Invaders

14. Noi provocări

M-am trezit pe aceeași dună de nisip, în mijlocul zilei. Soarele ardea îngrozitor și simțeam deja posibilele arsuri de pe corp. Am încercat sa rămân calm și să mă îndrept încet către casa lui Ahlam și pentru a verifica dacă toata lumea e trează, dar și pentru a face rost de un tratament mai neobișnuit, din zonă, împotriva arsurilor solare. Nu mai țineam minte cum am adormit și nici dacă am visat ceva. Aveam un sentiment ciudat că totul s-a petrecut împotriva voinței mele. De obicei, nu mi se întâmplă lucruri de genul ăsta. Însă nu mai puteam schimba nimic. Adormisem și gata. 

Darius și restul stăteau în jurul mesei din bucătărie, așteptându-l pe Ahlam cu micul dejun. Mike și Alex păreau a fi într-o stare destul de bună. Însă la Caitlyn nu m-am putut dumiri cu privire la acest subiect din cauza unui gest neașteptat. Îmi întorsese spatele imediat ce am intrat în contact vizual. M-am abținut să nu scot câteva vorbe indecente pe gură și m-am alăturat mesei liniștit. Sau...poate că așa voiam să par pentru ceilalți. În înăuntrul meu, era un război continuu. Încă de când am plecat în misiune. 

Ora 9:15. Serveam micul dejun. Ahlam nu pregătise ceva special, lucru care mă bucură nespus. De regulă, sunt o persoană destul de pretențioasă când vine vorba de mâncare și nu cred că Ahlam ar fi acceptat ușor un refuz din partea mea. Încercam să nu mănânc foarte repede, focusându-mă în special pe gesturile lui Caitlyn. Cu toate că în urmă cu câteva minute a avut un comportament foarte nepotrivit față de cum obișnuia ea să fie, în restul dimineții părea să fie totul la locul lui. Asta dacă nu...își juca rolul de fetiță nevinovată astfel încât să mă convingă pe mine să revin la părerea mea inițială despre ea. 

– Pe unde ai umblat noaptea trecută? mă întrebă dintr-o dată Alex, rupând tăcerea din jurul mesei. 

– Eram în zonă. Plănuiam să mă întorc dar am adormit neintenționat pe o dună de nisip, i-am răspuns eu dezamăgit, lucru care a stârnit râsul în jurul meu. Caitlyn s-a abținut, continuând să servească micul dejun ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. 

Atitudinea ei mă îngrijora din ce în ce mai tare. Tăcerea ei sinistră și acele zâmbete malefice schițate pe jumătate de gură îmi tăiau toată pofta de mâncare. 

– Nu mănânci? mă întrebă Darius.

Am oftat ușor și am dat din cap că nu. 

– Nu îmi e așa foame. 

Darius a continuat să se uite în ochii mei și a zâmbit ușor, gest care părea să însemne că "Totul va fi bine!". Am dat din cap aproape neobservat și am încercat să îmi termin cât mai repede porția de mâncare. Azi era o zi mare și trebuia să fiu în formă maximă pentru a recupera și cea de a doua bucată din tableta K. 

Ora 9:30. Terminasem în urmă cu puțin timp de savurat micul dejun, astfel încât eram gata să mă schimb în vechiul costum și să pornim spre templu. Momentul în care m-am ridicat de la masă a fost unul destul de critic pentru mine. Am simțit deodată cum îmi explodează capul de durere. O jenă cruntă ce s-a năpustit la nivelul frunții m-a oprit din absolut orice acțiune. M-am palpat ușor, încercând să îmi dau seama ce e în neregulă cu mine. Eram sigur de faptul că păreau a fi simptome de febră, dar modul brusc în care au apărut m-a făcut să mă gândesc de două ori. Darius a sesizat acest lucru, ajungând în câțiva timpi cu mâna pe fruntea mea. Avea și el ceva dubii, însă nu și le exprima. 

– Hmm...se apropie, murmură Darius, continuând să își țină palma pe fruntea care începea să ardă din ce în ce mai tare. 

Nu îl auzise nimeni în afară de mine. Am vrut să îl întreb ce urma să se apropie, însă nu mai aveam forță nici să țin ochii deschiși. Durerea devenise mult prea puternică și insuportabilă încât am țipat cât am putut de tare, prăbușindu-mă apoi pe podeaua bucătăriei. Eram conștient de tot de ce se petrecea în jurul meu dar nu puteam reacționa în vreun fel. Mă simțeam slăbit iar mâinile și picioarele parcă erau paralizate. Îi vedeam pe toți cum se agită prin casă, lucru care mă provocă să închid ochii. Inițial, tot ce puteam vedea era negru, până când am fost orbit de o lumină albă venită de nicăieri, care a rămas un mister și până în zilele de astăzi.