor de a-l invada.

Țin să menționez că nu toți arătau ca Jean. Îmbrăcămintea lăsa de dorit iar locuințele se aflau la același nivel. Un oraș uitat de lume.

Fără să mai pierdem timpul printre străzile fără speranță, am pornit în drum spre palatul regal unde ne aștepta Atum, părintele Atlantidei. Nu auzisem până atunci prea multe despre el însă numele lui nu îmi oferea prea multă încredere. Nici Darius nu știa cine e iar asta mi-a dat puțin de gândit. După presupunerile mele, toată acțiunea s-a petrecut în urmă cu câțiva ani, când Atum nu ocupa pe atunci o asemenea poziție. Probabil că și politica orașului s-a schimbat de când fostul părinte al Atlantidei a fost detronat. Nu m-am putut abține și am insistat să îl întreb pe Jean câte ceva despre trecutul orașului.

– Sunt uimit că există cineva care să fie interesat de subiectul ăsta, îmi răspunse scurt.
– Am și eu propriile mele curiozități, am răspuns eu.
– Nici nu știu de unde să încep. Dar presupun că te interesează același lucru ca și pe Darius, a continuat el întorcând privirea către astirian care zâmbea rușinat.

Jean ne-a povestit că până să plece Darius din oraș, lucrurile erau cu totul altfel. Părintele era o femeie pe nume Dayana care era îndrăgostită nebunește de astirian însă acesta nu a simțit nimic special pentru ea. Drept urmare, odată cu părăsirea Atlantidei, femeia ar fi renunțat la putere și s-ar fi sinucis, lăsând tronul în grija acestui Atum, un fiu de măcelar care nu a fost privit niciodată cu ochi buni de către restul lumii. Se tot vorbea prin oraș că acesta ar fi vândut în trecut carne de om pentru a-și păstra marfa intactă. Nici nu voiam să știu metoda folosită pentru a face rost de ea. Mi se făcea pur și simplu greață. Și totuși, nu s-a aflat sigur cum de a ajuns în poziția respectivă însă există zvonuri cum că Dayana ar fi fost mituită. Păreau povești de domeniul fantasticului însă erau anumite aspecte care se asemănau cu ceea ce se petrece pe Pământ. Îi înțelegeam frustrarea lui Darius și vinovăția pe care el o simțea pentru moartea fetei. Nu știu cum aș fi reacționat eu dacă m-aș fi aflat în acea situație.